Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Judecata de acum

Am crezut că fiind Timişoara, oamenilor nu le pasă de tine, dar le pasă. Unii te judecă de la spate, alţii îţi spun în faţă. Credeam că pot rămâne aşa cum sunt, dar nu e aşa.

Lumea reală e rea. O să fii judecat, o să fii analizat din cap până în picioare. Poţi observa uşor cum oamenii se uita la tine şi îţi analizează ţinuta, mersul etc. Şi totuşi, uneori simt că intru la un interviu pentru un job. Mereu aflu ca nu e bine să fiu aşa, aşa. Oamenii au dreptate dar... e ciudat pentru mine. Ar trebui să schimb ceva? Se pare că da. Trebuie să te maturizezi şi să te schimbi, odată ce eşti pe cont propriu, într-un fel sau altul. La facultate, maturizarea e inevitabilă pe anumite planuri. Şi totuşi, fiecare cuvânt pe care îl spun, îl spun cu teama de a nu spune ceva în neregulă.

Însă, sunt momente în care pot să fiu în totalitate eu însumi, să nu ma mai ascund după o mască şi să fiu diferită. Sunt momente în care pot să îmi arăt fericirea, tristeţea. Şi mai ales, de când m-am împrietenit cu colegii, am momente de fericire. Lăsând examenele şi facultatea, am prieteni şi sunt fericită că am găsit persoane cu care să îmi petrec timpul, cu care să studiez, dar în mare parte, cu care să râd. Şi le mulţumesc!

Odată ce cunoşti o persoană, ajungi să cunoşti alte n persoane şi tot aşa. Apoi, te vei putea înţelege cu anumite persoane, cu altele nu. Nu toţi te plac, asta am învăţat de mult, dar acum observ chestia asta şi o trăiesc. Deşi mă întreb de ce, am decis că mai bine sunt eu însumi şi cine mă place aşa cum sunt, e bine, cine nu, treaba sa.

E adevărat, la facultate îţi găseşti prieteni buni, poate pe viaţă. Poţi să spui că eşti prieten pe viaţă cu cineva, dar nu poţi cu oricine. Nu oricine merită prietenia ta. Acum spui BFFE! şi apoi se întâmplă ceva şi bang! Afli că nu îţi este prieten/ă. Şi acum, sper să am aceşti prieteni de acum, pe viaţă! Se ştiu ei.

Ca de obicei, am trecut de la un subiect la altul. Mă întorc la studiu. Am mult de învăţat şi în curând vine sesiunea. Baftă tuturor!

luni, 17 noiembrie 2014

Domnişoara, vrei să vii?

Domnişoara iarnă vrea să vină, simt eu asta. Deja şi-a trimis semnele sosirii ei prin România. Afară se întunecă destul de repede şi frigul se lasă imediat ce soarele dispare de pe cer. Dacă deschizi geamul seara, poţi simţi mirosul iernii şi acest miros îmi bucură sufletul.

Ştiind că vine iarna ştiu că vine Crăciunul, iar Crăciunul este unul din evenimentele mele preferate din an, dar motivul îl voi spune la momentul potrivit. Ce aş mai putea spune?

Zilele astea s-au întâmplat puţine chestii interesante, printre care şi faptul că am fost la un training. A fost organizat de BEST Timişoara şi i se spune Introduction in Computer Graphics. A fost sâmbătă de la 12 la 4 după masă. Am aflat lucruri interesante despre grafica calculatoarelor şi mi-a plăcut. A fost o experienţă plăcută şi interesantă. Sper să se mai organizeze training-uri în Timişoara.

Vă doresc o săptămână plăcută! Mă întorc la învăţat. A început perioada parţialelor şi trebuie să mă apuc serios de învăţat!

miercuri, 12 noiembrie 2014

Acţiuni pe care le consider inutile în viaţă: 2. Notele primite pe reţele de socializare

  1. Cerşetoria de like
  2. Notele primite pe reţele de socializare
În ultima postare am vorbit despre cerşetoria de like, iar acum am să mă leg de ceva asemănător: notele. Aţi auzit de Ask.fm? Evident că da. Sincer, eu cred că producătorii site-ului au vrut ca oamenii să îşi pună întrebări, pentru că de aceea site-ul este ASK, ca să pui întrebări pe care nu ai tupeul să le spui faţă în faţă sau pe care nu te deranjează că vor fi publice. Dar, ca pe orice site, acest rol a rămas unul secundar. Există şi pe aici cerşetori dar de note şi păreri. 

Oamenii îşi lasă întrebări de genul Note la primii 10 care dau like. Aha, dar cu ce ajută acest lucru? Nu văd logica în a cerşi note şi păreri. Poate că eu nu am o parere despre tine. Evident, ca să se dea bine pe lângă acea persoană, sau ca să nu rănească, persoana care a primit rolul de a nota ceva, nu ştiu ce anume ai putea nota pe ask, o să dea 10. Nu am văzut decât rar note mai mici, dar mereu se dă 10.

Deci, care e povestea? X pune o întrebare care sună aşa O notă şi o parere., apoi Y, receptorul mesajului, intră pe profilul lui X şi dă 10 şi spune că este o persoană de treabă etc, iar dacă X este faţă, atunci se mai adaugă şi o fată frumoasă, în continuarea mesajului. Iar apoi X întoarce favorul uneori. Am înţeles, prin această metodă, ai mai mulţi urmăritori, ai mai multe like-uri, eşti mai popular pe un site, dar tot nu pot vedea utilitatea acestei popularităţi false. Da, ai popularitate, dar este ceva copilăresc să crezi că te vor ajuta cu adevărat like-urile şi notele pe care le cerşeşti. Este o pierdere de vreme pentru că nu faci nimic productiv...

Cum se poate rezolva aceasta problemă? Ai putea să încerci să faci ceva util în loc să ceri note şi să cerşeşti like-uri pe reţele de socializare. 

miercuri, 5 noiembrie 2014

Acţiuni pe care le consider inutile în viaţă: 1. Cerşetoria de like

Am intrat azi pe Ask.fm şi am văzut că am o întrebare. Mă gândeam Oare ce am fost întrebată? şi când mă uit: cerşetorie de like... Dezamăgirea a revenit, şi mi-a venit în minte realitatea aceasta, cel puţin, o parte din ea. Aşa că am decis să vorbesc astăzi despre anumite lucruri pe care noi oamenii le facem dar sunt inutile şi neconstructive. Am învăţat că am pierdut mult timp aiurea când eram în liceu, pe nişte chestii care nu au nici un sens, aşa că am să fac o listă cu acţiuni pe care le consider inutile în viaţă.


  1. Cerşetoria de like
Am observat că odată ce oamenii se înscriu la concursurile de pe Facebook, încep să ceară like: Dă-mi like. Este pentru un concurs. Mersi. Aşa, am să dau like dar cu ce te ajută pe tine în viaţă? Sunt excepţii totuşi pentru că uneori premiile sunt reale, nu sunt sub forma primeşti n like-uri si o să îţi facem reclamă profilului. De ce este atât de important? Este ca şi cum ai câştiga un concurs pe care nu meriţi să îl câştigi. 

Cum poţi să câştigi un concurs de frumuseţe cerşind like? Care este logica atunci pentru că tu nu ai luat like neapărat că anumite persoane te consideră frumoasă, ci pentru că ai spus altor persoane să îţi dea like. Nici nu ştiu cu ce aş putea compara câştigul pe care îl ai, totuşi la concursurile de frumuseţe de pe reţelele de pe socializare. Poate că nu te consider cea mai frumoasă din concurs şi atunci de ce simt că TREBUIE să dau like? Doar pentru că te cunosc, nu? Atunci ai câştigat concursul pe nedrept. Bine, ai reuşit, ţi-ai atins idealul, dar acest lucru te ajută în CV cumva? Ce ai câştigat util? Ai câştigat bani care să îi investeşti în ceva util pentru tine sau pentru viaţa ta? Ai câştigat bicicleta dorită? Nu, ai câştigat popularitate. Aşa şi? Nu te simţi deloc vinovat pentru că ai câştigat un concurs pe care poate nici nu meritai să îl câştigi?

Deja încep să bat câmpii aşa că mai bine va dau o soluţie ca acele concursuri să fie câştigate pe bune, dacă chiar crezi că te vor ajuta pe viitor cu ceva. Decât să spui Dă şi tu un like la poza asta. Este pentru un concurs. Multumesc! mai bine spui Intră pe link şi dă like dacă îţi place poza sau Dă like la pozele care le consideri frumoase. Ai fi mai apreciat şi nu ai mai fi văzut ca şi o persoană disperată... 

Acest lucru se aplică şi când vrei să îţi promvezi siteul sau pagina. O persoană care spune Dă like paginii dacă îţi place în loc de Dă like paginii pentru a câştiga un concurs este mai apreciată.

Miercuri: Acţiuni pe care le consider inutile în viaţă: 2. Notele primite pe reţele de socializare

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Un moment important în viaţa mea

Astăzi a fost o zi importantă pentru mine. Nu doar că am reuşit să iau un 10 la engleză, dar m-am şi răsfăţat cu nişte cumpărături, luându-mi lucruri pe care mi le doream de mult.

La engleză am avut temă să pregătim o prezentare, adică să vorbim liber despre ceva legat de domeniul nostru: Electronică sau telecomunicaţii. Într-un fel, m-am legat de amândouă. Iniţial , săptămâna trecută nu mi-am pregătit nici o foaie pentru că ştiam că o să improvizez. Şi m-am speriat când ceilalţi au scris foi întregi. Aşa că m-am reprogramat pe săptămâna asta. De dimineaţă mi-am spus A venit ziua cea mare. Acum, să le arăt ce pot! şi am aşteptat momentul cel important. Pentru alţii este doar o prezentare, pentru mine este prima prezentare de acest gen. Ne-a spus profesoara că nu trebuie să avem ceva pregătit în Power Point şi tot ce trebuie să facem este să vorbim despre ceva legat de ETc pentru 5 minute. Nu ştiam totuşi cât voi vorbi şi ştiindu-mă pe mine şi ştiind faptul că pot dezvolta ideile destul de mult, am decis să nu exersez sau ceva. Doar mi-am recapitulat nişte propoziţii.


Până să prezentăm, am făcut exerciţii şi eu abia aşteptam să încep. La finalul orei, doamna profesoară a spus că cei care prezintă să vină în faţă. M-am dus cu foaia  şi mi-am aşteptat rândul. A început colega mea. Eu eram emoţionată şi îmi făceam planul în cap cu ce aş putea spune, cum să încep etc.

Numele mi-a fost strigat, m-am dus cu încredere în faţa tuturor şi am început să vorbesc. Nu am spus nimic din ce mi-am planuit uitând o mare parte din ce vroiam să spun şi aş fi vrut totuşi să am o structură, dar am improvizat. Am încercat să fiu cât mai ok şi cred că am şi mimat unele chestii, fără să îmi dau seama. Abia aştept viitorul în care voi prezenta în Power Point! Mă simţeam bine pe scenă, toţi erau atenţi la mine. Din cauza faptului că vorbeam, am şi uitat că am emoţii şi mă gândeam la ce aş putea spune.

A fost unul din cele mai frumoase momente din viaţa mea. Nici nu mi-a trecut înainte prin gând că voi face şi prezentări de acest gen. Şi după ce am terminat, mi-am dat seama că tremur puţin. Mi s-au pus întrebări, nu am ştiut să răspund calumea la toate, dar cam se terminase seminarul. Când am văzut că oamenii mă întreabă, am fost fericită. Am fost fericită şi curioasă ce ar putea să mă întrebe. Nu a fost perfect, dar vreau să mai fac asta, dar data viitoare calumea. Totuşi nu cred că am spus titlul prezentării mele. A fost: Book vs Ebook reader. Am fost întrebată ce legătură are cu ETc, şi, aşa cum am şi spus: are, pentru că noi facem tabletele şi gadget-urile acestea.

Pentru mine, a fost un moment important. Ce copilă sunt... Mai este cineva care a simţit ce am simţit eu?


marți, 21 octombrie 2014

O noapte furtunoasă

Am lăsat-o mai moare cu blogul pentru că pur şi simplu, nu ştiam ce aş putea să vă spun. Dar, recent s-a întâmplat ceva interesant. Am fost la teatru. Am văzut O noapte furtunoasă de Caragiale. Dar nu oricefel de teatru, ci unul în care spectatorul era în acelaşi timp personaj secundar. Cum? Un student care a fost la teatru la Auăleu ştie.

La 8:30 am ajuns la acest Bar numit Scârţ. Intrarea era ca la o casă normală şi imensă, cel puţin aşa se vedea în lumina difuză, creeată de lumânări. Înăuntru, am rămas mască. Totul e într-un stil vechi. Mesele nu sunt deloc noi, cel puţin aşa par. Totul e vintage. Nu am cuvinte să descriu ce interesant era.

Când am auzit că e un bar, mă gândeam că e plin de beţivi, ca în oraşele mici. Dar nu! Acolo nu sunt decât tineri ca mine care au ieşit cu prietenii. Este băutură, ca în orice bar, dar este şi ceai, pe care îl primeşti într-o halbă de bere şi este şi mâncare. Nu ştiu cum aş putea descrie ce este acolo. Totul este atât de diferit, de fascinant...

Ceea ce aş putea descrie este că sunt umbrele deschise şi colorate pe tavan, pe tejghea sunt lipite sute de monede, sunt tablouri vechi, scaune în stilul secolului 19 presupun, jocuri de societate la mesele mici etc. Nu am fost plătită să fac reclamă. Doar cine îmi citeşte blogul ştie că eu am scris despre asta. Pur şi simplu, locul m-a fascinat extrem de mult şi am fost atât de fericită că am văzut un loc atât de interesant ca acela.

Se vede că nu avem cine ştie ce în oraşul natal... Alţii sunt obişnuiti poate cu genul acesta de lucruri, eu nu! Oraşul meu are şi el locuri interesante dar în Timişoara este cu mult mai interesant şi mai frumos decât în orăşelul meu natal. Aveau dreptate persoanele care mi-au spus că nu o să mai vreau să locuiesc în oraşul meu după ce văd Timişoara.


Am descris cât de cât, barul. Teatrul a fost neaşteptat de interesant. Nu era genul de scenă în care tu stai pe scaunul publicului. A bătut gongul, am intrat într-o cameră luminată doar cu lumânări şi după ce ne-am aşezat la masă unii, alţii pe locurile de pe margine, actorii au început sceneta. Interacţionau uneorii cu spectatorii de lângă. Am râs atât de mult atunci! Nu am mai râs atât de mult de mult mult timp. A fost super amuzant şi toţi actorii au jucat atât de bine încât aş fi zis că viaţa aceea interpretată este una reală. Totul a părut real şi au fost cam toate tipurile de personaje tipice Caragiale. 

Nu e nici un personaj care să nu îmi placă. Cred că se vede că nu prea am fost la teatru pentru că în oraşul meu nu avem prea multe evenimente de genul acesta şi nici teatru cu actori adevăraţi, decât rareori. Oricum, această scenetă ne-a introdus în acea lume şi pe mine m-a ţinut în priză. Nu prea au fost momente în care să mă plictisesc şi îi dau nota 10 şi localului şi scenetei jucate. 

Nu pot să povestesc acum sceneta pentru că poate unii localnici sau unii studenţi vor să meargă şi eu spun cum se termină. Nu e corect aşa că am să las misterul să învăluie ceea ce se întâmplă în scenete. 

În conlcuzie, este super tare acolo dacă vrei să mergi să te distrezi şi aş mai merge, însă trebuie să îmi fac timp liber şi totuşi, o să începem testele... Sper să mai apuc să merg la teatru.

Citatul săptămânii

Nu abandona ceea ce nu știi să faci, ci combină cu ceea ce știi să faci.
John Wooden

marți, 14 octombrie 2014

Citatul săptămânii

Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.
Constantin Brâncuși

miercuri, 8 octombrie 2014

Fericirea nu este o soluţie!

De când am început facultatea, nu am mai putut cânta la chitară, însă acest weekend, când am fost acasă, am cântat la ea din nou, după mult timp. Este adevărat că m-au durut degetele pentru că nu am mai cântat de mult, dar m-am simţit fericită.



Mi-am dat seama că din cauza dependenţei de Facebook de care am încercat să scap dar am văzut că fără Facebook nu pot comunica decât cu ai mei şi cu prietenul meu...(pentru că toată lumea discută pe această reţea) şi am revenit. Însă, de mult timp, nu am mai făcut nimic din ce îmi place. Nu am mai desenat, nu am mai cântat la chitară, nu am mai scris la cartea mea, nu am mai creat nimic.

Trebuie să scriu cartea aceea! Dar când deschid fişierul, parcă nu am nici o idee... Am idei pentru alte poveşti, dar biata Daisy tot pe loc a rămas...(Daisy este unul din personajele principale din povestea mea). Am avut atâtea planuri şi nu am făcut nimic... Este mult de studiat şi asta fac în majoritatea timpului, studiez... Am decis că vreau să învăţ din timp ca în timpul sesiunii să îmi fie mai uşor.

Şi din cauza asta mi s-a spus că tot despre şcoală vorbesc... eh, asta e. Nu am ce să fac, facultatea îmi ocupă tot timpul. Este greu, este mult de muncit ca să iei notă de trecere şi nu vreau sa am restanţe...

Până acum, m-am mai obişnuit, dar am sentimente negative, trebuie să recunosc.. Mintea mea, în timpul meu liber, se gândeşte la tot felul de lucruri legate de aspectele din viaţa mea şi uneori mă întristază cum sunt oamenii.

Ceea ce am observat este că fetele sunt foarte grijulii şi precaute. Şi băieţii nu au stres. Am văzut că dacă o persoană este diferită. este bârfită imediat ce pleacă de lângă persoana cu care a vorbit... Timişoara este plină de bârfă cred că! Eşti judecat dacă faci lucurile diferit, dacă nu eşti serios tot timpul, dacă nu faci cum fac ceilalţi. E ca şi cum ar trebui să fii un roboţel programat ca să mulţumeşti pe toată lumea.

Credeam că aici nu contează că eşti diferit, dar se pare că da. Lumea nu te suportă sau te evită dacă vorbeşti nu ştiu cum, sau dacă vorbeşti despre nu ştiu ce subiecte, sau dacă pur şi simplu eşti mai fericit... Ah, da, cititorule, vezi că dacă eşti foarte fericit, s-ar putea să nu le placă celor din jur şi să te displacă mulţi. Ai grijă, fericirea nu este o soluţie. Trebuie să fii bârfitor şi rău ca să fii acceptat şi să te placă ceilalţi.

Sper că se observă ironia... Nu este bine! Toţi oamenii au defecte... şi recunosc că şi eu am! Dar asta e... asta sunt eu! Şi poate uneori nu îmi dau seama că te deranjează că mă repet sau că vorbesc despre ceva ce nu vrei să auzi, atunci spune-mi ce te deranjează, nu mă bârfi! Ţi-e frică, care e faza? O să mă supere, dar crede-mă, apreciez foarte mult o persoană care îmi spune în faţă, decât o persoană care ascunde şi mă spune la alţii...

Dar, asta e. Am început să vorbesc despre ceva şi am ajuns la alt subiect. Poate pentru că am avut asta în suflet şi am simţit nevoia să vă spun aceste lucruri. Vorba aia, Doamne fereşte-mă de prieteni falşi, că de duşmani mă feresc şi singur. Got it?

Recunosc, uneori mă mai scapa unele lucruri, mai spun prostii dar evit pe cât se poate de mult să fiu bârfitoare şi încerc să înţeleg adevărul. Toţi avem un suflet şi o personalitate. Do not try to change it!

marți, 7 octombrie 2014

Citatul săptămânii

Nu contează atât de mult ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.
Maria Tereza

miercuri, 1 octombrie 2014

Nu mai e de joacă

Facultatea este ceva foarte serios. Unii aleg să nu o facă. Eu am ales să fac o facultate şi prin urmare să văd şi să simt cum e viaţa de student. Ultima dată am scris despre primele zile ca studentă, dar poate nu am scris tot ce ar trebui.

Am venit vineri acasă şi am plecat duminică. Între timp, am putut să mă gândesc la viaţa aceasta nouă. Cum am mai spus, totul e nou, dar pe lângă asta, eşti şi pe cont propriu. Nu mai este mami şi tati să te ajute întotdeauna. Trebuie să pleci de colo colo ca să completezi contracte, să îţi rezolvi problemele, să te descurci singur.

Înveţi, într-un fel, să trăieşti pe cont propriu. Un prieten mi-a spus că în primul an de facultate intri un copil, iar când ieşi din facultate eşti experimentat într-un domeniu. Mi s-a spus că după un an de facultate o să fiu total schimbată, matură. Deja încep să simt aceste schimbări. Ca şi student, trebuie să înveţi să te descurci pentru că dacă te plângi, nu ajută la nimic. Nu poţi să o laşi deoparte, mai ales cu cursurile. Nu poţi să nu repeţi măcar odată pe săptămâna pentru că dacă laşi cursurile să se adune, o să ai mult de recuperat şi chiar ai de învăţat.

În liceu, unele ore nici nu le făceai, la facultate, totul contează şi totul este luat în serios: cursul, seminarul, laboratorul. În liceu, îţi mai permiteai să lipseşti, aici, o singură absenţă la un seminar sau un laborator îţi strică programul, căci trebuie să îl faci cu altă grupă. Nu mai e de joacă. Şi deşi nu am început să scriem mult, ştiu că o să urmeze greul abia săptămâna care vine. Cursurile la matematică, faţă de liceu, sunt mai abstracte, mai extinse.

Am văzut că trebuie să accepţi viaţa aşa cum e. Unele lucruri nu pot fi schimbate şi trebuie să vezi partea bună în tot ce faci. Nu îţi place fizica, tu ai ales facultatea asta. Ori te laşi, ori munceşti. Nu îţi place căminul, asta e. Majoritatea studenţilor trec prin asta, şi mai toţi părinţii au trecut prin asta şi prin aspecte mai neplăcute decât cele de acum. Mi-a fost frică, dar ştiu că trebuie să mă descurc. Am făcut alegerea asta, şi trebuie să merg până la capăt. Mulţi oameni trec prin asta şi cine sunt eu să mă plâng? Este ceva normal şi deşi este foarte greu, privesc viitorul cu optimism, TREBUIE.

În concluzie, prin această postare scurtă, îndemn oamenii să facă o facultate, pentru că angajatorii caută oameni cu studii mai mult decât oameni fără studii. Bacalaureatul este o piesă importantă. Este adevărat, fără BAC poţi găsi de lucru, dar dacă intri la o facultate pe un domeniu căutat sau pe domeniul în care te pricepi foarte bine, ai şanse mai mari de câştig.

De exeplu, angajatorul X a făcut un anunţ şi să spunem că se duc 3 tipuri de oameni:

  1. Oameni fără Bac
  2. Oameni cu Bac dar fără Facultate
  3. Oameni calificaţi cu facultate
Pe cine angajează? Pe cei cu o calificare pentru că aceia au studiat pe acel domeniu. În plus, cel cu facultate se poate dezvolta mai mult pe acel domeniu. Însă, găsirea unui loc de muncă cere şi noroc. Şi sunt excepţii rare când cineva fără calificare a reuşit într-un domeniu pentru că avea talent în acel domeniu şi a învăţat singur.

Au început facultatea şi studenţi din celelalte universităţi şi le urez lor, dar şi celor care au început şcoala: Baftă!


marți, 30 septembrie 2014

Citatul săptămânii


Omul înțelept nu-și calculează șansele. El își fixează țelul și apoi îl atinge.
Lao Tse

miercuri, 24 septembrie 2014

Primele zile ca studentă

Am început facultatea şi cum am spus că astăzi am să scriu, iată!

Am tot evitat să pregătesc postarea pentru azi, nu ştiu de ce. Probabil pentru că sunt prea multe de spus despre asta. Este o experienţă total nouă şi diferită faţă de viaţa de liceu. Am atâtea de povestit încât nu ştiu cu ce să încep. Cred că am să încep cu începutul, şi am să povestesc despre cazare.

Sursa: www.lsfetc.ro

Cazarea

Pentru început, a trebuit să stau joia trecută, adică pe 18 septembrie, la o coadă imensă, pentru a lua camera de cămin. Am venit la Timişoara în ziua aceea cu colega mea de cameră. Am vorbit dinainte că o să stăm în aceeaşi cameră de cămin. Am luat camera într-un final şi arăta ok. Am plecat apoi acasă pentru că deja se făcuse târziu şi am ajuns la mine acasă abia la 9 seara. Am revenit în Timişoara în acea duminică, adică duminica trecută. A durat ceva până au venit şi celelalte colege de cameră. Ele sunt tot anul I şi una din ele este colega mea de serie. Camera este bună şi sincer, îmi place la cămin. Viaţa de cămin este frumoasă. Am libertate, sunt departe de părinţi, dar sincer, parcă mi s-a făcut puţin dor de casă, de prieteni... Internet nu am avut şi abia ieri am rezolvat problema. Se pare că trebuia să cumpăram noi Router şi Cablu, însă nu-i nici un bai. Avem internet şi asta contează, pentru că pe internet găsim cursurile. 

Cursuri, seminare şi laboratoare

Am avut vreo 4 cursuri, dintre care două au fost de câte 3 ore. După fiecare 50 de minute, primeam pauză de 10 minute. Până acum, am avut cursuri introductive, ca să înţelegem ce va urma şi să fim pregătiţi pentru cursurile următoare. Profesorii sunt buni cu noi şi încearcă să ne ajute cum pot. Pe lângă asta, mai sunt şi amuzanţi uneori. Dacă avem neclarităţi, întrebăm. Am primit multe surse de unde putem face exerciţii pentru cursuri, de unde putem lua cursurile, am primit la fiecare curs Bibliografia şi chiar sunt optimistă în legătură cu ce va urma. O să fie foarte greu, dar reuşesc eu cumva să iau creditele necesare. 

Laboratoarele înseamnă practică şi cum în liceu nu am avut practică la nici o materie, mi-e puţin frică. Mai ales că e legat de curent electric şi o să lucrăm cu circuite electrice etc. 

Până acum am avut un singur seminar, şi acela de Algebră. Ni s-a dat un test şi profesorul a spus că dacă luăm sub 5, se vor forma alte subgrupe pentru cei care iau sub această nota şi vor fi meditaţi de elevi mai mari ca să repete materia pe care nu o stăpânesc. 

Probleme pe care le-am avut până acum au fost puţine. Una din ele este sportul. Ca să facem un sport trebuie să alegem dintre mai multe variante(de ex, aerobic, baschet) şi apoi să mergem la Baza 1 sau doi ca să ne înscriem. Încă nu m-am înscris, dar plănuiesc să mă înscriu în curând. Spun că a fost o problemă pentru că abia am găsit o zi în care să pot merge să fac sportul pe care îl vreau şi să nu întârzii la curs.

Viaţa de studentă

În general, până acum, este bine. Îmi place ce studiem, chiar dacă nu stăpânesc fizica şi matematica o să fie mai grea. Este total diferit de liceu stilul acesta de predare, dar şi viaţa de aici. Este cu totul altă viaţă. Când mă uit în urmă, nu m-aş întoarce la liceu, deocamdată! 

A, şi o să se întâmple ceva foarte interesant. În liceu, când alegeam şeful clasei, deja se ştia cine va fi şi nu prea era palpitant la vot, dar acum, că suntem 140 într-o serie, o să fie alegeri pentru şeful de an, sau ceva de genul. Poate altora nu le place viaţa de cămin, dar mie una îmi place mult şi abia aştept să văd ce articole îmi rezervă viaţa să scriu, ce urmează.

Mi-am făcut şi prieteni aici. Nu mulţi, dar am făcut cunoştiinţă cu alţi studenţi de aici. Le urez colegilor mei, cât şi altor studenţi, un an bun.



marți, 23 septembrie 2014

Citatul săptămânii



Sectretul fericirii nu consta in a face ceea ce-ti place ci in a face ceea ce trebuie sa faci cu placere.
Sir James M. Barrie

miercuri, 17 septembrie 2014

League Of Legends: Rammus

Şcoala a început deja pentru unii, alţii încă aşteaptă. Eu o să încep facultatea abia săptămâna viitoare, luni şi acea zi se apropie cu paşi repezi. O să schimb peisajul şi noul capitol v-a începe. Cei care au trecut prin facultate spun că o să fie o schimbare imensă, că va fi total diferit de liceu. Ştiu că va fi ceva cu totul nou şi acest gând mă înfioară.

Până şi vremea s-a schimbat şi a început să fie din ce în ce mai frig. Toamna îşi face simţită prezenţa şi schimbarea de peisaj la fel.

Însă, privesc cu optimism anii ce vor urma. Lăsând acest subiect la o parte, pentru că voi vorbi despre asta cred că săptămâna viitoare şi am să vă povestesc cum au fost primele zile de studenţie, m-am gândit să vorbesc despre League Of Legends sau cum îi spun gamerii: LOL. Am început să îl joc cam atunci când a început şi prietenul meu, adică acum o lună sau două. Însă, nefiind obişnuită cu jocurile de genul acesta, adică nefiind gamer, învăţ mai greu şi recunosc că nu mă pricep atât de bine cât aş vrea, dar hei, învăţ acum.

Până să găsesc un caracter care să mi se potrivească şi să fie mai simplu, a durat ceva. Am ales încă de la început adc(AD carrier), pentru că îmi plăceau caracterele. Am jucat cu Jinx, Ashe, apoi am început cu Annie , Miss Fortune şi alţii, dar acum am găsit caracterul care îmi place: Rammus. Am jucat ad carrier la început pentru că acele caractere atacă, distrug, au damage mare şi asta am vrut eu. Nu sunt cu strategiile şi chestiile de genul şi e mai greu acum să joc cu campioni de acest gen. Însă, prietenul meu s-a gândit să mă trimită Jungle(cunoscătorii vor înţelege) şi sincer, parcă e mai bine aşa. Eroul este uşor de folosit şi e mai uşor şi pentru mine să învăţ. Mai greu este să învăţ pădurea aceea, dar o să o reţin eu şi pe aceea. Pentru Jungle, mereu îl aleg pe Rammus.



Îmi aminesc că atunci când jucam cu Annie, pentru că nu ştiam să joc şi nici acum nu ştiu să joc atât de bine cu ea, mergeam cu prietenii ori pe calea de sus(Top), ori pe cea de jos(Bottom) şi Annie este caracter de mijloc(Middle) şi de obicei pe middle eroul merge singur. Annie find caracter de middle, toţi care nu mă ştiau mă trimiteau acolo, dar le explica prietenul meu că sunt la început şi nu pot merge singură.

Acum rămâne de văzut cât voi juca cu Rammus pentru că nu ştiu cât timp voi avea la dispoziţie ca să joc. Dar sper să fie bine. Întrebare pentru jucătorii de LOL: Care este eroul preferat? De ce?

marți, 16 septembrie 2014

Citatul săptămânii



Nu visa lucruri mărunte pentru că ele nu au puterea să miște inimile oamenilor.
Johann Wolfgang von Goethe

miercuri, 10 septembrie 2014

Video de promovare şi Anno 1404

Aproape a trecut ziua şi eu nu am postat astăzi. De ce? Lucram la promovarea blogului meu. Dar asta nu ia chiar atât de mult timp... Adevărul este că nu ştiam despre ce aş putea scrie. Sunt într-o perioadă în care nu am inspiraţie. Poate se întâmplă asta pentru că am trecut la alt capitol din viaţa mea? O schimbare de peisaj să îmi fure inspiraţia?? Nu e bine!

Dar, o să reuşesc eu să termin cartea. Ce carte? Lucrez momentan la o carte pe care plănuiesc să o public, dar sunt în pană de idei...

Oricum, să revin la motivul principal pentru care postez astăzi: am creat un filmuleţ de promovare a blogului. Ieeee! Este cel de jos:


Mi-a luat ceva să îl creez, dar am reuşit. L-am creat cu un program PowToon şi a ieşit drăguţ. Voi ce ziceţi? Iniţial, am crezut că nu e nevoie de un video pentru blog, dar după ce un prieten mi-a trimis site-ul acesta şi am văzut omuleţii aceia simpatici, am vrut neapărat să încerc şi iată rezultatul. 

Pentru că acesta este un blog personal, trebuie să povestesc şi ce am mai făcut, nu? Deci, zilele trecute, iubitul meu mi-a arătat un joc Anno 1701. Mi-a plăcut mult şi este foarte interesant. Trebuie să construieşti oraşe, civilizaţii şi devine din ce în ce mai greu odată ce avansezi. La început ai doar vreo 40 de tone de wood(lemn), tools(unelte) şi food(mâncare). Cu acestea trebuie să începi construcţia unei civilizaţii, să construieşti ce au nevoie oamenii şi odată ce nivelul lor creşte, cresc şi nevoile şi cum spuneam, devine din ce în ce mai greu, dar este chiar foarte interesant. Şi mai interesant decât acesta este Anno 1404, pe care îl joc acum. În jocul acesta poţi să îţi faci şi castel şi sunt aproape să îmi construiesc unul. 


Sursa: Google Images


Ce aş mai putea spune despre acest joc? Pe lângă faptul că trebuie să îţi construieşti civilizaţii şi să le întreţii, trebuie să faci şi din misiuni pentru a primi onoare. Cu onoarea poţi cumpăra diferite obiecte. Pe lângă acest lucru, poţi să te războieşti cu alţi jucători, asta după ce ai o armată, şi poţi să faci trade cu ceilalţi. Unele lucruri nu se pot crea pe insula principală aşa că poţi să cucereşti altă insulă mergând cu vasul încărcat cu obiecte de construcţie şi construind warehouse-ul pe insula pe care poţi planta ceea ce ai nevoie. Sunt multe lucuri despre care se poate discuta legat de joc cum ar fi: cu cine faci cel mai bun trading, care sunt cele mai bune hărţi, care sunt cei mai buni jucători etc. 

În concluzie, vă recomand să jucaţi acest joc dacă vă plac jocurile de genul acesta. Pentru mine este un joc super interesant şi consider că merită jucat nu doar pentru că cere să îţi foloseşti mintea, dar şi creativitatea. 



marți, 9 septembrie 2014

Citatul săptămânii

Fiecare om trebuie să îşi gaseasca timp, să se aşeze şi să privească caderea frunzelor.

Elizabeth Lawrence

miercuri, 3 septembrie 2014

Despre fericire

Se spune că nu poţi fi niciodată fericit, că fericirea nu există. Ei bine, eu ştiu că există acest sentiment pur de fericire. Există mai multe tipuri de fericire, din mai multe motive.

Fiecare om vede altfel fericirea. Unii văd fericirea ca şi reuşită în carieră. Alţii se simt fericiţi pentru că sunt apropiaţi de Dumnezeu. Fericirea este acel moment în care nu îţi faci griji deloc, momentul acela când ai vrea să opreşti timpul pentru că ştii că acel moment se va termina sau momentul acela când munca ta a fost răsplătită.

Pentru mine, fericirea este atunci când sunt cu iubitul meu. Sau când am reuşit să intru la facultatea dorită. Nu poţi regiza fericirea, să pari că eşti cumva anume şi să nu fii. Momentele cu adevărat romantice sunt acelea neplanificate. Şi acele momente rar le poţi filma. Ceea ce contează cu adevărat este ce simţi în sufletul tău. Ceea ce este spontan este mai special decât orice moment regizat sau planificat.

Cele mai frumoase momente sunt când persoana iubită este în braţele tale şi simţi că lumea este a ta, că vrei să fii o persoană mai bună, că vrei să protejezi şi să o faci pe persoana iubită fericită. Poţi vedea sufletul unei persoane doar privind în ochii lui/ei. Şi atunci, poţi vedea adevărul. În momentul acela, lumea din jur dispare, timpul pare că se opreşte in loc şi simţi că ai o abilitate nouă şi care pare imposibilă. În acele clipe, eşti o persoană cu adevărat fericită. Şi iubirea o poţi exprima cel mai bine din gesturi, priviri şi fapte. Cuvintele nu sunt de ajuns când iubirea este adevărată.




marți, 2 septembrie 2014

Citatul săptămânii





Cel care nu-și schimbă niciodată opiniile și nu-și corectează greșelile, nu va deveni niciodată mai înțelept.
Tryon Edwards

miercuri, 27 august 2014

House M.D. : Everybody lies

Acum câteva săptămâni am terminat de văzut un serial, House M.D., adică Dr. House. Este cel mai genial serial pe care l-am văzut în viaţa mea. Nu ştiu dacă îl ador pentru că îmi plac serialele cu investigări, sau pentru că pur şi simplu este genial.

Este vorba despre un doctor, Gregory House, un doctor genial, care rezolva cazuri pe care nimeni nu le poate rezolva. Este şeful departamentului de  diagnosticare şi are un caracter foarte interesant. Sunt rare momentele când şi-a arătat latura umană.

Sursa: Google Images


La început, nu prea am fost atrasă de serial. Tot îi auzeam pe colegi vorbind de el, dar nu mă atrăgea. Cum era acea vreme din generală când toate fetele se uitau la telenovele pe AcasaTV şi sincer, niciodată nu am fost atrasă de ele. Este prea multă dramă şi personajelor li se întâmplă multe lucruri aiurea. În telenovele se vorbeşte despre relaţii care eşuează, se vorbeşte despre probleme de familie, despre infidelitate mai ales şi trebuie să recunosc totuşi că progatoniştii telenovelelor sunt pasionali. Însă, este prea multă dramă şi prea mulţi cad în păcatul infidelităţii. Dar acum, nu voi vorbi despre telenovele, ci despre serialul meu preferat, Dr. House. Ştiu că şi în alte seriale există ceea ce există în telenovele, dar consider că alte seriale au şi alte lucruri pe lângă acea dramă, care totuşi nu este atât de mare. 

Îmi place House pentru că acest personaj este comic, dar şi extrem de genial. Dar are şi multe defecte, care predomină şi pot fi observate în felul în care acţionează, dar şi vorbeşte. Dar, acea mască pe care o poartă personajul, să pară că totul este bine, ascunde toată suferinţa lui. Deşi, când suferi, ar trebui să spui cuiva, ca să nu intri in depresie, House nu prea face asta, decât rareori. Şi nu este atât de ok faptul că ascunde ce este în sufletul său, pentru că totul s-a adunat şi a avut momente în care practic vroia să moară. Dar admir cât de puternic este. Însă, încăpăţânarea lui îl opreşte din a-şi face alţi prieteni, din a se conecta cu alte persoane. 

Pe parcursul fiecărui episod, am văzut evoluţia lui, momente tragice, dar şi fericite, prin care a trecut în viaţă. Deşi este un personaj enervant şi încăpăţânat, are ceva în caracter ce te face să îl placi. A reuşit să rezolve aproape fiecare problemă din viaţa lui, personală sau medicală. Dar una din problemele lui sunt puzzle-urile, enigmele medicale pe care nici un alt doctor nu reuşeşte să le rezolve. A infectat fiecare angajat cu care a lucrat şi l-a făcut să devină ca el. De exemplu, când a angajat acea studentă de la medicină. Iniţial, fata era cuminte, nu încălca legea şi nu risca foarte mult. Dar după ce a terminat de lucrat în departamentul lui House, a luat câteva defecte de la e, la fel ca şi fiecare angajat pe care el l-a avut: a riscat, a încălcat legea şi a minţit. Pe de-o parte, este bine, pe de altă parte nu. Si unul din angajaţi a fost foarte afectat de aceste defecte. Pentru că după ce a fost concediat şi angajat în altă parte, a rezolvat un caz riscând şi după aceea nimeni nu l-a mai angajat, trebuind să revină în echipa lui House. 

Un alt lucru care nu îmi place la House este că nu vroia să accepte unele adevăruri. Se credea un zeu întotdeauna şi nu vroia să accepte că nu poate lua rolul lui Dumnezeu şi că unele lucruri pur şi simplu se întâmplă. Dar viaţa l-a învăţat multe şi până să accepte unele lucruri, a suferit. 

Când am început să văd serialul, nu prea îmi plăcea, pentru că arăta lucruri care pentru mine sunt scârboase. De exemplu, cum făceau medicii de acolo operaţii. După primul episod, mi-am spus că nu mă mai uit, dar mi-a plăcut aşa mult, în afara acelor momente când vedeam sânge şi înţepături de seringă, încât am decis să mă uit şi să pun filmul în bara de jos a ecranului atunci când este o scenă mai sângeroasă sau care nu suport să o văd. Şi aşa am ajuns să mă uit la episod după episod. Am văzut sezon după sezon până am terminat toate episoadele. Când am terminat, am simţit că nu mai am ce să fac. Adică, vroiam să văd mai multe episoade. Când auzisem iniţial că sunt doar 8 sezoane, am crezut că sunt multe, dar după ce am văzut serialul, am vrut să mai se facă sezoane. 

Sunt multe de spus despre serial. Aş putea discuta despre personaje, despre felul în care Gregory House rezolva cazurile sau cum se purta el etc. Dar, cred că am scris destul pentru astăzi. 

Aşa că, dacă vrei să te uiţi la un serial bun, House M.D. este serialul perfect. Dar, te avertizez, odacă ce începi să te uiţi, nu te poţi opri. 

marți, 26 august 2014

Citatul săptămânii



Cel vinovat nu trebuie să se bizuie pe încetineala cu care vine pedeapsa. Rar s-a întâmplat ca vinovatul să scape nepedepsit.

citat din Horaţiu

miercuri, 20 august 2014

Vacanţă în Grecia - Meteora - Muntele Olimp - Paralia Katerini

Ca în fiecare an, am fost la mare. Unde? La greci. Am plecat în data de 5 august la ora 4:30  p.m. şi am venit acasă în data de 14 august în jur de ora 1:00 p.m. Drumul până acolo şi înapoi a fost obositor. Cred că am mers cel puţin 12 ore şi la întoarcere a fost şi mai greu pentru că la 9:00 a.m. a trebuit să predăm cheia. Până la 5 după masă a trebuit să stăm în soare pentru că la ora aceea a fost plecarea spre casă. În drumul spre Grecia, desigur că mi-am făcut şi un selfie:


Ajunşi în Grecia am văzut palmieri, ceea ce nu mai văzusem niciodată live, sau să îi ating chiar. La greci este foarte frumos şi au preţuri accesibile, părerea mea. Au pesiaje minunate, pe care le voi arăta prin câteva poze.


În timpul sejurului s-au organizat excursii în diferite locuri ale Greciei şi vecina mea am ales să mergem în două locuri: Meteora şi Muntele Olimp. Prima excursie a fost în acea joi la Meteora, pe Muntele Athos unde se aflau odată 26 de mănăstiri, dacă îmi amintesc bine. Dintre acestea, doar 2 am vizitat şi 6 mai sunt vizibile. Restul au fost distruse în urma războiului.












La intrarea în Mănăstiri era obligatoriu să porţi fustă, ca femeie, şi dacă nu aveai, aveau ei să îţi dea. Chiar este uimitor cum sunt construite mănăstirile pe stânci. Sunt vechi şi trebuie să fi durat mult până să aducă materiale şi să le construiască. Pe lângă asta, mai au şi o istorie foarte interesantă. Nu aveai voie să faci poze, dar erau unele încăperi, ca cea de jos, pe care le puteai poza. În această poză sunt craniile şi oasele călugărilor morţi care au locuit la mănăstirea respectivă.




Aţi auzit de paharul lui Pitagora?

După cum scrie pe bileţelul acela: Pitagora a creat această cupă acum 2600 de ani şi a fost folosită de studenţi în timpul pauzelor de curs pentru a împărţi vinul în mod egal. Oricine încerca să pună mai mult vin avea să fie pedepsit prin pierderea băuturii printr-o gaură făcută pe fundul cupei. De aceea, i se mai spune şi DIKEA KOUPA sau THE FAIR CUP.
Desigur că am stat şi la plajă. Ca să ai şezlong şi umbrelă trebuia să plăteşti 3 euro pentru un suc sau cafea şi nimic mai mult. 


Iar seara ne plimbam toţi pe afară. Paralia este plin de tarabe în această perioadă şi chiar aveai ce suveniruri să cumperi pentru tine şi pentru cei dragi. Vânzătorii ştiau şi limba română şi nu era nevoie să ştii multă engleză. La un vânzător mă chinuiam să îi explic faptul că mai cumpărasem de la magazinul lui, dar nu am reuşit să mă înţeleg. Şi tot plimbându-ne, am văzut şi marea. În perioada aceea a fost Super Luna şi desigur că abia am reuşit să dorm în acea noapte... Dar peisajul este minunat.


În acea duminică am fost în a doua excursie şi am vizitat Muntele Olimp, locul celor 12 zei. În poza de mai jos este Cada lui Zeus. Muntele este minunat şi deşi am urcat ceva, a meritat efortul. Peisajul este foarte frumos şi chiar îmi place să aflu despre mitologia greacă. Mă fascinează legendele cu zei pentru că sunt foarte interesante.











Biserica Sfâtul Nicolae:

În ultimele zile am vizitat şi această parte a staţiunii şi am găsit un parc de distracţii.







În concluzie, a fost o excursie frumoasă şi pe lângă faptul că am vizitat locuri frumoase, am învăţat nişte lucruri despre viaţă, despre oameni şi despre mine însumi. Iar acum ştiu ce trebuie să repar la mine pentru a fi aşa cum trebuie să fiu. Dar mai am multe de învăţat despre viaţă.

marți, 19 august 2014

Citatul săptămânii


Bucuria şi durerea măsoară rău orele; prima le face secunde, cealaltă secole.
citat din Victor Hugo

miercuri, 13 august 2014

Cum să ai o relaţie perfectă

O relaţie perfectă nu există, dar astăzi o să vă dau câteva sfaturi pentru îmbunătăţirea relaţiei. Sper ca aceste sfaturi să vă ajute, iar dacă nu, asta e. Înseamnă că sunt alte soluţii la problema respectivă.


Prietenie

În primul rând, cele mai bune relaţii încep după ce ai reuşit să cunoşti o persoană. Dragostea începe dintr-o prietenie foarte strânsă pentru că nu te poţi îndrăgosti dacă nu cunoşti persoana. Am auzit de dragoste la prima vedere dar aceea nu există pentru că este de fapt atracţie. Revenind la idee, am citit într-un articol că cele mai bune relaţii care ţin o viaţă întreagă sunt între două persoane care au fost cei mai buni prieteni. Şi îi dau dreptate omului pentru că aşa este.

Dragoste

Şi când apare dragostea, viaţa devine din ce în ce mai frumoasă. Am văzut tot felul de poveşti triste despre doi foarte buni prieteni, fată şi băiat, în care unul din ei s-a îndrăgotit. La acest pas sunt două căi:
  1. Cealaltă persoană împărtăşeşte aceleaşi sentimente şi atunci tot ce pot face cei doi este să fie împreună. Acesta este cazul fericit. 
  2. Cealaltă persoană nu împărtăşeşte sentimentele şi atunci, prietenia dispare, orice ai face. Relaţia se răceşte şi cel îndrăgostit suferă. Aţi trecut prin asta?
Oricare ar fi cazul, prietenia nu va mai fi. Sau sunt cazuri rare când după o confesiune ca aceasta, cei doi încă pot fi cei mai buni prieteni. 

Sfaturi pentru cupluri

Ideea principală a acestui articol este să vă dau câteva sfaturi. Aşa că iată:
  • Lasă-i spaţiu partenerului. Oricâtă dragoste ar fi între două persoane, orice om are nevoie de intimitatea sa, de spaţiul său personal şi de timpul lui liber. Ca fată, nu fii over attached pentru că îl îndepărtezi pe iubit. Băieţii, ca şi fetele au nevoie să petreacă timp cu prietenii. 
  • Faceţi-vă cadouri. Cadourile aduc zâmbete şi chiar şi cadourile fără ocazie arată cât de mult ţii la persoana iubită. Un cadou, cât de mic, spune Mă gândesc la tine şi arată aprecierea ta. Şi cui nu-i plac cadourile? Tuturor ne place să primim daruri. Un sfat pentru băieţi: daţi flori iubitelor din când în când.
  • Faceţi lucruri împreună. Dacă nu petreceţi timpul împreună, care e rostul? Ca să condimentaţi relaţia, faceţi lucruri interesante împreună, cum ar fi să vă jucaţi un joc sau să vizitaţi un loc. Căutaţi hobby-uri comune şi faceţi-vă amintiri împreună. 
  • Încercaţi să vă înţelegeţi sentimentele. Sunteţi un cuplu şi dacă aveţi o problemă nu trebuie să o ascundeţi de partener. Persoana iubită este cel mai bun prieten, cel puţin, aşa ar trebui să fie. Şi nu ar trebui să aveţi secrete unul faţă de celălalt. Şi dacă ai o problemă personală, ar trebui să o comunici persoanei iubite. Poate chiar aţi putea rezolva problema împreună. Oricum, faptul că te destăinui partenerului/ei arată câtă încredere ai în el/ea şi îţi descarci sufletul. Ba chiar te-ar putea ajuta în rezolvarea acelei probleme.
  • Renunţaţi la orgoliu. Cea mai mare greşeală este să fii orgolios şi să nu spui ce simţi sau să nu îţi ceri iertare. De multe ori orgoliul a făcut multe persoane să se despartă. Când apare o problemă în relaţie, o rezolvaţi, nu o lăsaţi să crească şi să vă distanţaţi. Când vă certaţi, dacă vă iubiţi, nu vă despărţiţi pentru că apare acea problemă. Pur şi simplu căutaţi soluţia. 
Dragostea te dezbracă de orgoliu, te umple de fericire şi te îmbracă cu frumuseţe. Este cel mai frumos sentiment şi trebuie să ne bucurăm. Aşa cum mi-a spus o prietenă când eram supărată, trebuie să te bucuri că iubeşti, că ai pe cineva care te iubeşte, pentru că nu toţi au norocul acesta. Şi când iubeşti, NU DA DRUMUL! LUPTĂ! Pentru că, aşa cum era un vers, dragostea nu este o luptă, dar merită să lupţi pentru ea. 

marți, 12 august 2014

Citatul săptămânii

Învăţăm zilnic cum să numărăm secundele, minutele, orele, zilele, anii, dar nimeni nu ne explică exact cât valorează o clipă.
citat din Donato Carrisi

miercuri, 6 august 2014

Să sar în ajutor sau să filmez? Aceasta este întrebarea.

Sursa: Google Images

Mă uitam cu mama la ştiri. Şi la un moment dat apare o femeie care este bătută în faţa copilului ei de altă femeie mai mare probabil. Totul s-a întâmplat într-un parc, în plină zi. Şi era lume. Ce credeţi că s-a întâmplat?

  1. Oamenii au sărit în ajutor.
  2. A fost chemată poliţia
  3. Toţi au scos telefonul mobil şi au filmat întreaga scenă. 
După cum probabil aţi observat că se întâmplă, toţi au scos mobilul din buzunar şi dăi şi filmează tot. Nimeni nu a sărit în ajutor şi toţi se uitau la biata femeie care primeşte pumni şi picioare în faţa unui copil mic. Am văzut un clip pe aceeaşi temă în urmă cu o lună.
Clipul acesta nu este din România dar reprezintă majoritatea oamenilor din zilele noastre. Aşa că dacă faceţi accident, Doamne fereşte! sau vi se întâmplă ceva îngrozitor, nu vă aşteptaţi decât să fiţi filmaţi în timp ce plângeţi de durere. Sunt şi cazuri de excepţie când oamenii sar în ajutor. Chiar am văzut astfel de cazuri.

Eram la biserică şi cu câteva scaune în spatele meu a leşinat o femeie. Vreo zece oameni au sărit imediat să o ajute după care văzând că nu reuşesc mare lucru, au chemat ambulanţa. Deci există şi umanitate. Dar cu toată tehnologia aceasta, dacă eşti pe stradă şi se întâmplă ceva rău, sau arăţi mai ciudat decât ceilalţi sau te cerţi cu cineva să te aştepţi să apari pe Youtube următoarea zi sau chiar în acel moment pe Facebook. 

Şi am mai asistat la o astfel de scenă de umanitate când mergeam cu trenul. Stăteam pe scaunul meu liniştită, ca orice călător, şi la geamul de pe culoar era un bărbat care se vedea că avea probleme. Tremura puţin parcă. Şi la un moment dat leşină şi intră în şoc epileptic, o problemă a sistemului nervos. Începe să aibă convulsii(convulsie = Frământare, zvârcolire, încordare.) şi şi-a pierdut cunoştiinţa. Imediat au sărit cei care erau mai aproape de el, printre care un bărbat care ştia cum să îl ajute în această situaţie. La un moment dat, bărbatul epileptic şi-a revenit şi totul a revenit la normal.

Internetul este plin de filmuleţe de genul. Dar la ce să te aştepţi când oamenii vor popularitate şi o obţin pe umerii celor neajutoraţi?

Consider că dacă încerci să faci fapte bune, atragi lucrurile bune în viaţa ta. Când simt că pot ajuta, sar în ajutor. Şi aşa ar trebui să facem toţi. Dacă vrem o lume mai bună, ajutaţi pe cei din jur pentru că o să simţiţi ceva diferit şi plăcut, o fericire de nedescris când ai făcut o faptă bună. 

Tu ce fapte bune ai făcut?

marți, 5 august 2014

miercuri, 30 iulie 2014

Vacanţă în Gyula

Pentru că în fiecare vară plec undeva cu familia, şi mereu în alt loc, anul acesta am ales să vizităm Gyula, un oraş din Ungaria. Deşi am fost doar două zile, m-am distrat cu familia mea şi am fost cu adevărat fericită. 

Când am ajuns în Gyula, prima oprire a fost, desigur, la apartamentul în care am stat în aceste zile. Când am ajuns, proprietara ne-a vorbit în româneşte, ceea ce m-a uimit. Vorbea foarte bine româneşte. Nu era româncă, dar ne-am putut înţelege cu ea pe româneşte, ceea ce a fost bine. În apartament, totul a fost super. Am avut tot ce aveam nevoie şi a fost linişte, faţă de cum era când mergeam la mare. 

Am fost la Băile Cetăţii, unde m-am relaxat, dar m-am şi distrat. Am fost uimită de câte bazine erau. Au bazine pentru copii, tineri, dar şi adulţi. Te poţi relaxa, în băile termale, te poţi distra pe topogane şi nu ai cum să te plictiseşti într-un loc ca acesta. A fost chiar foarte frumos şi a meritat drumul. Mâncarea a fost, de asemenea, foarte bună şi am fost uimită de câţi români puteau fi acolo. Majoritatea celor ce lucrau acolo ştiu româneşte destul de bine şi puteai să comanzi mâncarea în română. În jur auzeam de multe ori români, ceea ce mă făcea să mă simt ca în România, nu ca într-o ţară străină. 

Deşi mulţi ştiu româneşte, nu mă pot înţelege cu toţi. Stăteam pe şezlong şi făceam sudoku. Şi vine la mine o bătrână cu un aparat foto şi începe să vorbească pe ungureşte. Nu gesticula şi nu înţelegeam de vrea. Am încercat sa îi spun că nu înţeleg ce spune, dar tot în ungureşte vorbea. Nu a încercat în româneşte sau engleză şi aş fi vrut să o ajut, dar nu ştiu ce vroia de la mine: să îi fac poză, să îi fac ceva la aparat, să îl pornesc...? Bănuiesc că ar fi vrut poză, dar a plecat după ce a văzut că nu ştiu deloc ungureşte. Nu îmi pare rău că nu ştiu limba asta, pentru că ştiu engleză şi e tot ce contează. 

Nu am să scriu ce am vizitat în fiecare zi, decât dacă îmi amintesc. Am pus în postare şi câteva poze din arhiva mea proprie. Prima poză este făcută într-un parc din zonă. Parcurile din Gyula chiar sunt frumoase şi nu este atâta lume cât mă aşteptam. Aveai loc să te plimbi şi era şi liniştitor. Şi am văzut acest om. Da, este un om viu! Sperie oamenii când se apropie de el ca să facă poză şi le dă copiilor ceva din găleata din faţă atunci când ei pun monezi în găleata de jos. Stătea nemişcat în majoritatea timpului, dar mai dădea şi din pedale uneori. 


Tot prin părculeţele de acolo erau şi fântâni frumoase, printre care cea mai grandioasă e aceasta. Nivelul de ridicare al apei creştea şi scădea şi sunetul acestor fântâni era calmant.


Şi, duminică, am vrut să vizităm al doilea element important din excursia noastră: Cetatea, dar am ajuns prea târziu, atunci când se închidea. Cu părere de rău că nu am apucat să îl vedem pe dinăuntru, am mers printre tarabe. Am observat că tarabele nu erau cum mă aşteptam, adică să se vândă jucării ieftine. Se vindeau nu doar obiecte pe care le poţi găsi în Romania când e Rugă(Rugă=petrecere românească atunci când se sărbătoreşte un sfânt şi cântă muzicieni pe scenă muzică pop, dar şi populară şi locul unde se petrece acest eveniment este plin de tarabe.). Erau săbii de lemn de diferite modele, arme pentru copii în stil medieval, marionete, perne, haine pe care ei le-au personalizat brodându-le şi multe altele. Şi pentru că am fost în Ungaria, am mâncat şi un kurtoş colac. Problema mea a fost că nu înţelegeam nimic din ce scria acolo şi mi-ar fi plăcut să ştiu ce mesaje drăguţe erau pe acele perne, de exemplu.


Totul a fost frumos şi m-am distrat. Am acum amintiri şi din Gyula, amintiri frumoase şi mă bucur că am fost acolo cu familia mea. 

Tu unde ai fost sau plănuieşti să mergi vara asta?

marți, 29 iulie 2014

Citatul săptămânii

Cea mai mare greșeală o facem atunci când nu știm exact ce vrem, dar totuși ne supăram că nu reușim.
Silviu O.

joi, 24 iulie 2014

Pauzele în relaţii

O prietenă mi-a cerut să vorbesc despre acest subiect. Oare sunt benefice pentru relaţie sau nu? Ar putea duce la despărţire cumva? Orice este posibil, dar voi vorbi mai pe larg în această postare despre beneficiile şi dezavantajele unei pauze în relaţie. Astfel, îmi voi spune părerea şi dacă eşti de acord, aş vrea să ştiu. Dacă vrei să adaugi ceva la informaţiile de mai jos, lasă un comentariu, iar dacă tu ai altă părere, spune-o într-un comentariu. Am să vă răspund cât pot de repede.

Sursa imagine: Google Images

De ce alegem să facem pauză în relaţie?

O relaţie cere atenţie. Orice relaţie este ca un copil mic. Dacă nu o întreţii, s-ar putea distruge. Şi trebuie în permanenţă să avem grijă de fiecare aspect al vieţii. Uneori, nu putem avea grijă de toate aspectele vieţii, din cauza ocupaţiilor ce ne cer toată atenţia şi ajungem să uităm de persoane importante. Rezultatul este că relaţia devina neglijată şi persoanele se distanţează sufleteşte una de cealaltă. Şi astfel, ca să evite acest lucru, unele persoane aleg să facă o pauză de la relaţie pentru a-şi face ordine în viaţă sau pentru că are un proiect foarte important care cere tot timpul liber. 

Beneficii

Ca orice aspect al vieţii, şi aceste pauze au beneficii. În primul rând, poate să dovedească dacă există o legătură între cele două persoane. Spun asta pentru că, de exemplu, dacă X a cerut pauză de relaţie şi ţine la partener/parteneră, atunci îi va fi dor de el/ea, iar împăcarea va fi dulce. Însă, dacă sentimentele nu au fost niciodată, înseamnă că X nu a iubit sau nu a ţinut la acea persoană, iar după acea pauză apare şi despărţirea. Pare trist, dar este mai bine să ştii adevărul acum, decât niciodată sau prea târziu. Nu sfătuiesc neapărat să faceţi pauză de relaţie pentru că unele persoane pot să fie fericite şi să reuşească să întreţină relaţiile. Alt beneficiu este că face ca monotonia să dispară şi creează suspans în povestea de iubire. 

Dezavantaje

Dezavantajul unei astfel de pauze este că este posibil ca cel ce a cerut pauză să nu îşi fi iubit partenerul/partenera şi aceasta să ajungă la final. Şi totuşi sunt excepţii când după o astfel de pauză, vine şi despărţirea şi totuşi cei doi încă se iubesc. În fiecare studiu există excepţii şi de aceea eu vorbesc acum la general. Un alt dezavantaj este căîn această perioadă, ambii parteneri au sentimente negative, au dubii şi frici. Şi totuşi, poate fi o parte dintr-o frumoasă poveste de dragoste. Un motiv pentru care unul din parteneri cere pauză de relaţie, deşi cei doi sunt la început, este pentru că nu vrea să fie cu acea persoană şi totuşi îi este frică să ramână în singurătate. 

În concluzie, o pauză este un test pentru relaţie pentru că arată dacă este sau nu ceva între cele două persoane.Fiecare persoană are motivul său pentru o anumită acţiune şi de aceea, eu am scris la modul general. Cert este că dacă două persoane se iubesc, vor fi din nou împreună pentru că dragostea îi face pe cei doi să fie ca magneţii care se atrag. Oricât de departe ai fi de iubirea vieţii tale, dacă te laşi ghidat de inimă, vei găsi calea spre acea persoană.

Dacă ai o altă părere, eşti de acord cu ce am scris sau ai ceva de adăugat la această postare, lasă un comentariu. Dacă ai vreo întrebare în legătură cu relaţiile sau alte aspecte ale vieţii, doar trimite un mesaj completând câmpurile libere din pagina Contact. Voi alege întrebările la care pot răspunde şi voi posta răspunsul pe blog.

miercuri, 23 iulie 2014

Am intrat la facultate sau nu?

Dat fiind faptul că ieri am avut admiterea la facultate, astăzi s-au afişat rezultatele. Până o sa răspund la întrebarea din titlu, am să vă povestesc experienţa mea ca şi viitoare studentă.

Ca să fiu sigură că nu rămân fără facultate, m-am înscris la două facultăţi. Nu eram sigură dacă intru la facultatea unde îmi doream să intru şi am vrut să am şi o a doua variantă. În consecinţă, am făcut două dosare şi am plecat miercuri să mă înscriu la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. Pe lângă faptul că am stat la o coadă imensă şi cică se ţineau după numărul de ordin, dar fiecare se băga în faţa celuilalt(Detalii aici), am reuşit într-un final să mă înscriu şi eu. Şi după ce m-am înscris la ETc, m-am înscris şi la contabilitate. La ETc(Facultatea de electronică şi telecomunicaţii), am primit legitimaţia asta pentru a merge cu ea la examenul de admitere, pe care l-am avut ieri:



Aşa că, ieri am mers din nou la Timişoara şi am dat acest examen. A durat ceva până ne-a iniţiat în această artă a examenelor şi am primit subiectele. Când le-am văzut, mi-am spus O să mă descurc. Am început cu ce ştiu. Unul dintre exerciţii, spre exemplu, avea multe calcule şi l-am făcut de 5 ori ca să reuşesc să ajung la un rezultat din variantele de soluţii ale problemei. Apoi, după ce am epuizat ce am ştiut, am încercat să le fac pe restul şi uşor uşor, am reuşit, chiar dacă la două dintre ele nu am avut nici o idee. Însă, am avut încredere că am făcut bine şi am sperat să fi nimerit rezultatele.

După trei ore, am predat lucrarea şi am văzut şi rezultatul. Este o notă bună, dar îmi era frică de faptul că mulţi ar putea să aibă note mai mari decât mine. Devenisem stresată. Eram aşa emoţionată să aflu dacă am reuşit să intru încât devenisem agitată. Astăzi am aflat dacă am intrat sau nu la ETc. Până s-au afişat rezultatele pe internet, am fost nerăbdătoare şi tot porneam internetul pe telefon. Într-un final, s-au afişat şi mi-am căutat nerăbdătoare numele. Şi iată numele meu! Am intrat la ETc!

Acum pot să mă bucur liniştită de vacanţă şi să îmi reîncarc bateriile pentru mult învăţat, mai multe examene şi sesiunile ce vor urma. Am început să anunţ familia şi prietenii. Toţi m-au felicitat, ceea ce m-a făcut fericită. După ce am ajuns la Timişoara la facultate, am stat la altă coadă imensă ca să plătesc chianţa şi apoi la altă coadă ca să confirm locul în facultate. Momentul în care am fost cu adevărat fericită a fost acela când puteam să mă numesc studentă. De fericire, am dat check-in(De obicei nu fac asta, dar am vrut să anunţ persoanele apropiate care au Faceook) şi am primit multe felicitări. Persoane dragi, dar şi cunoştiinţe m-au felicitat pentru reuşită. 

Munca mea, orele de învăţat şi stres au dat roade. Nu doar la mine, ci şi la ceilalţi colegi care au reuşit să intre sau nu undeva. Orice ar fi, am reuşit majoritatea să intrăm în facultate. Unii încă nu au primit rezultatul, dar sper din tot sufletul să reuşească şi ei. 

Eu sunt fericită acum. Pentru că încep un nou capitol, am decis să fac câteva schimbări în viaţa mea. În două luni, o să las această cameră pentru a-mi începe viaţa de adult. Până atunci, mă bucur de vacanţa care abia acum începe cu adevărat, pentru unii. 

Voi unde aţi intrat la facultate? Întrebarea este adresată celor care urmează sau au urmat o facultate. 

marți, 22 iulie 2014

Citatul săptămânii

Și pentru că viața este acel ceva pe care îl faci atunci când nu dormi, prețuiește fiecare clipă din orele de veghe și folosește-le la maxim!
Laura M. Stefan

miercuri, 16 iulie 2014

Înscriere facultate

Sursa: Google Images
Hei, două postări într-o zi? Da, cred că am decis că e mai bine să mai scriu şi postări mai spontane, ca aceasta. Fiind un blog personal, povestesc şi experienţe personale, aşa că azi vă voi povesti cum m-am simţit eu când m-am înscris la facultate.

Astăzi am plecat la Timişoara pentru a mă înscrie la facultate. Pe drum, nimic interesant. Am mai fost la Timişoara. Şi pentru că am fost la simularea de admitere la facultatea asta(Click aici pentru detalii), am recunoscut drumurile pe care m-am plimbat în acele trei zile frumoase. Am mai dat examene în săli de facultate şi nu am avut cine ştie ce emoţii înainte. Astăzi, am simţit că fac parte dintr-un grup. Am întâlnit persoane cu interese comune şi acest lucru m-a bucurat. Am socializat, am cunoscut oameni noi, am destăinuit sentimentele de oboseală şi ameţeli din cauza căldurii. 

Intrând în facultate, mă gândeam Aici am să fiu în următorii patru ani. Abia aştept! A fost interesant. Timpul a trecut foarte repede şi parcă acum un an nu ştiam unde să merg, ce să fac cu viitorul. Nici acum nu ştiu 100%, pentru că depinde unde intru la facultate. 

Şi totuşi, statul la coadă, oboseala şi stresul nu m-au oprit din a mă simţi viitoare studentă. Când eram mică, mă întrebam cum am să arat la vârsta de 19 ani, şi iată-mă. Faţă de acum mulţi ani, sunt schimbată şi pot socializa mai mult decât în urmă cu patru ani când eram foarte timidă. Mă uitam la fetele din jur şi mă gândeam Oare o să îmi fie colegă de cameră? Cu fiecare persoană cu care socializam, simţeam că am ce vorbi, că suntem acelaşi nivel, cel puţin un interes comun, cum e facultatea la care m-am înscris.

Această zi a fost una foarte interesantă şi pasul următor este admiterea de săptămâna viitoare. Admiterea o să fie din matematică M2 şi sunt foarte curioasă ce subiecte o să pice. Sper din tot sufletul să intru la această facultate, chiar dacă se spune că mulţi renunţă, că este extrem de grea, aceste vorbe mă ambiţioneză, mă fac să mă gândesc la acest lucru ca o provocare. Mă face să vreau să îmi demonstrez mie însumi că pot să fac faţă. Nu spun că am ales facultatea din cauza asta, am ales pentru că nu e TOCEALĂ, pe care o cam urăsc, şi pentru că o să studiez materii care îmi plac. Sau, cum era o vorbă veche: Pentru că logică şi pentru că mate. 

Dar nu este tot. După ce am depus într-un final dosarul, la ora 2 fără 10 minute(la 2 p.m. se termină programul de înscriere), am fugit la altă facultate unde am completat repede foile care mai trebuiau şi, Doamne ajută, am reuşit să mă înscriu. După ce am depus dosarul, am fost la un interviu(Aici am avut emoţii dar din cauza oboselii cred că am fost prea relaxată). Am lăsat oboseala la uşă şi am răspuns la întrebări cât de bine am putut. Şi totuşi, sper că nu am spus ceva care să îmi ia şansa de a intra în facultate. 

Şi după o zi obositoare, după ore întregi în care nu am mâncat nimic, am plecat la Mall şi m-am relaxat cumpărând lucruri necesare, dar şi mai puţin necesare. Ideea este că astăzi simt că am trecut la alt capitol din viaţa mea. De azi şi până miercuri este expoziţiunea, iar miercuri se va declanşa intriga pentru că se vor afişa rezultatele. 

Aceasta este o întrebare celor care s-au înscris sau se vor înscrie la facultate anul acesta: Unde ai decis să te înscrii? De ce?



Te iubesc! Mi-a fost dor de tine...

Ne mişcam lent pe ritmul tăcerii şi sorbeam lumina soarelui în mine în timp ce străluea cu acea mândrie nesimţită râzându-mi în faţă. Apoi el a început să dispară după un nor, în zare, ascunzând un secret despre ce urma să se întâmple. În timp ce el dispărea, Luna apărea şi ea somnoroasă. Natura a prins viaţă atunci când soarele a dispărut.

Am început să dansăm pe ritmul naturii, al cântecului greierilor, în acea linişte paşnică. Luna ne zâmbea. Apoi te-am strâns în braţe şi m-ai împins la o parte. Mă uitam la tine şi ploua. Printr-o piruetă am ieşit din ploaie şi te-am prins îm braţele mele, dar după câteva secunde mi-ai dat drumul înapoi în ploaie. Simţeam iarba udă şi rece pe tălpi, şi rochia cum se lipea de piele. Mă uitam la tine tristă şi ţi-am întors spatele pentru o secundă. În acel moment, m-ai prins strâns braţele tale şi am început din nou să dansăm. Te îndepărtai de mine şi veneai înapoi, dar de fiecare dată distanţa se micşora până când nu ai mai putut să îmi dai drumul.

Am stat pentru o vreme îmbrăţişaţi şi savuram din plin mirosul tău plăcut, sunetul bătăilor inimii tale. Ţi-am savurat buzele dulci până când iar a început să plouă şi m-ai îndepărtat, încă ţinându-mă de mână. Mă uitam la tine tristă şi nu vroiam să îmi dai drumul, dar tu te-ai uitat cu ochi reci la mine şi m-ai lovit cu săgeţi invizibile în inimă. Mâinile au cedat şi am căzut în genunchi.

Şi erai cu spatele la mine şi tremurând de frig, am închis ochii şi am lăsat lacrimile să cadă. Nu mai puteam auzi nimic. Nici măcar cântecul greierilor, nici măcar vocea liniştitoare a lunii. Atunci, am simţit că cineva mă ia în braţe. Când am deschis ochii, erai tu, rănit, dar fericit. M-ai ridicat şi m-ai ţinut în braţe. Ţi-ai cerut scuze, dar nu le-am acceptat. Am vrut doar să aud Te iubesc! Mi-a fost dor de tine..., şi ai spus asta. Şi inima mea şi-a revenit. Nu am ştiut ce s-a întâmplat în acel timp până când am fost pusă în aceeaşi situaţie.

Am simţit un fior, instinctul mi-a spus să mă întorc. Ţi-am dat drumul şi întorcându-mă, am văzut ceva îngrozitor. Eram eu, în rochie neagră, cu ochii plini de ură, de supărare, de nervi. Acel alter ego al meu m-a atacat şi ţi-am dat drumul, ca să îţi protejez inima. Am luptat pentru ca inimta ta să rămână întreagă şi am reuşit. Fără să îmi dau seama, eram şi eu rănită, dar când te-am luat în braţe am simţit că îmi revin. Atunci am ştiut imediat că vor mai fi lupte, că din acest dans nu ne vom opri niciodată. Şi în timp ce te ţineam în braţe, am spus: Te iubesc! Mi-a fost dor de tine...

Şi am simţit că îmi zâmbeşti. Apoi, inimile noastre s-au contopit pentru totdeauna şi legătura a devenit indistructibilă. Oriunde m-aş fi dus, simţeam legătura. Simt legătura inimii mele cu inima ta chiar şi acum. Şi nu există om pe pământ care să poată tăia legătura.

Te iubesc şi mereu te voi iubi! Mi-a fost dor de tine...

marți, 15 iulie 2014

Citatul săptămânii

Niciodată să nu o iei pe un drum cunoscut, pentru că el te va conduce numai pe unde au fost alții.
Graham Bell

miercuri, 9 iulie 2014

Centrul vieţii

V-aţi gândit vreodată unde este centrul vieţii? Pe mine m-a pus pe gânduri. Citeam o carte a lui Coelho şi vorbea despre zona buricului ca şi centru al vieţii. Mi se pare interesantă această teorie şi foarte adevărată.

În această zonă se formeză embrionul(sau copilul) în uterul femeii. În această zonă se naşte o viaţă, ceea ce este o minune. Este fascinant şi uimitor cât de perfect suntem creaţi noi, oamenii, şi cum putem da naştere unei vieţi. Este fascinant cum  în 9 luni, un copil creşte în burta femeii şi se dezvoltă după care face cunoştiinţă cu lumea şi continuă să crească. Pentru un părinte, copilul este o minune, cel mai frumos cadou de la viaţă, de la El. Dă mai mult sens vieţii. Vorbeam de zona buricului şi ceea ce leagă fizic o mamă de copilul ei este cordonul ombilical care odată luat, rămâne acea legătură copil-mamă care este indistructibilă.
Sursa: Google Images


Oricât de mult s-ar plânge majoritatea adolescenţilor rebeli de părinţii lor şi gândirea aceea antică, cu regulile acelea vechi de pe vremea comunismului, orice copil îşi iubeşte părinţii, persoanele care l-au crescut. Şi oricât de mult s-ar ascunde adolescenţii rebeli de părinţi, ei nu ştiu că un părinte îşi cunoaşte copilul cel mai bine şi ştie ce face şi ce este în sufletul său doar privindu-l sau doar auzindu-l. Uneori mă mir că mama ştie de ce sunt supărată fără să îi spun nimic.

Iubeşte-ţi părinţii, spune că îi iubeşti, mulţumeşte părinţilor că au avut grijă de tine, bucură-te de familie pentru că este cea mai importantă de pe lumea asta. Ai văzut măcar puţin câtă grijă necesită un copil de la naştere până devine adult? Ei bine, este nevoie de răbdare şi este foarte greu. Un copil poate să schimbe viaţa unui om şi de aceea consider mamele eroine. Pentru mine mama este o eroină pentru că poate să facă atât de multe şi ar face orice să mă vadă fericită pe mine, dar şi pe fratele meu. Mulţumesc, Mama! La fel e şi tata, un erou, pentru că are grijă de noi. Vă mulţumesc!
 
 
Blogger Templates