La 8:30 am ajuns la acest Bar numit Scârţ. Intrarea era ca la o casă normală şi imensă, cel puţin aşa se vedea în lumina difuză, creeată de lumânări. Înăuntru, am rămas mască. Totul e într-un stil vechi. Mesele nu sunt deloc noi, cel puţin aşa par. Totul e vintage. Nu am cuvinte să descriu ce interesant era.
Când am auzit că e un bar, mă gândeam că e plin de beţivi, ca în oraşele mici. Dar nu! Acolo nu sunt decât tineri ca mine care au ieşit cu prietenii. Este băutură, ca în orice bar, dar este şi ceai, pe care îl primeşti într-o halbă de bere şi este şi mâncare. Nu ştiu cum aş putea descrie ce este acolo. Totul este atât de diferit, de fascinant...
Ceea ce aş putea descrie este că sunt umbrele deschise şi colorate pe tavan, pe tejghea sunt lipite sute de monede, sunt tablouri vechi, scaune în stilul secolului 19 presupun, jocuri de societate la mesele mici etc. Nu am fost plătită să fac reclamă. Doar cine îmi citeşte blogul ştie că eu am scris despre asta. Pur şi simplu, locul m-a fascinat extrem de mult şi am fost atât de fericită că am văzut un loc atât de interesant ca acela.
Se vede că nu avem cine ştie ce în oraşul natal... Alţii sunt obişnuiti poate cu genul acesta de lucruri, eu nu! Oraşul meu are şi el locuri interesante dar în Timişoara este cu mult mai interesant şi mai frumos decât în orăşelul meu natal. Aveau dreptate persoanele care mi-au spus că nu o să mai vreau să locuiesc în oraşul meu după ce văd Timişoara.
Am descris cât de cât, barul. Teatrul a fost neaşteptat de interesant. Nu era genul de scenă în care tu stai pe scaunul publicului. A bătut gongul, am intrat într-o cameră luminată doar cu lumânări şi după ce ne-am aşezat la masă unii, alţii pe locurile de pe margine, actorii au început sceneta. Interacţionau uneorii cu spectatorii de lângă. Am râs atât de mult atunci! Nu am mai râs atât de mult de mult mult timp. A fost super amuzant şi toţi actorii au jucat atât de bine încât aş fi zis că viaţa aceea interpretată este una reală. Totul a părut real şi au fost cam toate tipurile de personaje tipice Caragiale.
Nu e nici un personaj care să nu îmi placă. Cred că se vede că nu prea am fost la teatru pentru că în oraşul meu nu avem prea multe evenimente de genul acesta şi nici teatru cu actori adevăraţi, decât rareori. Oricum, această scenetă ne-a introdus în acea lume şi pe mine m-a ţinut în priză. Nu prea au fost momente în care să mă plictisesc şi îi dau nota 10 şi localului şi scenetei jucate.
Nu pot să povestesc acum sceneta pentru că poate unii localnici sau unii studenţi vor să meargă şi eu spun cum se termină. Nu e corect aşa că am să las misterul să învăluie ceea ce se întâmplă în scenete.
În conlcuzie, este super tare acolo dacă vrei să mergi să te distrezi şi aş mai merge, însă trebuie să îmi fac timp liber şi totuşi, o să începem testele... Sper să mai apuc să merg la teatru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea