Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

miercuri, 23 iulie 2014

Am intrat la facultate sau nu?

Dat fiind faptul că ieri am avut admiterea la facultate, astăzi s-au afişat rezultatele. Până o sa răspund la întrebarea din titlu, am să vă povestesc experienţa mea ca şi viitoare studentă.

Ca să fiu sigură că nu rămân fără facultate, m-am înscris la două facultăţi. Nu eram sigură dacă intru la facultatea unde îmi doream să intru şi am vrut să am şi o a doua variantă. În consecinţă, am făcut două dosare şi am plecat miercuri să mă înscriu la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. Pe lângă faptul că am stat la o coadă imensă şi cică se ţineau după numărul de ordin, dar fiecare se băga în faţa celuilalt(Detalii aici), am reuşit într-un final să mă înscriu şi eu. Şi după ce m-am înscris la ETc, m-am înscris şi la contabilitate. La ETc(Facultatea de electronică şi telecomunicaţii), am primit legitimaţia asta pentru a merge cu ea la examenul de admitere, pe care l-am avut ieri:



Aşa că, ieri am mers din nou la Timişoara şi am dat acest examen. A durat ceva până ne-a iniţiat în această artă a examenelor şi am primit subiectele. Când le-am văzut, mi-am spus O să mă descurc. Am început cu ce ştiu. Unul dintre exerciţii, spre exemplu, avea multe calcule şi l-am făcut de 5 ori ca să reuşesc să ajung la un rezultat din variantele de soluţii ale problemei. Apoi, după ce am epuizat ce am ştiut, am încercat să le fac pe restul şi uşor uşor, am reuşit, chiar dacă la două dintre ele nu am avut nici o idee. Însă, am avut încredere că am făcut bine şi am sperat să fi nimerit rezultatele.

După trei ore, am predat lucrarea şi am văzut şi rezultatul. Este o notă bună, dar îmi era frică de faptul că mulţi ar putea să aibă note mai mari decât mine. Devenisem stresată. Eram aşa emoţionată să aflu dacă am reuşit să intru încât devenisem agitată. Astăzi am aflat dacă am intrat sau nu la ETc. Până s-au afişat rezultatele pe internet, am fost nerăbdătoare şi tot porneam internetul pe telefon. Într-un final, s-au afişat şi mi-am căutat nerăbdătoare numele. Şi iată numele meu! Am intrat la ETc!

Acum pot să mă bucur liniştită de vacanţă şi să îmi reîncarc bateriile pentru mult învăţat, mai multe examene şi sesiunile ce vor urma. Am început să anunţ familia şi prietenii. Toţi m-au felicitat, ceea ce m-a făcut fericită. După ce am ajuns la Timişoara la facultate, am stat la altă coadă imensă ca să plătesc chianţa şi apoi la altă coadă ca să confirm locul în facultate. Momentul în care am fost cu adevărat fericită a fost acela când puteam să mă numesc studentă. De fericire, am dat check-in(De obicei nu fac asta, dar am vrut să anunţ persoanele apropiate care au Faceook) şi am primit multe felicitări. Persoane dragi, dar şi cunoştiinţe m-au felicitat pentru reuşită. 

Munca mea, orele de învăţat şi stres au dat roade. Nu doar la mine, ci şi la ceilalţi colegi care au reuşit să intre sau nu undeva. Orice ar fi, am reuşit majoritatea să intrăm în facultate. Unii încă nu au primit rezultatul, dar sper din tot sufletul să reuşească şi ei. 

Eu sunt fericită acum. Pentru că încep un nou capitol, am decis să fac câteva schimbări în viaţa mea. În două luni, o să las această cameră pentru a-mi începe viaţa de adult. Până atunci, mă bucur de vacanţa care abia acum începe cu adevărat, pentru unii. 

Voi unde aţi intrat la facultate? Întrebarea este adresată celor care urmează sau au urmat o facultate. 

2 comentarii:

Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea

 
 
Blogger Templates