Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Un moment important în viaţa mea

Astăzi a fost o zi importantă pentru mine. Nu doar că am reuşit să iau un 10 la engleză, dar m-am şi răsfăţat cu nişte cumpărături, luându-mi lucruri pe care mi le doream de mult.

La engleză am avut temă să pregătim o prezentare, adică să vorbim liber despre ceva legat de domeniul nostru: Electronică sau telecomunicaţii. Într-un fel, m-am legat de amândouă. Iniţial , săptămâna trecută nu mi-am pregătit nici o foaie pentru că ştiam că o să improvizez. Şi m-am speriat când ceilalţi au scris foi întregi. Aşa că m-am reprogramat pe săptămâna asta. De dimineaţă mi-am spus A venit ziua cea mare. Acum, să le arăt ce pot! şi am aşteptat momentul cel important. Pentru alţii este doar o prezentare, pentru mine este prima prezentare de acest gen. Ne-a spus profesoara că nu trebuie să avem ceva pregătit în Power Point şi tot ce trebuie să facem este să vorbim despre ceva legat de ETc pentru 5 minute. Nu ştiam totuşi cât voi vorbi şi ştiindu-mă pe mine şi ştiind faptul că pot dezvolta ideile destul de mult, am decis să nu exersez sau ceva. Doar mi-am recapitulat nişte propoziţii.


Până să prezentăm, am făcut exerciţii şi eu abia aşteptam să încep. La finalul orei, doamna profesoară a spus că cei care prezintă să vină în faţă. M-am dus cu foaia  şi mi-am aşteptat rândul. A început colega mea. Eu eram emoţionată şi îmi făceam planul în cap cu ce aş putea spune, cum să încep etc.

Numele mi-a fost strigat, m-am dus cu încredere în faţa tuturor şi am început să vorbesc. Nu am spus nimic din ce mi-am planuit uitând o mare parte din ce vroiam să spun şi aş fi vrut totuşi să am o structură, dar am improvizat. Am încercat să fiu cât mai ok şi cred că am şi mimat unele chestii, fără să îmi dau seama. Abia aştept viitorul în care voi prezenta în Power Point! Mă simţeam bine pe scenă, toţi erau atenţi la mine. Din cauza faptului că vorbeam, am şi uitat că am emoţii şi mă gândeam la ce aş putea spune.

A fost unul din cele mai frumoase momente din viaţa mea. Nici nu mi-a trecut înainte prin gând că voi face şi prezentări de acest gen. Şi după ce am terminat, mi-am dat seama că tremur puţin. Mi s-au pus întrebări, nu am ştiut să răspund calumea la toate, dar cam se terminase seminarul. Când am văzut că oamenii mă întreabă, am fost fericită. Am fost fericită şi curioasă ce ar putea să mă întrebe. Nu a fost perfect, dar vreau să mai fac asta, dar data viitoare calumea. Totuşi nu cred că am spus titlul prezentării mele. A fost: Book vs Ebook reader. Am fost întrebată ce legătură are cu ETc, şi, aşa cum am şi spus: are, pentru că noi facem tabletele şi gadget-urile acestea.

Pentru mine, a fost un moment important. Ce copilă sunt... Mai este cineva care a simţit ce am simţit eu?


Un comentariu:

Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea

 
 
Blogger Templates