Domnişoara, vrei să vii?

Domnişoara iarnă vrea să vină, simt eu asta. Deja şi-a trimis semnele sosirii ei prin România. Afară se întunecă destul de repede şi frigul se lasă imediat ce soarele dispare de pe cer. Dacă deschizi geamul seara, poţi simţi mirosul iernii şi acest miros îmi bucură sufletul.

Ştiind că vine iarna ştiu că vine Crăciunul, iar Crăciunul este unul din evenimentele mele preferate din an, dar motivul îl voi spune la momentul potrivit. Ce aş mai putea spune?

Zilele astea s-au întâmplat puţine chestii interesante, printre care şi faptul că am fost la un training. A fost organizat de BEST Timişoara şi i se spune Introduction in Computer Graphics. A fost sâmbătă de la 12 la 4 după masă. Am aflat lucruri interesante despre grafica calculatoarelor şi mi-a plăcut. A fost o experienţă plăcută şi interesantă. Sper să se mai organizeze training-uri în Timişoara.

Vă doresc o săptămână plăcută! Mă întorc la învăţat. A început perioada parţialelor şi trebuie să mă apuc serios de învăţat!

Acţiuni pe care le consider inutile în viaţă: 2. Notele primite pe reţele de socializare

1. Cerşetoria de like
2. Notele primite pe reţele de socializare

În ultima postare am vorbit despre cerşetoria de like, iar acum am să mă leg de ceva asemănător: notele. Aţi auzit de Ask.fm? Evident că da. Sincer, eu cred că producătorii site-ului au vrut ca oamenii să îşi pună întrebări, pentru că de aceea site-ul este ASK, ca să pui întrebări pe care nu ai tupeul să le spui faţă în faţă sau pe care nu te deranjează că vor fi publice. Dar, ca pe orice site, acest rol a rămas unul secundar. Există şi pe aici cerşetori dar de note şi păreri. 

Oamenii îşi lasă întrebări de genul Note la primii 10 care dau like. Aha, dar cu ce ajută acest lucru? Nu văd logica în a cerşi note şi păreri. Poate că eu nu am o parere despre tine. Evident, ca să se dea bine pe lângă acea persoană, sau ca să nu rănească, persoana care a primit rolul de a nota ceva, nu ştiu ce anume ai putea nota pe ask, o să dea 10. Nu am văzut decât rar note mai mici, dar mereu se dă 10.

Deci, care e povestea? X pune o întrebare care sună aşa O notă şi o parere., apoi Y, receptorul mesajului, intră pe profilul lui X şi dă 10 şi spune că este o persoană de treabă etc, iar dacă X este faţă, atunci se mai adaugă şi o fată frumoasă, în continuarea mesajului. Iar apoi X întoarce favorul uneori. Am înţeles, prin această metodă, ai mai mulţi urmăritori, ai mai multe like-uri, eşti mai popular pe un site, dar tot nu pot vedea utilitatea acestei popularităţi false. Da, ai popularitate, dar este ceva copilăresc să crezi că te vor ajuta cu adevărat like-urile şi notele pe care le cerşeşti. Este o pierdere de vreme pentru că nu faci nimic productiv...

Cum se poate rezolva aceasta problemă? Ai putea să încerci să faci ceva util în loc să ceri note şi să cerşeşti like-uri pe reţele de socializare. 

Acţiuni pe care le consider inutile în viaţă: 1. Cerşetoria de like

Am intrat azi pe Ask.fm şi am văzut că am o întrebare. Mă gândeam Oare ce am fost întrebată? şi când mă uit: cerşetorie de like... Dezamăgirea a revenit, şi mi-a venit în minte realitatea aceasta, cel puţin, o parte din ea. Aşa că am decis să vorbesc astăzi despre anumite lucruri pe care noi oamenii le facem dar sunt inutile şi neconstructive. Am învăţat că am pierdut mult timp aiurea când eram în liceu, pe nişte chestii care nu au nici un sens, aşa că am să fac o listă cu acţiuni pe care le consider inutile în viaţă.

1. Cerşetoria de like

Am observat că odată ce oamenii se înscriu la concursurile de pe Facebook, încep să ceară like: Dă-mi like. Este pentru un concurs. Mersi. Aşa, am să dau like dar cu ce te ajută pe tine în viaţă? Sunt excepţii totuşi pentru că uneori premiile sunt reale, nu sunt sub forma primeşti n like-uri si o să îţi facem reclamă profilului. De ce este atât de important? Este ca şi cum ai câştiga un concurs pe care nu meriţi să îl câştigi. 

Cum poţi să câştigi un concurs de frumuseţe cerşind like? Care este logica atunci pentru că tu nu ai luat like neapărat că anumite persoane te consideră frumoasă, ci pentru că ai spus altor persoane să îţi dea like. Nici nu ştiu cu ce aş putea compara câştigul pe care îl ai, totuşi la concursurile de frumuseţe de pe reţelele de pe socializare. Poate că nu te consider cea mai frumoasă din concurs şi atunci de ce simt că TREBUIE să dau like? Doar pentru că te cunosc, nu? Atunci ai câştigat concursul pe nedrept. Bine, ai reuşit, ţi-ai atins idealul, dar acest lucru te ajută în CV cumva? Ce ai câştigat util? Ai câştigat bani care să îi investeşti în ceva util pentru tine sau pentru viaţa ta? Ai câştigat bicicleta dorită? Nu, ai câştigat popularitate. Aşa şi? Nu te simţi deloc vinovat pentru că ai câştigat un concurs pe care poate nici nu meritai să îl câştigi?

Deja încep să bat câmpii aşa că mai bine va dau o soluţie ca acele concursuri să fie câştigate pe bune, dacă chiar crezi că te vor ajuta pe viitor cu ceva. Decât să spui Dă şi tu un like la poza asta. Este pentru un concurs. Multumesc! mai bine spui Intră pe link şi dă like dacă îţi place poza sau Dă like la pozele care le consideri frumoase. Ai fi mai apreciat şi nu ai mai fi văzut ca şi o persoană disperată... 

Acest lucru se aplică şi când vrei să îţi promvezi siteul sau pagina. O persoană care spune Dă like paginii dacă îţi place în loc de Dă like paginii pentru a câştiga un concurs este mai apreciată.

Miercuri: Acţiuni pe care le consider inutile în viaţă: 2. Notele primite pe reţele de socializare

Un moment important în viaţa mea

Astăzi a fost o zi importantă pentru mine. Nu doar că am reuşit să iau un 10 la engleză, dar m-am şi răsfăţat cu nişte cumpărături, luându-mi lucruri pe care mi le doream de mult.

La engleză am avut temă să pregătim o prezentare, adică să vorbim liber despre ceva legat de domeniul nostru: Electronică sau telecomunicaţii. Într-un fel, m-am legat de amândouă. Iniţial , săptămâna trecută nu mi-am pregătit nici o foaie pentru că ştiam că o să improvizez. Şi m-am speriat când ceilalţi au scris foi întregi. Aşa că m-am reprogramat pe săptămâna asta. De dimineaţă mi-am spus A venit ziua cea mare. Acum, să le arăt ce pot! şi am aşteptat momentul cel important. Pentru alţii este doar o prezentare, pentru mine este prima prezentare de acest gen. Ne-a spus profesoara că nu trebuie să avem ceva pregătit în Power Point şi tot ce trebuie să facem este să vorbim despre ceva legat de ETc pentru 5 minute. Nu ştiam totuşi cât voi vorbi şi ştiindu-mă pe mine şi ştiind faptul că pot dezvolta ideile destul de mult, am decis să nu exersez sau ceva. Doar mi-am recapitulat nişte propoziţii.

Până să prezentăm, am făcut exerciţii şi eu abia aşteptam să încep. La finalul orei, doamna profesoară a spus că cei care prezintă să vină în faţă. M-am dus cu foaia  şi mi-am aşteptat rândul. A început colega mea. Eu eram emoţionată şi îmi făceam planul în cap cu ce aş putea spune, cum să încep etc.

Numele mi-a fost strigat, m-am dus cu încredere în faţa tuturor şi am început să vorbesc. Nu am spus nimic din ce mi-am planuit uitând o mare parte din ce vroiam să spun şi aş fi vrut totuşi să am o structură, dar am improvizat. Am încercat să fiu cât mai ok şi cred că am şi mimat unele chestii, fără să îmi dau seama. Abia aştept viitorul în care voi prezenta în Power Point! Mă simţeam bine pe scenă, toţi erau atenţi la mine. Din cauza faptului că vorbeam, am şi uitat că am emoţii şi mă gândeam la ce aş putea spune.

A fost unul din cele mai frumoase momente din viaţa mea. Nici nu mi-a trecut înainte prin gând că voi face şi prezentări de acest gen. Şi după ce am terminat, mi-am dat seama că tremur puţin. Mi s-au pus întrebări, nu am ştiut să răspund calumea la toate, dar cam se terminase seminarul. Când am văzut că oamenii mă întreabă, am fost fericită. Am fost fericită şi curioasă ce ar putea să mă întrebe. Nu a fost perfect, dar vreau să mai fac asta, dar data viitoare calumea. Totuşi nu cred că am spus titlul prezentării mele. A fost: Book vs Ebook reader. Am fost întrebată ce legătură are cu ETc, şi, aşa cum am şi spus: are, pentru că noi facem tabletele şi gadget-urile acestea.

Pentru mine, a fost un moment important. Ce copilă sunt... Mai este cineva care a simţit ce am simţit eu?

O noapte furtunoasă

Am lăsat-o mai moare cu blogul pentru că pur şi simplu, nu ştiam ce aş putea să vă spun. Dar, recent s-a întâmplat ceva interesant. Am fost la teatru. Am văzut O noapte furtunoasă de Caragiale. Dar nu oricefel de teatru, ci unul în care spectatorul era în acelaşi timp personaj secundar. Cum? Un student care a fost la teatru la Auăleu ştie.

La 8:30 am ajuns la acest Bar numit Scârţ. Intrarea era ca la o casă normală şi imensă, cel puţin aşa se vedea în lumina difuză, creeată de lumânări. Înăuntru, am rămas mască. Totul e într-un stil vechi. Mesele nu sunt deloc noi, cel puţin aşa par. Totul e vintage. Nu am cuvinte să descriu ce interesant era.

Când am auzit că e un bar, mă gândeam că e plin de beţivi, ca în oraşele mici. Dar nu! Acolo nu sunt decât tineri ca mine care au ieşit cu prietenii. Este băutură, ca în orice bar, dar este şi ceai, pe care îl primeşti într-o halbă de bere şi este şi mâncare. Nu ştiu cum aş putea descrie ce este acolo. Totul este atât de diferit, de fascinant...

Ceea ce aş putea descrie este că sunt umbrele deschise şi colorate pe tavan, pe tejghea sunt lipite sute de monede, sunt tablouri vechi, scaune în stilul secolului 19 presupun, jocuri de societate la mesele mici etc. Nu am fost plătită să fac reclamă. Doar cine îmi citeşte blogul ştie că eu am scris despre asta. Pur şi simplu, locul m-a fascinat extrem de mult şi am fost atât de fericită că am văzut un loc atât de interesant ca acela.

Se vede că nu avem cine ştie ce în oraşul natal... Alţii sunt obişnuiti poate cu genul acesta de lucruri, eu nu! Oraşul meu are şi el locuri interesante dar în Timişoara este cu mult mai interesant şi mai frumos decât în orăşelul meu natal. Aveau dreptate persoanele care mi-au spus că nu o să mai vreau să locuiesc în oraşul meu după ce văd Timişoara.

Am descris cât de cât, barul. Teatrul a fost neaşteptat de interesant. Nu era genul de scenă în care tu stai pe scaunul publicului. A bătut gongul, am intrat într-o cameră luminată doar cu lumânări şi după ce ne-am aşezat la masă unii, alţii pe locurile de pe margine, actorii au început sceneta. Interacţionau uneorii cu spectatorii de lângă. Am râs atât de mult atunci! Nu am mai râs atât de mult de mult mult timp. A fost super amuzant şi toţi actorii au jucat atât de bine încât aş fi zis că viaţa aceea interpretată este una reală. Totul a părut real şi au fost cam toate tipurile de personaje tipice Caragiale. 

Nu e nici un personaj care să nu îmi placă. Cred că se vede că nu prea am fost la teatru pentru că în oraşul meu nu avem prea multe evenimente de genul acesta şi nici teatru cu actori adevăraţi, decât rareori. Oricum, această scenetă ne-a introdus în acea lume şi pe mine m-a ţinut în priză. Nu prea au fost momente în care să mă plictisesc şi îi dau nota 10 şi localului şi scenetei jucate. 

Nu pot să povestesc acum sceneta pentru că poate unii localnici sau unii studenţi vor să meargă şi eu spun cum se termină. Nu e corect aşa că am să las misterul să învăluie ceea ce se întâmplă în scenete. 

În conlcuzie, este super tare acolo dacă vrei să mergi să te distrezi şi aş mai merge, însă trebuie să îmi fac timp liber şi totuşi, o să începem testele... Sper să mai apuc să merg la teatru.

Citatul săptămânii

Nu abandona ceea ce nu știi să faci, ci combină cu ceea ce știi să faci.

John Wooden

Citatul săptămânii

Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.

Constantin Brâncuși