La Română, în clasa a VII-a, ne-a dat să continuăm un fragment de basm, însă nu mai am fragmentul, dar am continuarea creată de mine:
"Continuare fragment
După cele spuse, fetele au plecat. Când au deschis uşa, fata cea mare a întrebat:
- Dar tată, ce s-a întâmplat? Cum poate un băiat să îţi aline durerea?
- Bine. Îţi povestesc. Deci am luptat cu acel împărat şi am pierdut. El îmi cere ceva extrem de greu de făcut. spuse el, în timp ce fata lăsă uşa deschisă şi se aşează undeva.
- Ce îţi cere, tată? întreabă ea.
- Un fiu. Îmi cere unul din fii mei, dar eu vă am pe voi. spuse el.
- Şi nu ştii ce să faci? întreabă ea şi tatăl ei dă din cap ca nu. Cred că am o soluţie.
- Ce soluţie? întreabă el.
- O să doară, dar trebuie să facem ceva. Mă duc îmbrăcată ca un băiat. spune ea.
- Nu, fetiţa mea. Nu fă asta! Ţin prea mult la toate dintre voi şi nu vreau să vă pierd.
- Mâine, la prânz, mă duci la acel împărat. spune ea şi pleacă.
Împăratul începu să plângă. Următoarea zi, fata cea mare, Maria, a mers îmbrăcată ca un băiat la castel. Ajunsă acolo, s-a prezentat sub numele de Marianovici.
- Deci, Marianovici, vei lucra pentru mine zece ani. spune împăratul puternic. Vei începe de azi. Mai bine ai merge la antrenament. Vei fi în trupele de război.
Maria s-a dus la antrenament unde a tras cu arcul şi s-a antrenat cu spada. A fost foarte bună. Seara îl visa pe tatăl ei şi vedea cum plânge. Au trecut cinci ani şi Maria era cea mai bună la toate. Într-o noapte, în timp ce dormea, o pasăre a intrat pe geam şi s-a aşezat pe rucsacul ei. Din el a căzut o poză de familie cu ea, tatăl ei şi surorile ei. Dimineaţa, când s-a trezit, şi-a pus totul în rucsac, mai puţin poza. Când a venit inspecţia de camere, împăratul a găsit poza şi şi-a dat seama că Marianovici era o fată. După-amiază a chemat-o pe Maria şi i-a spus:
- Domnule Marianovici, cum explici asta? şi arată poza.
- Păi… este o poză cu surorile şi tatăl meu. spuse ea.
- Eu am auzit că tatăl tău are trei fete, nicidecum un băiat. Eşti cumva fata cea mare?
- Nu…ăăă…Ce?! Cum să spuneţi aşa ceva?
- Nici nu mai ştiu cine eşti. Păi dacă eşti fată, ar trebui să lucrezi la bucătărie.
- Bine, domnule.
- Cum te cheamă atunci?
- Maria.
S-a dus ea la bucătărie şi a muncit foarte bine. Între timp, se îndrăgostise de un băiat. Pe băiat îl chema Daniel. Amândoi mai aveau un an de lucrat acolo. Daniel se îndrăgostise şi el de Maria, aşa că a invitat-o la o plimbare pe pajişte. Au mers amândoi, când Daniel a luat-o de mână pe Maria. S-au simţit bine. Au mers mai multe nopţi la întâlniri nocturne. Într-o seară, au mers la întâlnire în grădină. S-au ţinut de mână şi s-au plimbat.
- Maria…ăă…Vreau să îţi spun ceva. spune el.
- Ce ,Daniel?întreabă ea.
- Eu…ăă…şi a închis ochii şi a spus: Te plac!
- Daniel, şi eu te plac. spune ea.
S-au aşezat sub un copac, s-au apropiat şi…s-au sărutat. Fusese cel mai frumos sărut al Mariei. Venise vremea când Maria a plecat acasă. Daniel vine repede şi îi spune:
- Am uitat să îţi spun. Şi eu sunt copilul unui împărat care a pierdut.
- Nu-i nimic. spuse ea.
Şi-au luat la revedere şi au plecat. Maria era tristă că se desparte de Daniel, dar fericită că se întoarce acasă. Ajunsă acasă, tatăl ei a îmbrăţişat-o şi i-a spus că surorile ei s-au căsătorit. I-a mai spus că tronul e al ei şi al viitorului soţ.
Într-o zi, Daniel a venit şi a cerut-o de nevastă pe Maria. Au avut o nuntă mare şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi."
