Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

miercuri, 4 martie 2015

Păreri despre primul semestru

A trecut primul semestru din facultatea și pâna acum sunt integralistă, ceea ce este foarte bine. Până acum, am învățat lucruri interesante despre ce urmează să fac, dar și despre cum ar trebui să mă organizez și să învăț.

Însă, aș vrea să vorbesc despre un aspect care mie mi se pare foarte corect. Din observațiile mele, în liceu, noi elevii nu aveam putere. Noi trebuia să fim subordonați profesorilor. Așa este și în facultate, însă aici este o diferență. Atunci când avem o problema, cineva încearcă să ne ajute și de multe ori reușește. Un profesor predă prea repede. Atunci, acesta se conformează cu această informație și încearcă să predea mai încet ca să putem scrie și înțelege, deoarece este în folosul nostru. Sau orice problemă de genul  acesta, la facultate poate fi rezolvată.

Și în liceu se putea, dar în liceu, dacă un  profesor este rău, sau este o problemă în modul de predare, nu se poate face nimic, adică nu poți să îl schimbi. Pe când în facultate, îi spui acestuia problema și el încearcă să o rezolve.

Nu mereu se poate rezolva problema pentru că unii profesori pur și simplu mereu scapă de probleme și rămân la fel de răi. În facultate avem sprijin pentru orice proiect. Nu mai știu exact cum era în liceu, dar știu că facultatea îmi place. Nu îmi impune nimeni să scriu la curs și nu ne verifică dacă am scris. Învățăm strict ce trebuie să știm și dacă am ales bine, ceea ce ne place.

În viața de student înveți multe, printre care înveți să te descurci. Uneori însă nu scapi de dramele de liceu nici aici. Totul depinde de tine și de cât de matur ești.

Mie una îmi place facultatea asta. Este foarte interesant ce învățăm și îmi place ce facem la laborator. Pentru unii poate este ceva ce știau, însă pentru mine sunt lucruri noi. Pentru mulți băieți de exemplu, să învețe despre componentele calculatorului este floare la ureche și este ceva banal. Pentru mine este ceva nou pentru că nu am fost nevoită să deschid o unitate de calculator.

Nu știu cine a spus că nu este atâta practică în facultate, dar se înșeală. Avem atâtea laboratoare și facem practică destulă. Este mulă informație de studiat și în același timp este și interesant. Consider că faci o facultate pentru că îți place un domeniu. Așa ar trebui să fie. Mie mi se pare că unii fac o facultate bună doar pentru că vor o carieră bănoasă, dar nu le place ce învăm și sper că observația mea, că unora nu le plac materiile din facultate pe care le studiază, este falsă.

Trebuie să fii entuziasmat pentru că înveți despre un domeniu pe care l-ai ales pentru că îți place. Dacă nu îți place domeniul ales, caută-l pentru că nu e bine să faci o facultate doar pentru că îți aduce un venit bun. Orice domeniu la care te pricepi foarte bine îți poate aduce bani, dacă știi cum să acționezi și pe ce să mergi.


Un comentariu:

Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea

 
 
Blogger Templates