Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

miercuri, 16 iulie 2014

Înscriere facultate

Sursa: Google Images
Hei, două postări într-o zi? Da, cred că am decis că e mai bine să mai scriu şi postări mai spontane, ca aceasta. Fiind un blog personal, povestesc şi experienţe personale, aşa că azi vă voi povesti cum m-am simţit eu când m-am înscris la facultate.

Astăzi am plecat la Timişoara pentru a mă înscrie la facultate. Pe drum, nimic interesant. Am mai fost la Timişoara. Şi pentru că am fost la simularea de admitere la facultatea asta(Click aici pentru detalii), am recunoscut drumurile pe care m-am plimbat în acele trei zile frumoase. Am mai dat examene în săli de facultate şi nu am avut cine ştie ce emoţii înainte. Astăzi, am simţit că fac parte dintr-un grup. Am întâlnit persoane cu interese comune şi acest lucru m-a bucurat. Am socializat, am cunoscut oameni noi, am destăinuit sentimentele de oboseală şi ameţeli din cauza căldurii. 

Intrând în facultate, mă gândeam Aici am să fiu în următorii patru ani. Abia aştept! A fost interesant. Timpul a trecut foarte repede şi parcă acum un an nu ştiam unde să merg, ce să fac cu viitorul. Nici acum nu ştiu 100%, pentru că depinde unde intru la facultate. 

Şi totuşi, statul la coadă, oboseala şi stresul nu m-au oprit din a mă simţi viitoare studentă. Când eram mică, mă întrebam cum am să arat la vârsta de 19 ani, şi iată-mă. Faţă de acum mulţi ani, sunt schimbată şi pot socializa mai mult decât în urmă cu patru ani când eram foarte timidă. Mă uitam la fetele din jur şi mă gândeam Oare o să îmi fie colegă de cameră? Cu fiecare persoană cu care socializam, simţeam că am ce vorbi, că suntem acelaşi nivel, cel puţin un interes comun, cum e facultatea la care m-am înscris.

Această zi a fost una foarte interesantă şi pasul următor este admiterea de săptămâna viitoare. Admiterea o să fie din matematică M2 şi sunt foarte curioasă ce subiecte o să pice. Sper din tot sufletul să intru la această facultate, chiar dacă se spune că mulţi renunţă, că este extrem de grea, aceste vorbe mă ambiţioneză, mă fac să mă gândesc la acest lucru ca o provocare. Mă face să vreau să îmi demonstrez mie însumi că pot să fac faţă. Nu spun că am ales facultatea din cauza asta, am ales pentru că nu e TOCEALĂ, pe care o cam urăsc, şi pentru că o să studiez materii care îmi plac. Sau, cum era o vorbă veche: Pentru că logică şi pentru că mate. 

Dar nu este tot. După ce am depus într-un final dosarul, la ora 2 fără 10 minute(la 2 p.m. se termină programul de înscriere), am fugit la altă facultate unde am completat repede foile care mai trebuiau şi, Doamne ajută, am reuşit să mă înscriu. După ce am depus dosarul, am fost la un interviu(Aici am avut emoţii dar din cauza oboselii cred că am fost prea relaxată). Am lăsat oboseala la uşă şi am răspuns la întrebări cât de bine am putut. Şi totuşi, sper că nu am spus ceva care să îmi ia şansa de a intra în facultate. 

Şi după o zi obositoare, după ore întregi în care nu am mâncat nimic, am plecat la Mall şi m-am relaxat cumpărând lucruri necesare, dar şi mai puţin necesare. Ideea este că astăzi simt că am trecut la alt capitol din viaţa mea. De azi şi până miercuri este expoziţiunea, iar miercuri se va declanşa intriga pentru că se vor afişa rezultatele. 

Aceasta este o întrebare celor care s-au înscris sau se vor înscrie la facultate anul acesta: Unde ai decis să te înscrii? De ce?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea

 
 
Blogger Templates