Paper Towns-Orase de hartie, de John Green

Paper Towns, tradus Orase de hartie este un roman scris de binecunoscutul autor John Green, autorul bestseller-ului The fault in our stars(Sub aceeasi stea). De data aceasta, romanul Orase de hartie a fost, consider eu, la fel de bun.

Cartea aceasta nu a fost cu aceleasi telenovele cu care am fost invatati. The fault in our stars a avut o poveste unica si la fel este si Paper Towns. Sunt povesti unice, uimitoare si cu finaluri total neasteptate.

Totusi, in Paper Towns au fost cateva lucruri care mi s-au parut interesante. Acum ma refer la stilul autorului. A folosit un siretlic foarte interesant. Personajul principal este Quentin. El este indragostit de Margo, vecina lui. Ceea ce a facut autorul a fost sa faca simtita prezenta lui Margo in fiecare moment in care ea a fost de fapt departe de Quentin, prin simplul fapt ca el a vorbit despre ea in mare parte din carte. Romanul este despre personajul acesta feminin care totusi apare in majoritatea timpului doar in mintea eroului nostru. Ceea ce s-a intamplat de fapt a fost ca eroul a fost putin obsedat de Margo si asta s-a imprimat si in mintea cititorului care a patruns in actiune.

Romanul Paper Towns este despre o adolescenta, Margo si despre eroul romanului Quentin. Margo a avut un istoric al disparitiilor destul de lung. A plecat de mai multe ori de acasa si mereu lasa indicii. Dar toata povestea incepe de fapt de la un moment din copilaria ei. Ea s-a mutat pe aceeasi strada pe care locuieste si eroul nostru Quentin. Baiatul s-a indragostit de ea pe loc. Au devenit prieteni buni si ieseau foarte des la joaca impreuna. Momentul care a schimbat totul a fost cand au gasit cadavrul unui om ce s-a sinucis. Replica lui Margo a fost ca i s-au rupt toate legaturile(le numeste strings). A inteles din prima motivul sinuciderii, ceea ce a aratat ca este inteligenta.

Revenind in momentul prezentului din roman, ei s-au distantat cu timpul si nici macar nu se salutatu pe holurile scolii. Dar intr-o seara ea a intrat pe geamul lui si l-a chemat intr-o aventura in care ea a trebuit sa rezolve problemele ce le avea(probleme cu iubitul, cu prietenele false, cu oamenii care s-au jucat cu ea) si astfel transformarea lui Quentin a inceput. El a participat la toate nebuniile pe care le-a facut Margo si s-a distrat. Dar dupa acea seara Margo a disparut de pe fata pamantului si nu era de gasit. Nici un adult nu s-a sinchisit sa o caute, ea deja avand 18 ani. De aceea, Quentin incepe sa urmareasca indiciile ei pentru a o gasi. Finalul chiar a fost unul neasteptat.

Aventura prin care a trecut Quentin l-a schimbat. El mereu statea in zona lui e comfort, nu chiulea de la scoala, lua doar nota 10 si era printre cei mai silitori elevi. Avea doi prieteni foarte buni, Ben si Radar. Si a plecat cu acestia in cautarea lui Margo. Aventura l-a schimbat si i-a aratat ca viata nu este doar punctualitate si seriozitate. Uneori trebuie sa mai si iesi din zona de confort pentru a te bucura de ea. In carte aventura a fost diferita fata de cum o prezenta filmul si mai ales finalul. Finalul a fost foarte diferit de cel din carte, dar avea aceleasi concluzii. Producatorii filmului au stiut sa faca schimbarile necesare la scenariu pentru a scoate in evidenta tot ce era important.

Am ramas surprinsa cat de buna a fost cartea. M-a prins imediat. Mai ales inceputul. Inceputul a fost scris intr-un mod foarte interesant, cu o concluzie. Si ceea ce transmite aceasta carte poate insemna orice. Multe lucruri din roman pot fi interpretate diferit de fiecare persoana. John Green nu este Paulo Coelho ca sa ne puna pe ganduri atat de mult, dar tot transmite ceva destul de filozofic.

Imi place romanul si pentru ca se adreseaza la toate varstele. Nu este tipicul americanesc cu momente erotice si injuraturi peste masura. Dar nici pentru copiii mici. Este perfect pentru publicul larg.

Cel mai important aspect al romanului este unicitatea. Este atat de diferit de ceea ce am citit pana acum si ceea ce vad in jur. Nu prezinta clisee, ceea ce pentru mine inseamna mult. Mi-a placut ca nu stiam niciodata la ce sa ma astept si citeam sa vad ce o sa faca Quentin in continuare, sa vad ce indicii gaseste.

Un lucru interesant este conceptia lui Margo despre viata. Ea considera important prezentul. Nu vroia sa se gandeasca la cariera, familie si ceea ce cauta oamenii in general. Nu vroia sa fie o fata de hartie cum spunea ea. De aceea pleca in toate acele aventuri, pentru a trai viata. Vroia sa se bucure de fiecare clipa a vietii si nu concepea ideea de a se lua dupa turma. Nu avea un ideal anume, dar asta era Margo. 

In concluzie, mi-a placut acest roman din toate punctele de vedere. Si filmul facut dupa el a fost pe masura. De aceea il recomand pe John Green pentru ca este un autor foarte bun si merita titlul de bestseller.

Distant

M-am distantat de lume, de oameni. De frica de a nu ma atasa de cine nu trebuie am decis sa nu ma mai atasez de nimeni altcineva. Si asta a dus la distanta aceasta si la indiferenta mea.

Sunt indiferenta la zilele de nastere, adica oricum printre acele sute de oameni care iti lasa mesaj pe facebook mai tii minte toate acele nume? Nu sunt invitata la zile de nastere asa ca nici nu imi prea bat capul. Oricum 99% din prietenii de pe facebook sunt necunoscuti si am renuntat sa ma mai uit a cui zi de nastere este in fiecare zi.

Apoi mai ii treaba cu plecatul. Ma atasez de cineva, o persoana care imi devine prieten bun si apoi acea persoana pleaca... Minunat... Oricum am concluzionat ca oricate persoane ai langa tine, esti singur. Pentru ca vor fi momente in care vei fi disperat si... nici persoanele dragi nu iti sar in ajutor, pentru ca heiii, este simplu! De ce iti este atat de greu sa faci acel lucru, asa-i? Si pentru un timp esti dezamagit, apoi iti dai seama ca nici un om nu iti va da forta necesara sa mergi inainte. Daca esti crestin ai doua forte ce te tin pe picioare, daca nu, doar una, pe tine...

Si faptul ca am devenit indiferenta si mai singuratica decat in liceu m-a facut sa nu stiu sa lucrez in echipa prea bine. Prefer sa fac totul singura de multe ori.

Si uneori, la facultate parca e bine ca sunt singuratica. Lumea ma lasa in pace, ceea ce inseamna ca pot sa imi ocup timpul cum vreau fara sa fiu nevoita sa socializez. Dar cateodata am o mica fobie de a socializa. Ceva de genul Of, acum trebuie sa tin o conversatie cu persoana aceea, asa-i? Si inima imi bate puternic pentru ca nu am chef de conversatii si sper sa dureze putin. Sunt obisnuita sa nu socializez. La inceput m-am simtit trista de cate ori vedeam ca grupurile ies pe afara si isi faceau selfie. Acum, imi convine situatia mea. Macar nu ma opreste nimic din invatat, din programat si ceea ce imi place. Dar un aspect al singuratatii e faptul ca ma transforma pe mine. Ma face sa urasc multe chestii si am devenit cum nu as fi vrut sa devin. Critic in mintea mea lucruri si singurele chestii ce le apreciez e ceea ce nu tine de oameni, ci de natura. Si daca ma gandesc bine, cred ca fac bine sa nu prea suport oamenii pentru ca sunt critici si multi isi impun parerea de parca alegerea mea este a lor, de parca ceea ce fac eu trebuie sa se potriveasca cu ce ar face ei. Urasc asta. Dar este o persoana care nu imi va judeca alegerine indiferent de situatie... de cand am intalnit persoana asta, e cate ori intreb Acum ce fac? sau Ce aleg?  imi va spune Ce vrei. La inceput a fost ciudat, dar m-a ajutat pe mine sa ma indrept putin cate putin spre independenta si sa imi fac alegerile fara sa tin cont de impunerile altora. Cer pareri, dar cand vad ca parerea este rautacioasa, nu o iau in calcul. 

Unul din motivele pentru care prefer sa fiu asa e ca nu vreau sa fiu influentata. Sunt unele persoane care ma fac sa ma simt inferioara pentru simplul fapt ca arata MUULT mai bine decat mine, sau ca stiu muult mai bine decat mine un anumit subiect care pe mine ma pasioneaza. Si cand vad ca multe fete stiu sa se macheze perfect fara sa aiba imperfectiuni, ma urasc pe mine insumi ca oricat as incerca, tot nu imi iese perfect machiajul din cauza cosurilor! Sau pur si simplu sunt nervoasa pe mine ca nu am timp sa imi ard parul in fiecare dimineata si prefer sa dorm in loc sa ma trezesc cu o ora inainte pentru a ma aranja. Chiar admir persoanele care isi sacrifica somnul pentru a se aranja, serios. Dar eu am nervi pe mine ca nu pot sa imi fac timp pentru asta. De cate ori vad fete care sunt superaranjate zilnic ma simt aiurea pentru ca as vrea si eu sa arat flawless si totusi nu vreau sa imi pierd 2 ore pe zi pentru asta(chiar daca alte ore se pierd pe facebook).

Culmea e ca atunci cand ma machez ma simt inferioara pentru ca unde merg eu fetele nu se machiaza. De exemplu, la facultate rar vezi fete machiate. Este la moda sa fii naturala in facultatea mea.

Ideea e ca m-am distantat si am observat un lucru: asta a dus la faptul ca nu voi suferi. Evit atasarea, evit suferinta. Si stiu ca nu este o solutie, dar nu ies din zona de comfort. Stau bine unde stau, momentan.

Recenzie: Daneza, de David Ebershoff

Am auzit despre cartea aceasta ca fiind o operă, un best-seller și înainte de carte am auzit de fapt despre film. Cu siguranță s-au mai făcut recenzii pe baza acestui roman de succes. Chiar am citit câteva la un moment dat. De aceea, imediat ce am văzut cartea în librărie, am decis să o citesc și eu și în cele ce urmează îmi voi spune părerea și despre această carte.

Daneza, romanul scris de David Ebershoff, chiar este o carte bună. Este scrisă foarte bine și cred că acest lucru este esențial în a crea un viitor best-seller. Ceea ce a atras de fapt publicul a fost tematica romanului: primul bărbat din lume care a devenit femeie. Descrie transformarea lui Einar Wegener în Lili Elba.

Tematica romanului nu este una străină pentru oamenii din ziua de azi pentru că medicina este atât de avansată încât un bărbat poate deveni femeie pe deplin și viceversa fără să se observe că la naștere a fost de alt sex. În zilele noatre, transexualitatea, homosexualitatea și lucrurile de acest gen sunt încă un subiect tabu și știu că o să atrag comentarii negative la această postare, dar eu nu sunt de acord cu acești oameni. Însă în perioada despre care se scrie în roman, acele operații păreau imposibile. De aceea, romanul Daneza este un best-seller, pentru că vorbește despre ceva revoluționar în medicină. Mare parte din roman este ficțiune, dar sunt și momente ce s-au întâmplat în realitate.

Stilul lui David Ebershoff este unul foarte interesant. Este diferit de ceea ce am citit până acum, deși pare similar. Este diferit pentru că descrie într-un mod destul de original locurile în care au copilărit personajele, detaliile referitoare la personaje nu sunt extrem de detaliate cititorul aflând doar ceea ce trebuie să știe. Povestea, deși ficțiune, este una interesantă și prezintă ceea ce am observat eu: evoluția celei de-a doua personalități a lui Einar. După părerea mea, personajul și-a creat dintr-un motiv sau altul o altă personalitate, cea a lui Lili. Dintr-o joacă pe care a început-o Greta, soția lui, personalitatea Lili a început să ia amploare asupra corpului lui Einar și astfel nu a mai lăsat loc personalității de bază să conducă acel corp.

Unii ar spune că Einar s-a născut bărbat dar pe dinăuntru este femeie, așa cum a spus și personajul însuși, dar eu cred că Einar a avut personalitate multiplă. Nu sunt psiholog să înțeleg cum se ajunge la acest lucru, dar tot cred că asta s-a întâmplat. Și nu am spus că este ceva benefic ce s-a întâmplat. Îmi pare enorm de rău pentru biata Greta care și-a pierdut bărbatul din această cauză, dar ea a început totul. Și când a văzut că joaca lui Einar de a fi Lili devine serioasă, nu a știut cum să oprească totul. Eu consider că atunci când Einar a fost la psihiatrii aceia, ar fi putut să evite tot ce a urmat, dar i-a fost prea frică să scape de personalitatea lui Lili ce s-a născut în el pentru că aceasta l-a făcut pe Einar să creadă că are o viață prea mizerabilă pentru a o continua.

Alt lucru care mi-a plăcut a fost faptul că prezenta viața de artist în acei ani. În loc de poze, oamenii mergeau la pictori pentru a le face portretul, ceea ce mi se pare foarte interesant. Ni s-a prezentat și felul în care se îmbrăcau oamenii în acele vremuri, cum se comportau, peisajele minunate. Un alt lucru interesant este faptul că unele din picturile despre care s-a vorbit și au apărut și în film sunt reale. Cel mai interesant la această carte este faptul că s-a inspirat din realitate, că acest Einar chiar a existat și că a avut o nevastă pe nume Gerda. De obicei când se scrie o carte despre realitate, numele sunt schimbate, dar numele personajului principal a rămas același.

Cartea este bună și prezintă o informație sub formă de poveste. Acea informație este revoluționară și probabil că nu am fi fost aceiași dacă nu se întâmpla acel lucru. Poate mă înșel în legătură cu acest Einar, dar eu am scris o părere.

Ca și roman, este scris foarte bine cu un stil bine definit al autorului. Și este un roman perfect pentru studiul de stiluri din literatura universală. Ca și tematică, recomand romanul celor interesați de momente revoluționare în umanitate sau celor cărora le plac transformările sau tematicile psihologice.

Review "Vai, ce-am uitat!", de Caprice Crane

Am decis ca fiecare carte ce îmi ajunge în mâini să o citesc și să îi fac o recenzie. De aceea, în cele ce urmează, voi vorbi despre cartea lui Caprice Crane, Vai, ce-am uitat!. După ce am citit cartea, m-am interesat de autoare și după ce am citit despre dânsa, mi s-a confirmat motivul pentru care stilul de scriere este american, tipic filmelor.

Autoarea a lucrat la MTV, ceea ce i-a dat experiență în comedie tipic americană. Ca și titluri, aceasta alege expresii uzuale și moderne, care în același timp sunt simple și concise. Și coperțile sunt la fel de moderne: desene animate legate atât de titlul cărții, cât și de poveste în sine.

La această carte nu este nici un dubiu care este tema principală pentru că ne este prezentată direct prin titlu și coperți.

În filmele americane, limbajul este destul de obscen și uneori se aplică și la cărți, dar în Vai, ce-am uitat! volumul de insulte de acel gen este insesizabil odată ce intri în pielea personajului.  Cititorul află povestea din gândurile și trăirile personajului principal. Personajul se destăinuie în totalitate în cele mai mici detalii cititorului creând în același timp un mediu în care se petrece acțiunea pentru ca totul să se lege într-un final. Jordan, personajul principal a fost conturat foarte bine din punct de vedere psihic. Un efect creat de autoare a fost acela că cititorul devine mintea lui Jordan. Este o tehnica foarte interesantă pe care autoarea a dezvoltat-o.

La început, volumul detaliilor este destul de mare pentru unii cititori și prin simplul fapt că este creat mediul, cititorul se poate plictisi pentru că detaliile nu par să aibă vreo relevanță în poveste, dar cu fiecare pagină citită și până la final, se poate observa că mediul a fost definit în exces pentru a putea fi evocat de personaj când își amintește puțin câte puțin despre viața sa. Un exemplu de detaliu de acest gen este când Jordan vorbește la început despre conexiunea dintre ea și cerșetoarea de pe strada ei ale căror versuri le completează.

Motivul pentru care Jordan nu a fost descrisă fizic este pentru că tema romanului este pierderea memoriei. În prim plan se preface că își pierde memoria și își repară viața, apoi chiar își pierde memoria cu adevărat. Ca și cititor, simți că ai uitat ce s-a întâmplat anterior.

Cartea evită câteva din clișee, dar nu reușește să le evite pe toate, lucru ce atestă că romanul este tipic filmelor americane. Povestea nu are o învățătură de viață care să te pună pe gânduri la final, sau o poveste care să te lase cu o anumită stare, dar este potrivită pentru o lectură ușoară atunci când călătorești sau nu dorești să citești ceva mai greu.

Începe să îmi placă să călătoresc cu transportul în comun!

Începe să îmi placă să călătoresc cu transportul în comun!

De ceva vreme, datorită faptului că sunt mai leneşă, am început să călătoresc mai des cu transportul în comun(RATT). Asta pentru că văd oameni de diferite feluri, comportamente etc. Este foarte interesant cât de diferiţi suntem unii de alţii.

Am văzut de exemplu un cuplu de bătrâni foarte simpatic ieri. Şi discuţia lor a fost la fel de simpatică pentru că se vedea cât de mult ţinea ea la el. Poate credeam eu că la bătrâneţe nu prea mai discuţi de alte lucruri în afară de nepoţi, familie, treburi casnice etc, dar sufletele lor sunt tinere şi se pare că acest lucru, tinereţea, nu ţine de vârstă, ci de maturitate şi cât laşi din copilul din tine să dispară de-a lungul anilor.

Când eram mai mică şi chiar şi acum cred că să fii adult este plictisitor. Poate doar mi se pare dar cred că maturitatea seamănă cu monotonia pentru că lucrezi 8 ore, apoi trebuie şi să te îngrijeşti de locuinţa personală şi din ce discuţii au avut adulţii din jurul meu, totul este despre job.

Nu ştiu cât de matură sunt, dar ştiu că nu vreau să dispară copilul din mine. Vreau să pot să mă bucur de lucrurile mici din jur, de soare, de zădadă iarna, de tot ce e frumos dar oamenii uită să vadă pentru că mai nou am aflat că şi la volan se stă pe Facebook!

Eu sunt mai singuratică, ceea ce uneori e super, alteori e groaznic. Dar acest lucru mă ajută să văd mai bine ce este în jurul meu. Şi mă fereşte de influenţa oamenilor asupra mea. Totuşi, trebuie să recunosc, a apărut o frică în a avea încredere în oameni, în a-i lăsa să se apropie...

Oricum, îmi plac străinii. Ascund atâtea poveşti interesate în spatele lor şi fiecare are o viaţă diferită. Mai ales bătrânii. Îi admir pentru că au reuşit să ajungă atât de departe în lumea asta. Aş vrea să pot să mă inspir din vieţile lor pentru că probabil au trecut prin multe în viaţa asta. Şi totuşi, nu facem nimic să îi ajutăm. Ei merită mulţumire pentru tot ce au făcut. Au supravieţuit...

Review: Ingrid PRET-A-PORTER nr.01

Blog personal inseamna un site unde pot scrie despre ce doresc. De aceea, chiar vreau sa vorbesc despre o paleta de culori de care m-am indragostit.

Nu sunt make-up artist si nu prea cunosc termenii si expresiile folosite pentru a descrie un produs de makeup, dar in cuvintele mele imi voi spune opinia despre acest produs. 

Imi place sa ma machiez, sa ma joc cu culorile. Recent am achizitionat produse de make-up noi, printre care si paleta de culori Ingrid PRET-A-PORTER nr.01. Culorile sunt geniale si asa cum scrie pe pagina I.Gabriella - MakeUp & More, aceste farduri chiar tin. Am reusit sa combin doar cu aceste culori un machiaj pe care il ador. 

Cred ca acum stiu care ce farduri voi folosi destul de mult. Ador nuantele culorilor, cum arata pe pleoape si cat de frumos se imbina culorile.

Mai mult de atat nu stiu ce sa spun, doar ca, sunt geniale!

Creatiile mele au fost promovate!

Promovarea este un pas important spre a deveni cunoscut. De aceea, doamna profesoară Ana-Cristina Popescu îmi publică creațiile în revistele sau antologiile dânsei.

De această dată, doamna profesoară a publicat o revistă literară numită În bătaia peniței, titlu care mie una îmi place. Am răsfoit revista și apar în ea creații de-ale mele. Pentru a le accesa și pentru a citi și creațiile altor scriitori, cu un click aici poți citi revista. O recomand cu mare drag și sper sa îmi vină inspirația în curând și să mai scriu.

Ador să creez povești și tot ce e literatură. Și abia aștept ca noul meu roman să fie gata. În curând îl voi termina și vă voi ține la curent cu publicarea lui și tot ce ține de acest roman.

Va fi și un site unde mă voi prezenta eu și cărțile mele. Acolo voi publica tot ce ține de creațiile mele, lansări de carte, etc. Sunt multe de făcut, dar merită.

Pentru a fi la curent, da un like la pagina mea de autor.