Acceptare

După ce am încercat unele lucruri la care mi-ar plăcea să fiu bună, am ajuns în punctul în care mi-am dat seama care e nivelul meu la fiecare activitate şi mi-am mai dat seama şi de faptul că nu pot să le fac pe toate.

Am vrut să încerc lucruri noi legate de artă. Am încercat să cânt la pian, dar după câteva luni am renunţat pentru că nu aveam răbdarea necesară să învăţ atât de puţin în aşa mult timp. Mă gândeam că poate voi reuşi, dar profesoara mea mă punea să repet aceeaşi parte tot timpul şi probabil avea dreptate să facă asta pentru că nu cântam în timpii care trebuia să cânt. Şi în plus, vedeam atâţia copii care învăţaseră de mici acest lucru şi am decis că nu e pentru mine. Dacă ceva era pentru mine, începeam de mică. Şi am renunţat.

Am făcut până şi un sport, până într-un anumit punct. Începusem frumos, după care după un timp nu mai nimeream coşul şi nu avansam decât puţin de tot pe când alţii avansau mult. Am fost chiar şi pe teren şi nu îmi amintesc prea multe doar că eram pierdută şi parcă am început să mă panichez când m-a trimis. Fusese prima şi ultima dată când jucasem într-un meci de baschet.

Da, cariera mea de sportivă s-a terminat atunci, şi chiar şi abilităţile mele în sport au scăzut. Dar, am căutat ceva pentru mine. Nu am renunţat. Trebuia să fie ceva şi pentru mine. Adică, fiecare e bun la ceva. Unii sunt buni la sport, alţii ştiu să cânte, alţii ştiu să danseze ş.a.m.d. Aşa că am continuat să caut. Am început să cânt la chitară. La început, m-a învăţat o prietenă la chitara ei notele de bază şi am reuşit. Între timp, luptam din răsputeri şi duceam chitara tatălui meu la toţi chitariştii, dar o era atât de veche încât o coardă refuza să se acordeze şi toate celelalte se dezacordau prea repede. Aşa că mi-am spus că îmi voi cumpăra una nouă, doar a mea. Acest lucru s-a întâmplat în jurul zilei mele de naştere de anul trecut. Surpriza a fost că ai mei mi-au luat-o înainte şi am primit de ziua mea chitara dorită cu tot cu acordor. Am fost foarte fericită şi din ziua aia am început să învăţ mai mult singură ajungând în acest punct în care ştiu să cânt multe melodii. Sunt fericită şi cred că acest talent este unul din talentele care mă reprezintă.

Am continuat să cânt şi tot auzind fete din oraş care aveau voce, am încercat şi eu şi fredonam câteodată, dar mă miram de vocea mea şi mă opream. Odată chiar am fost la o prietenă şi am cântat cu chitările şi am cântat şi cu vocea şi mi-a spus că am voce doar că trebuie formată. Am mai vrut să mai încerc, dar au intervenit examenele şi învăţatul şi nu am mai avut timp să mă gândesc la asta, mai ales că am început să desenez din ce în ce mai mult.

Orice copil desenează, dar nu orice copil continuă să facă asta. Nu eram un copil aşa talentat când eram mică. Desenam la fel ca ceilalţi ca şi nivel de talent şi asta pot spune şi despre poezii şi poveşti. Până să intru în liceu aveam colegi care au creat poveşti şi poezii, la fel ca mine. Dar eu ştiu că sunt printre puţinii copii care au continuat asta. Îmi plăcea mereu să creez poezii şi poveşti şi am continuat şi asta fac şi acum. Probabil că eu am continuat să îmi fac arta, pe când alţii au renunţat. Nu ştiu cum vedeau ceilalţi copii crearea de poezii, dar pentru mine a fost începutul unui vis. În generală, când am fost îndrumată să scriu în continuare, mi-am dat seama că vreau să public.

Tot legat de artă, am făcut până şi brăţări. Când eram la pian, vedeam fete care făceau brăţările prieteniei. Am început şi eu şi după un timp, am început să învăţ noi modele. Când m-am întâlnit din nou cu acele fete, ele ştiau doar două modele pe când eu învăţasem până atunci până în 20 de modele de brăţări ale prieteniei.

Iar despre talentul meu la portrete, este ceva ce am învăţat pe parcurs. Este ceva ce îmi place să fac şi m-am axat pe ce mă pricep mai bine şi sper ca în viitor să desenez din ce în ce mai bine. În concluzie, am decis să accept că nu sunt bună la unele activităţi artistice şi mă bucur că le-am încercat. Ceea ce mi-am dat seama acum este că dacă vreau cu adevărat să avansez în ceva, oricât de banal ar fi, eu învăţ. Chiar dacă este ceva ce nu mulţi ar continua să facă, eu continui. Poate de unele lucruri m-am lăsat pentru că nu erau pentru mine. Dar cum erau modelele de brăţări, şi melodiile. Nu am vrut doar chestiile de bază, ci mai mult. Chiar am şi creat vreo două modele şi nu regret faptul că am încercat lucruri noi. După ce am învăţat destule modele de  brăţări în aţă, am început să fac şi din alte materiale şi am făcut şi brăţări Shamballa. Dacă găsesc ceva interesant legat de artă, care mă atrage, vreau să învăţ mai mult decât lucrurile de bază.

Totuşi, orice ar fi, nu mă voi lăsa de scris şi nici talentul meu la desen şi la chitară nu are cum să dispară. Nu vreau să renunţ la artă pentru că face parte din mine şi mă defineşte. Poate nu sunt cea mai bună în ceea ce fac, dar ştiu că fac artă din plăcere.

Tu ce talente ai?