Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

luni, 23 mai 2016

Paper Towns-Orase de hartie, de John Green


Paper Towns, tradus Orase de hartie este un roman scris de binecunoscutul autor John Green, autorul bestseller-ului The fault in our stars(Sub aceeasi stea). De data aceasta, romanul Orase de hartie a fost, consider eu, la fel de bun.
Cartea aceasta nu a fost cu aceleasi telenovele cu care am fost invatati. The fault in our stars a avut o poveste unica si la fel este si Paper Towns. Sunt povesti unice, uimitoare si cu finaluri total neasteptate.

Totusi, in Paper Towns au fost cateva lucruri care mi s-au parut interesante. Acum ma refer la stilul autorului. A folosit un siretlic foarte interesant. Personajul principal este Quentin. El este indragostit de Margo, vecina lui. Ceea ce a facut autorul a fost sa faca simtita prezenta lui Margo in fiecare moment in care ea a fost de fapt departe de Quentin, prin simplul fapt ca el a vorbit despre ea in mare parte din carte. Romanul este despre personajul acesta feminin care totusi apare in majoritatea timpului doar in mintea eroului nostru. Ceea ce s-a intamplat de fapt a fost ca eroul a fost putin obsedat de Margo si asta s-a imprimat si in mintea cititorului care a patruns in actiune.
Romanul Paper Towns este despre o adolescenta, Margo si despre eroul romanului Quentin. Margo a avut un istoric al disparitiilor destul de lung. A plecat de mai multe ori de acasa si mereu lasa indicii. Dar toata povestea incepe de fapt de la un moment din copilaria ei. Ea s-a mutat pe aceeasi strada pe care locuieste si eroul nostru Quentin. Baiatul s-a indragostit de ea pe loc. Au devenit prieteni buni si ieseau foarte des la joaca impreuna. Momentul care a schimbat totul a fost cand au gasit cadavrul unui om ce s-a sinucis. Replica lui Margo a fost ca i s-au rupt toate legaturile(le numeste strings). A inteles din prima motivul sinuciderii, ceea ce a aratat ca este inteligenta.
Revenind in momentul prezentului din roman, ei s-au distantat cu timpul si nici macar nu se salutatu pe holurile scolii. Dar intr-o seara ea a intrat pe geamul lui si l-a chemat intr-o aventura in care ea a trebuit sa rezolve problemele ce le avea(probleme cu iubitul, cu prietenele false, cu oamenii care s-au jucat cu ea) si astfel transformarea lui Quentin a inceput. El a participat la toate nebuniile pe care le-a facut Margo si s-a distrat. Dar dupa acea seara Margo a disparut de pe fata pamantului si nu era de gasit. Nici un adult nu s-a sinchisit sa o caute, ea deja avand 18 ani. De aceea, Quentin incepe sa urmareasca indiciile ei pentru a o gasi. Finalul chiar a fost unul neasteptat.
Aventura prin care a trecut Quentin l-a schimbat. El mereu statea in zona lui e comfort, nu chiulea de la scoala, lua doar nota 10 si era printre cei mai silitori elevi. Avea doi prieteni foarte buni, Ben si Radar. Si a plecat cu acestia in cautarea lui Margo. Aventura l-a schimbat si i-a aratat ca viata nu este doar punctualitate si seriozitate. Uneori trebuie sa mai si iesi din zona de confort pentru a te bucura de ea. In carte aventura a fost diferita fata de cum o prezenta filmul si mai ales finalul. Finalul a fost foarte diferit de cel din carte, dar avea aceleasi concluzii. Producatorii filmului au stiut sa faca schimbarile necesare la scenariu pentru a scoate in evidenta tot ce era important.
Am ramas surprinsa cat de buna a fost cartea. M-a prins imediat. Mai ales inceputul. Inceputul a fost scris intr-un mod foarte interesant, cu o concluzie. Si ceea ce transmite aceasta carte poate insemna orice. Multe lucruri din roman pot fi interpretate diferit de fiecare persoana. John Green nu este Paulo Coelho ca sa ne puna pe ganduri atat de mult, dar tot transmite ceva destul de filozofic.
Imi place romanul si pentru ca se adreseaza la toate varstele. Nu este tipicul americanesc cu momente erotice si injuraturi peste masura. Dar nici pentru copiii mici. Este perfect pentru publicul larg.
Cel mai important aspect al romanului este unicitatea. Este atat de diferit de ceea ce am citit pana acum si ceea ce vad in jur. Nu prezinta clisee, ceea ce pentru mine inseamna mult. Mi-a placut ca nu stiam niciodata la ce sa ma astept si citeam sa vad ce o sa faca Quentin in continuare, sa vad ce indicii gaseste.
Un lucru interesant este conceptia lui Margo despre viata. Ea considera important prezentul. Nu vroia sa se gandeasca la cariera, familie si ceea ce cauta oamenii in general. Nu vroia sa fie o fata de hartie cum spunea ea. De aceea pleca in toate acele aventuri, pentru a trai viata. Vroia sa se bucure de fiecare clipa a vietii si nu concepea ideea de a se lua dupa turma. Nu avea un ideal anume, dar asta era Margo. 

In concluzie, mi-a placut acest roman din toate punctele de vedere. Si filmul facut dupa el a fost pe masura. De aceea il recomand pe John Green pentru ca este un autor foarte bun si merita titlul de bestseller.

sâmbătă, 21 mai 2016

Distant

M-am distantat de lume, de oameni. De frica de a nu ma atasa de cine nu trebuie am decis sa nu ma mai atasez de nimeni altcineva. Si asta a dus la distanta aceasta si la indiferenta mea.

Sunt indiferenta la zilele de nastere, adica oricum printre acele sute de oameni care iti lasa mesaj pe facebook mai tii minte toate acele nume? Nu sunt invitata la zile de nastere asa ca nici nu imi prea bat capul. Oricum 99% din prietenii de pe facebook sunt necunoscuti si am renuntat sa ma mai uit a cui zi de nastere este in fiecare zi.

Apoi mai ii treaba cu plecatul. Ma atasez de cineva, o persoana care imi devine prieten bun si apoi acea persoana pleaca... Minunat... Oricum am concluzionat ca oricate persoane ai langa tine, esti singur. Pentru ca vor fi momente in care vei fi disperat si... nici persoanele dragi nu iti sar in ajutor, pentru ca heiii, este simplu! De ce iti este atat de greu sa faci acel lucru, asa-i? Si pentru un timp esti dezamagit, apoi iti dai seama ca nici un om nu iti va da forta necesara sa mergi inainte. Daca esti crestin ai doua forte ce te tin pe picioare, daca nu, doar una, pe tine...

Si faptul ca am devenit indiferenta si mai singuratica decat in liceu m-a facut sa nu stiu sa lucrez in echipa prea bine. Prefer sa fac totul singura de multe ori.

Si uneori, la facultate parca e bine ca sunt singuratica. Lumea ma lasa in pace, ceea ce inseamna ca pot sa imi ocup timpul cum vreau fara sa fiu nevoita sa socializez. Dar cateodata am o mica fobie de a socializa. Ceva de genul Of, acum trebuie sa tin o conversatie cu persoana aceea, asa-i? Si inima imi bate puternic pentru ca nu am chef de conversatii si sper sa dureze putin. Sunt obisnuita sa nu socializez. La inceput m-am simtit trista de cate ori vedeam ca grupurile ies pe afara si isi faceau selfie. Acum, imi convine situatia mea. Macar nu ma opreste nimic din invatat, din programat si ceea ce imi place. Dar un aspect al singuratatii e faptul ca ma transforma pe mine. Ma face sa urasc multe chestii si am devenit cum nu as fi vrut sa devin. Critic in mintea mea lucruri si singurele chestii ce le apreciez e ceea ce nu tine de oameni, ci de natura. Si daca ma gandesc bine, cred ca fac bine sa nu prea suport oamenii pentru ca sunt critici si multi isi impun parerea de parca alegerea mea este a lor, de parca ceea ce fac eu trebuie sa se potriveasca cu ce ar face ei. Urasc asta. Dar este o persoana care nu imi va judeca alegerine indiferent de situatie... de cand am intalnit persoana asta, e cate ori intreb Acum ce fac? sau Ce aleg?  imi va spune Ce vrei. La inceput a fost ciudat, dar m-a ajutat pe mine sa ma indrept putin cate putin spre independenta si sa imi fac alegerile fara sa tin cont de impunerile altora. Cer pareri, dar cand vad ca parerea este rautacioasa, nu o iau in calcul. 

Unul din motivele pentru care prefer sa fiu asa e ca nu vreau sa fiu influentata. Sunt unele persoane care ma fac sa ma simt inferioara pentru simplul fapt ca arata MUULT mai bine decat mine, sau ca stiu muult mai bine decat mine un anumit subiect care pe mine ma pasioneaza. Si cand vad ca multe fete stiu sa se macheze perfect fara sa aiba imperfectiuni, ma urasc pe mine insumi ca oricat as incerca, tot nu imi iese perfect machiajul din cauza cosurilor! Sau pur si simplu sunt nervoasa pe mine ca nu am timp sa imi ard parul in fiecare dimineata si prefer sa dorm in loc sa ma trezesc cu o ora inainte pentru a ma aranja. Chiar admir persoanele care isi sacrifica somnul pentru a se aranja, serios. Dar eu am nervi pe mine ca nu pot sa imi fac timp pentru asta. De cate ori vad fete care sunt superaranjate zilnic ma simt aiurea pentru ca as vrea si eu sa arat flawless si totusi nu vreau sa imi pierd 2 ore pe zi pentru asta(chiar daca alte ore se pierd pe facebook).

Culmea e ca atunci cand ma machez ma simt inferioara pentru ca unde merg eu fetele nu se machiaza. De exemplu, la facultate rar vezi fete machiate. Este la moda sa fii naturala in facultatea mea.

Ideea e ca m-am distantat si am observat un lucru: asta a dus la faptul ca nu voi suferi. Evit atasarea, evit suferinta. Si stiu ca nu este o solutie, dar nu ies din zona de comfort. Stau bine unde stau, momentan.
 
 
Blogger Templates