Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

vineri, 30 ianuarie 2015

Ca la 20 de ani

Astazi este o zi speciala, o zi fericita pentru mine. Tot asteptam ziua aceasta si acum ca a venit, sunt cu adevarat fericita. Stiu ca nu e mare lucru, nu e o zi in care dintr-o data esti altul, te schimbi total. Nu e ca si cum spui Ieri eram un copil, de azi am sa fiu mai responsabil, mai ordonat cu viata mea, mai sincer, mai bun. Nu se va intampla nimic din tot ce ti-ai propus peste noapte.

Faptul ca astazi implinesc 20 de ani ma face fericita pentru ca imi aminteste ca cineva m-a tinut in burta 9 luni, si a suferit in acele luni, m-a crescut, m-a educat si a avut rabdare cu mine. Si de aceea vreau sa fac o postare pentru persoana cea mai speciala de pe lumea asta: MAMA.

Uneori, trebuie sa recunosc, nu stiam de ce m-am nascut, am suferit drame adolescentine si nu vedeam care e scopul meu in viata asta. Nu aveam incredere in mine si nu am fost in depresie, dar tot gaseam orice motiv de suparare un motiv de plans. Insa, de cate ori sufeream, cred ca si mama suferea odata cu mine, dar eu nu stiam asta. De multe ori ma mir cat de multe stie despre mine, lucruri pe care nu i le spun, dar ea le stie. Uneori, cu gandul sa imi iau examenele sau in gandurile mele proprii, filozofice, nu ma gandesc ca sunt oameni care ma iubesc, dar cand o vad pe mama mea, atat de fericita ca ma vede, macar la webcam, sunt si eu fericita.

Mereu a avut grija de mine, mereu s-a asigurat ca ajung in siguranta acasa. Si pot sa o inteleg, dar uneori inteleg motivul mai tarziu. Mi-au trebuit cativa ani ca sa imi dau seama ca ea vroia doar sa ma protejeze. Adolescenta asta, rebeliunea asta... ne face atat de egoisti incat sa ne suparam pe parinti ca nu ne lasa sa facem ce vrem cand ei ne vor doar binele si fericirea. Poate ca nu mereu ne dam seama, dar cand avem nevoie de cel mai mic ajutor, ei fac tot ce pot ca sa ne ajute. Si uneori ma simt aiurea pentru ca sunt unele momente in care chiar ar trebui sa nu ii cer ajutorul pentru ca are treaba. Parintii chiar fac multe pentru copiii lor.

Am cam batut campii si nu am scris ce vroiam de fapt sa scriu. Ideea acestui articol este sa ii multumesc mamei mele ca in toti acesti 20 de ani ea a avut grija de mine, si-a pierdut noptile ca sa se asigure ca dorm, ca sunt bine, si-a facut griji chiar si atunci cand eu nu stiam ca ea este ingrijorata, si... sunt atat de mult de spus despre mama mea. Pe scurt, mami, iti spun ca esti eroina mea! Nu stiu cum reusesti sa arati atata iubire dupa atata stres. Eu cand sunt stresata cu scoala parca sunt nervoasa si nu prea pot vorbi cu nimeni, dar tu cu toate ca muncesti atata, poti sa ne demonstrezi iubirea ta pentru noi in fiecare zi. Si nu doar tie iti multumesc, ci si lui tati.

Va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine. Mi-ati oferit printre toate cadourile, unul foarte special: un frate. Cand eram mica, desi ma mai certam cu fratiorul meu, am scris intr-un oracol ca cel mai frumos cadou pe care l-am primit este fratele meu. Va multumesc pentru sprijinul vostru, pentru iubirea voastra fata de noi, pentru ca incercati sa ne faceti fericiti, pentru ca luptati ca sa ne fie bine, pentru educatia oferita, pentru invataturile despre viata, pentru povestile pe care le-ati inventat pe loc ca sa adormim noaptea cand eram mici, pentru eforturile depuse pentru noi, pentru atat de multe lucruri... sunt atat de multe!

Va iubesc enorm si mereu va voi iubi!

marți, 27 ianuarie 2015

Trendurile Facebook

Nu am nimic impotriva generatiei de azi, dar, chiar trebuie sa aplicam vorba Ce face omul, face si maimuta?

Daca cineva se filmeaza mancand o lamaie(nu vad sensul... de ce ai face asta???), de ce trebuie sa faca toti la fel. Daca unul se filmeaza dand pareri( care e sensul acestui tip de video??), de ce fac toti la fel? Ceea ce ocupa marea majoritate a timpului este numaratul de like-uri. Daca nu ai multe like-uri, nu ai popularitate. Si majoritatea like-urilor le primesc fetele care isi arata decolteul, purtand sutiene cu mult push up desi poate ca nu au pieptul atat de mare cat vor sa para ca au, fetele care fac poze cu spatele sau poze in care isi etaleaza corpul purtand cele mai mulate haine pe care le au. A, si mai e trendul cu botul de rata care face ravagii. Oare stiti voi, fetelor, ce inseamna cand faceti botul de rata? Intrebati un baiat ca sa aflati raspunsul.

Vorba aceea, Ce face omul face si maimuta a devenit lege pe facebook. Trendurile sunt un lucru pe care toti care au facebook il fac, daca nu, degeaba au facebook. Nu putem fi originali, ci trebuie sa facem ce fac si ceilalti ca sa fim in rand cu oamenii. A fost acel trend Ice Bucket Challenge. Multi copii sub 16 ani au facut provocarea fara sa doneze bani, ceea ce nu e bine, pentru ca provocarea a fost lansata cu scopul de a strange bani pentru ajutorul oamenilor ce au nevoie de ei. Totusi, cu acest trend chiar sunt de acord pentru ca are un scop caritabil. Insa filmatul cand mananci o lamaie. Sa imi spuna si mie cineva, care e scopul acestui video. De ce te filmezi mancand o lamaie? Ce e asa fascinant la asta?

Acum, este in voga sa te filmezi spunandu-ti parerea despre anumite persoane. Daca vrei sa aflii neaparat ce parere are cineva despre tine, ceea ce nu ar trebui sa te intereseze, intrebi. Oricum, mare parte din pareri sunt false si asemanatoare:


  • daca iti este prieten/a, spui lucruri dragute, sau ceva de genul este o fraiera plus alte insulte dar in sens de gluma, apoi adaugi un te iubesc
  • daca nu suporti, oricum spui lucruri dragute despre persoana aceea ca doar nu spui intregului public ca nu suporti persoana X sau Y. 
Si in plus, nu trebuie sa incerci sa faci pe plac celorlalti pentru ca nu vei multumi pe toata lumea niciodata deci de ce te-ar interesa cum te considera o persoana? Daca acea persoana te considera ok, atunci iti spune asta, daca nu, te minte. Desi pot fi oameni care spun adevarul. Totusi, nu ar trebui sa te intereseze atat de mult ce cred altii despre tine. Iti faci rau.

Oameni buni, incercati sa fiti originali si daca chiar vreti sa urmati un trend, urmati-l pentru un scop util, nu pentru ca face toata lumea. Aveam o vorba asa ca scuzati limbajul: daca un om se filmeaza pe wc, toti vor face asta. Ar fi ceva de genul: Hei, buna, acum sunt pe wc si am fost provocat sa ma filmez de pe wc de catre X, provoc si pe Y sa se filmeze de pe wc. .

Ca sa termin postarea intr-o nota pozitiva, iti urez o zi frumoasa si sper ca tu nu urmezi trendurile astea de pe Facebook. Daca da, nu le mai urma pentru ca nu au nici un scop si e o pierdere de vreme. Fa ceva util.

Daca si tu crezi la fel, te rog sa lasi un comentariu ca sa stiu si eu ce gandesti. Spune-mi ce trenduri au mai fost si am uitat de ele.

joi, 22 ianuarie 2015

Sunt un monstru

Sunt o persoana rea. Nu sunt un om bun. Sunt un monstru. Ma uit la acel caine tinut in lesa. Da fericit din coada la stapanul sau. Sufletul lui este pur, simplu, iubitor... Asa ar trebui sa fim si noi, oamenii. Cainii au cele mai pure, cele mai frumoase caracteristici. Sunt prietenosi, empatici, foarte iubitori. Unii sar in ajutorul celorlalti. Cred ca de aceea se spune ca sunt cei mai buni prieteni. Ce noroc pe ei ca nu ne inteleg in totalitate incat sa isi lase sufletul contaminat de oamenii din jur.

Sunt un monstru. In loc sa fiu asa cum ar trebui las sentimentele negative sa ma controleze, sa ma izoleze, sa ma inchida. Am experimentat ceea ce nu credeam ca pot simti atat de intens: frica. Frica, la mine, era minima. Poate ca am multe frici dar anul trecut au fost momente cand mi-am dat seama cata frica tin in mine cu adevarat. Mi-am dat seama cat de rea sunt, fara sa vreau, cat de indiferenta pot sa fiu la anumite lucruri. Mi-am lasat sufletul contaminat si nu imi dadeam seama de asta niciodata, ca sufletul meu devine negru, ca bunatatea mea este inlocuita cu lene, frica si indiferenta.

De ce am devenit indiferenta? Pentru ca am vazut ca de multe ori, daca imi pasa, sufar. Si astfel, daca incerc sa fiu indiferenta, nu simt nimic. Desi recunosc, sunt unele actiuni care le regret, pe care nu as fi vrut sa le fac. Am ranit oameni si nu am vrut asta.

Oamenii din jurul meu m-au transformat si contaminat sufletul cu ura si indiferenta. M-am descoperit mai mult si cu cat mi-am lasat sufletul contaminat, cu atat lumina, ambitia, s-au dus. Visele mele au palit. Dar cand fac ceva creativ, cand desenez, sau scriu o poveste sau o poezie, sufletul meu devine mai pur ca niciodata si acel moment de inspiratie, de creatie, este cel mai frumos moment din viata mea, pentru ca simt o conexiune cu El, pentru ca simt o conexiune cu propriul meu suflet care incearca sa vorbeasca.

Poate ca nu stiai dar cele mai fericite momente ale vietii pentru un artist este cand face arta. Momentul acela de inspiratie este momentul in care te conectezi cu sufletul, il umplii de lumina, il purifici.

Asa ca am decis sa incerc din rasputeri sa imi indeplinesc visul pentru ca atunci cand scriu, sau desenez, sunt fericita cu adevarat.

Portete in creioane colorate

Pentru ca mereu incerc sa fiu cat mai realista in crearea de portrete, am decis sa incerc sa desenez in creioane colorate. Rezultatul este acesta:



Sunt constienta ca nu este perfecta dar sper ca seamana cu personajul pe care am vrut sa il realizez in desen: Scarlett O'Hara din povestea Pe aripile vantului.

vineri, 16 ianuarie 2015

Am ales bine facultatea?

Una din intrebarile pe care si le pun studentii este Am ales bine facultatea? Si eu mi-am pus aceasta intrebare si de multe ori imi dau seama ca raspunsul este da. Pana sa aleg sa intru la telecomunicatii, am avut mai multe idei: jurnalism, arhitectura etc. Nu stiu cum ar fi fost sa fiu la una din acestle facultati pe care le aveam in minte in a XII-a, dar stiu ca facultatea la care sunt acum ma face fericita.

Este adevarat, este greu dar imi place ce fac. Si trebuie sa lupt ca sa raman aici si sa fiu cat mai sus. Cu cat studiez mai mult cu atat inteleg mai mult si imi dau seama ca desi inainte aveam impresia ca nu imi place, odata ce intelegi ce inveti, totul e interesant. Invat lucruri utile si chiar imi place. Sper sa reusesc sa trec si peste aceste lupte.

In legatura cu visele mele de scriitoare, pentru o perioada am uitat de ele dar am sa revin in forta si am sa scriu cartea. Planul meu pe 2015 include publicarea unei carti. Totul tine de mine si de ambitia mea. Acum sper sa reusesc sa si pun in practica aceste vise. Ma intorc la studiu.

Sunt in sesiune si am mult de studiat. Sper ca dupa sesiune sa revin la ceea ce faceam inainte de facultate: blog, cartea mea si articole pe Trend.

Bafta studentilor!

luni, 12 ianuarie 2015

Întuneric

De multe ori m-am lovit de adevăr dar nu l-am băgat în seamă. Poate deja ţi-ai dat seama eu sunt genul de persoană care vrea pace, prietenie şi totul să fie lapte şi miere. Îmi doresc de multe ori corectidutine, adevăr şi sinceritate. Mi-aş dori ca oamenii să nu trişeze, să fie cinstiţi, să nu se războiască cu alţii etc. Pe scurt, încerc să fiu aşa cum cred că ar trebui să fie un om cinstit, încerc să îmi creez o lume perfectă care de fapt nu există şi de multe ori mă lovesc lucruri în viaţă care aparţin întunericului.

Şi am învăţat că în viaţă mai trebuie să faci şi lucruri neortodoxe. Dacă eşti un om bun, rămâi în urmă, pe dinafară. Şi cu cât trece timpul cu atât îmi dau seama că e extrem de greu să fii acceptat când încerci să fii bun, cinstit şi prietenos. Vrei să ştii de ce?

Întunericul ne-a cuprins sufletele şi ne face să simţim ură. Eu nu vreau să simt asta. Încerc mereu să fiu prietenoasă şi să sar în ajutor dar uneori, unii oameni aduc la iveală un monstru. Şi când îmi dau seama cum mă port, mă gândesc Cine sunt de fapt?? . Întunericul scos la suprafaţă atrage întunericul din sufletul celorlalţi. Aşa cum tratezi, aşa eşti tratat. Tratezi oamenii cu răutate? Să nu te miri dacă şi ei te tratează la fel. Şi nu îmi place deloc faptul că am lăsat întunericul din jurul meu să scoată la iveala întunericul din sufletul meu. Nu îmi place în cine m-am transformat. Am ajuns să vorbesc aşa cum nu credeam că am sa o fac. Folosesc cuvinte care nu mă reprezintă.

Aflu despre mine atât de multe lucruri. Nu ştiu cine a spus minciuna aceea gogonată că în liceu te descoperi. E o falsitate imensă. Nu toată lumea îşi descoperă personalitatea în liceu. Eu o descopăr acum şi mă sperie ce aflu. Faptul că am cunoscut persoane noi şi am văzut tipuri de personalităţi m-a făcut să îmi dau seama ce fel de persoană sunt şi să aflu lucruri care nu îmi plac despre mine. Probabil că le ştiam unele, dar nu le băgam în seamă.

Întunericul mi-a cuprins sufletul şi nu îmi place deloc asta. Mă transformă într-un monstru. A mai rămas lumină? Da, dar puţină. Oraşele mari sunt ca o junglă. Atunci când mergi la facultate spre exemplu, intri într-o junglă unde animalele se devorează una pe alta, se privesc cu invidie, se bârfesc. Frica îi stăpâneşte pe cei slabi. Supravieţuirea constă în mare parte în a te lăsa cuprins de întuneric. Trebuie să fii ca ei, să trişezi, să minţi şi să înduri pentru că altfel, este foarte greu să urci muntele. Doar cei talentaţi ajung sus, iar cei care au şi noroc ajung şi mai sus. Însă dacă nu vrei să rămâi în urmă şi călcat în picioare, trebuie să trişezi.

Unde este lumina?
 
 
Blogger Templates