Amintirea de caşmir(Repost)

În amintirea aceea de caşmir

Ea îl privea duios

Iar ochii ei strălucitori

Parcă te făceau să zbori

O atingere, o-mbrăţişare

O făceau pe ea să zboare

Dar mai presus de orice

Ea şi-a dat seama că-l iubeşte...

Parfumul lui plăcut era

Iar ei ii bătea inima

Acea apropiere dintre ei

Nu o puteau distruge nici cei mai răi

Iar dragostea lor era

Puternica, iar el.. o iubea.

Compusă în data de 6 septembrie 2012, ora 23:30.

Zambeste orice ar fi!

Nu am mai scris de mult. Adevarul e ca nu prea am avut inspiratie pentru poezii pentru ca mi-am canalizat creativitatea pe bratari. Ma rog, detalii:)). Din pacate azi nu postez nici o poezie, dar voi face o postare normala.
Mi-am dat seama de ceva. Ca viata chiar vrea sa te invete ceva. Am cunoscut intr-o zi o persoana care era foarte de treaba si cu oricine vorbea, se interesa de sanatatea lui sau a ei, de viata ei. Cu timpul, odata, am decis sa incerc si eu si efectul a fost unul placut. M-am interesat de cineva si am adus un zambet. Acel zambet mi-a incalzit inima.
Sa aduci zambete pe fetele oamenilor este ceva frumos si iti face inima sa fie fericita. La fel si cand faci fapte bune. Cred ca asta inseamna sa fii o persoana buna, sa-i ajuti pe altii si sa ii faci sa zambeasca. Poate asta te face sa fii apreciat. Acesta e unul din lucrurile frumoase ale vietii.
Ceea ce ar trebui sa avem intotdeauna e sa nu ne lasam infranti de cei care ne vor raul, sa putem gasi in inima noastra acea putere pentru a trece peste orice cu zambetul pe buze.
Un zambet e ca si cascatul atunci cand ti-e somn, ii faci si pe altii sa zambeasca atunci cand zambesti.
Deci, zambeste si fa-i si pe altii sa zambeasca.
Tu ai adus zambete pe fata oamenilor?

O iubire eterna

Erau faţă în faţă şi ea simţea cum fiecare parte a corpului ei tânjea după el, după buzele lui,  tânjea să fie în braţele lui, dar încerca să nu arate.. încerca să nu simtă asta.. mereu s-a abţinut.. a încercat mereu sa nu-i arate ce simte, dar el şi-a dat seama... şi nu simţea la fel... şi totuşi ţinea la ea.. dar nu în acel fel.... dar ea îl dorea, iar în acest moment nu s-a putut abţine şi ... l-a sărutat... îl ţinea în braţe şi îl săruta. A simţit cum corpul ei se lipea mai tare de corpul lui, cum buzele ei s-au contopit cu buzele lui, şi cei doi au devenit o singură persoană..

El îi răspunsese la sărut şi o strângea în braţe dar când şi-a dat seama ce face.... ea s-a dat la o parte şi l-a privit cu lacrimi în ochi.. ştia că el nu vroia să fie cu ea... ştia că nu vrea să îl piardă... a făcut câţiva paşi înapoi, şi-a cerut scuze şi a fugit cât a putut de tare... de fapt, el o respinsese ,îi spusese de mai multe ori că nu vrea să fie cu ea, dar că ţine la ea, dar nu în felul în care ţine ea la el... şi acum, printr-un singur moment magic.... totul s-a prăbuşit.

După câteva ore, când ea era în oraş, l-a văzut din nou... şi-a amintit de tot şi a simţit cum lacrimile încep să curgă pe obrazul ei rece... A început să ningă încet. Şi el a văzut-o, şi a venit repede la ea şi... şi-a cerut scuze că nu simte la fel. "Dar ai răspuns la sărut...". El nu a spus nimic, doar s-a uitat la ea şi i-a spus că vrea să fie doar prieteni ca înainte. Ea a spus că va încerca dar momentul acela ... faptul că ţine la el atât de mult va îngreuna. "Uite, îmi pare rău că trebuie să îţi spun asta, dar.... nu sunt interesat de tine." ... Scurt si la obiect.

Tremurând... simţind cum lacrimile nu încetau să cadă... i-a spus "mai vorbim....". Când a ajuns în părculeţul acela părăsit, a scos telefonul şi a scris "Te iubesc, nu pot trăi în felul acesta, nu mai suport... îmi pare rău că s-a ajuns la asta. Îmi pare rău pentru că te-am sărutat, şi mulţumesc că mi-ai fost alături , dar decât să vorbesc cu tine şi să ştiu că niciodată nu voi fi cu tine, mă distruge.....Adio", a trimis mesajul...

Între timp, el se juca un joc pe calculator. Când a auzit telefonul, ea îi trimisese un mesaj. I-a spus că îl iubeşte, dar acel "Adio" l-a rănit ... O iubea, firar să fie, dar nu ar fi vrut să o piardă... şi s-a întâmplat contrariul... a pierdut-o... şi el simţea la fel, dar îi era teamă.. îi era teamă să iubească. Următoarea zi nu a mai găsit-o...

Nu venise la şcoală...acasă nu era şi toţi erau îngrijoraţi. A căutat-o peste tot şi nu a găsit-o.. şi şi-a amintit...într-o zi îi spusese că ar fi vrut să fie pe o câmpie întinsă şi să privească apusul. A luat maşina şi a mărit viteza. Când a ajuns aproape de câmpia unde visase ea să ajungă, a văzut-o. A ieşit şi a mers la ea. Ea l-a privit uimită şi avea ochii roşii… Era deprimată. În mână avea o lamă, iar iarba era pătată cu sânge...

I-a luat lama din mână şi a aruncat-o... iar obiectul a fost azvârlit cât colo. A luat-o de mână şi a certat-o. A întrebat-o de ce a fugit, a certat-o pentru că se tăiase, pentru că plânsese.. "Nu-mi place să ştiu ca tu plângi" i-a spus. Ea nu a spus nimic... doar l-a privit... "Am fost îngrijorat..." a spus el într-un final.. "Nici nu şti ce am simţit când am văzut că lipseşti, că nu mai eşti de găsit...."...şi atunci, a luat-o în braţe şi i-a ridicat bărbia. A sărutat-o , iar soarele apunea încetul cu încetul, dar îi privea cu coada ochiului... Corpurile lor au devenit un întreg... sufletele lor s-au completat... perfecţiunea acestui sărut era incomparabilă... simţea că o iubeşte! El simţea că este iubit! Buzele lor s-au despărţit şi el şi-a apropiat gura de urechea ei... şi i-a spus "Te iubesc!" ... Doua suflete predestinate... ce se completează perfect unul pe altul... o iubire eternă...

Un basm modern

La Română, în clasa a VII-a, ne-a dat să continuăm un fragment de basm, însă nu mai am fragmentul, dar am continuarea creată de mine:

"Continuare fragment

După cele spuse, fetele au plecat. Când au deschis uşa, fata cea mare a întrebat:

- Dar tată, ce s-a întâmplat? Cum poate un băiat să îţi aline durerea?

- Bine. Îţi povestesc. Deci am luptat cu acel împărat şi am pierdut. El îmi cere ceva extrem de greu de făcut. spuse el, în timp ce fata lăsă uşa deschisă şi se aşează undeva.

- Ce îţi cere, tată? întreabă ea.

- Un fiu. Îmi cere unul din fii mei, dar eu vă am pe voi. spuse el.

- Şi nu ştii ce să faci? întreabă ea şi tatăl ei dă din cap ca nu. Cred că am o soluţie.

- Ce soluţie? întreabă el.

- O să doară, dar trebuie să facem ceva. Mă duc îmbrăcată ca un băiat. spune ea.

- Nu, fetiţa mea. Nu fă asta! Ţin prea mult la toate dintre voi şi nu vreau să vă pierd.

- Mâine, la prânz, mă duci la acel împărat. spune ea şi pleacă.

Împăratul începu să plângă. Următoarea zi, fata cea mare, Maria, a mers îmbrăcată ca un băiat la castel. Ajunsă acolo, s-a prezentat sub numele de Marianovici.

- Deci, Marianovici, vei lucra pentru mine zece ani. spune împăratul puternic. Vei începe de azi. Mai bine ai merge la antrenament. Vei fi în trupele de război.

Maria s-a dus la antrenament unde a tras cu arcul şi s-a antrenat cu spada. A fost foarte bună. Seara îl visa pe tatăl ei şi vedea cum plânge. Au trecut cinci ani şi Maria era cea mai bună la toate. Într-o noapte, în timp ce dormea, o pasăre a intrat pe geam şi s-a aşezat pe rucsacul ei. Din el a căzut o poză de familie cu ea, tatăl ei şi surorile ei. Dimineaţa, când s-a trezit, şi-a pus totul în rucsac, mai puţin poza. Când a venit inspecţia de camere, împăratul a găsit poza şi şi-a dat seama că Marianovici era o fată. După-amiază a chemat-o pe Maria şi i-a spus:

- Domnule Marianovici, cum explici asta? şi arată poza.

- Păi… este o poză cu surorile şi tatăl meu. spuse ea.

- Eu am auzit că tatăl tău are trei fete, nicidecum un băiat. Eşti cumva fata cea mare?

- Nu…ăăă…Ce?! Cum să spuneţi aşa ceva?

- Nici nu mai ştiu cine eşti. Păi dacă eşti fată, ar trebui să lucrezi la bucătărie.

- Bine, domnule.

- Cum te cheamă atunci?

- Maria.

S-a dus ea la bucătărie şi a muncit foarte bine. Între timp, se îndrăgostise de un băiat. Pe băiat îl chema Daniel. Amândoi mai aveau un an de lucrat acolo. Daniel se îndrăgostise şi el de Maria, aşa că a invitat-o la o plimbare pe pajişte. Au mers amândoi, când Daniel a luat-o de mână pe Maria. S-au simţit bine. Au mers mai multe nopţi la întâlniri nocturne. Într-o seară, au mers la întâlnire în grădină. S-au ţinut de mână şi s-au plimbat.

- Maria…ăă…Vreau să îţi spun ceva. spune el.

- Ce ,Daniel?întreabă ea.

- Eu…ăă…şi a închis ochii şi a spus: Te plac!

- Daniel, şi eu te plac. spune ea.

S-au aşezat sub un copac, s-au apropiat şi…s-au sărutat. Fusese cel mai frumos sărut al Mariei. Venise vremea când Maria a plecat acasă. Daniel vine repede şi îi spune:

- Am uitat să îţi spun. Şi eu sunt copilul unui împărat care a pierdut.

- Nu-i nimic. spuse ea.

Şi-au luat la revedere şi au plecat. Maria era tristă că se desparte de Daniel, dar fericită că se întoarce acasă. Ajunsă acasă, tatăl ei a îmbrăţişat-o şi i-a spus că surorile ei s-au căsătorit. I-a mai spus că tronul e al ei şi al viitorului soţ.

Într-o zi, Daniel a venit şi a cerut-o de nevastă pe Maria. Au avut o nuntă mare şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi."

Leapşa

Leapşa de la Annitu. ^-^
1. Să începem cu ceva simplu. Revista preferată. Argumentaţi!
Cool Girl, pentru că dă sfaturi fetelor şi este foarte interesantă.


2. Culoare preferată.
Verde.


3. Serialul preferat.
The Vampire Diaries


4. Emisiunea preferată.
În puii mei


5. Cartea preferata.
Pe aripile vântului .


6. Cântecul preferat.
Momentan:  Backstreet Boys - Incomplete


7. Filmul preferat.
Mândrie şi prejudecată,  momentan.


8. Blogul preferat.
N-am. Multe bloguri sunt faine.


9. Cântăreţul preferat.
N-am.


10. Ţara preferată.
America.

Leapşă pentru Marius , Iully o.O şi Claudiu şi cine mai vrea. ^^

Ochi misterioşi

Păzeşte-te de ochii ispititori

Căci sunt prea atrăgători,

Au capcana pregătită

Ce te va face să zbori.

Odată priviţi intens

Vei învăţa să zbori şi să crezi

Că totul e posibil, ai să vezi.

Acest feeling are şi nume

Dar e-un mister ciudat

Ce pare cu renume.

Singurătate vs Suflet

„Eşti singur numai atunci când nu mai ai să-ţi spui nimic”

(Tudor Muşatescu, Scrieri 2)

Singurătate vs Suflet

Singurătatea este o stare de spirit care ne distruge sufletul pas cu pas, te întristează tot mai mult, dar tu de fapt nu eşti singur pentru că ai atâtea să-ţi spui, atâtea sfaturi, ai atâtea frumuseţi de văzut încât n-ar trebui să te simţi singur, aşa cum spunea şi Tudor Muşatescu „Eşti singur numai atunci când nu mai ai să-ţi spui nimic”.

Această stare de spirit apare în diverse momente ale vieţii. Unele momente ale vieţii îţi pot crea această iluzie încât să simţi că poţi avea încredere doar în tine însuţi, iar în restul, nu ai cum să ştii. Ai senzaţia că toţi sunt împotriva ta, iar această iluzie îţi ascunde unele aspecte frumoase ale vieţii, cum ar fi că, de fapt, nu eşti singur. Ai atâţia oameni dispuşi să te ajute, să-ţi fie prieteni, să te asculte şi să-ţi poată alunga această iluzie care sfarmă sufletul tău. Dar chiar fără ajutorul altora, sufletul tău se regenerează, iar în învălmăşeala de gânduri există o portiţă de scăpare, o încurajare, ceva care te va face să fii imun la iluzia singurătăţii, pentru că sufletul, deşi uneori pare slab, devine puternic.

Sufletul omenesc deţine multe secrete şi o întreagă bibliotecă de stări, ce provin din diferite momente ale vieţii, care ajută mai mult sau mai puţin la conturarea viitorului. Unele stări, sau amintiri, le ascundem în suflet, dar vor ieşi la iveală la un moment dat. Dacă singurătatea ar fi ploaia, iar fericirea ar fi soarele, observăm că uneori singurătatea este necesară. De exemplu, când eşti supărat, să fii lăsat singur este mai util decât să încerce cineva să te ajute,dar cum spuneam, sufletul omenesc se regenerează, iar motivul supărării rămâne doar o amintire.

În concluzie, dacă te gândeşti bine, niciodată nu ai fost sau vei fi singur pentru ca mereu vei găsi o cale spre lumină.

3 MAI 2011.