Paper Towns-Orase de hartie, de John Green

Paper Towns, tradus Orase de hartie este un roman scris de binecunoscutul autor John Green, autorul bestseller-ului The fault in our stars(Sub aceeasi stea). De data aceasta, romanul Orase de hartie a fost, consider eu, la fel de bun.

Cartea aceasta nu a fost cu aceleasi telenovele cu care am fost invatati. The fault in our stars a avut o poveste unica si la fel este si Paper Towns. Sunt povesti unice, uimitoare si cu finaluri total neasteptate.

Totusi, in Paper Towns au fost cateva lucruri care mi s-au parut interesante. Acum ma refer la stilul autorului. A folosit un siretlic foarte interesant. Personajul principal este Quentin. El este indragostit de Margo, vecina lui. Ceea ce a facut autorul a fost sa faca simtita prezenta lui Margo in fiecare moment in care ea a fost de fapt departe de Quentin, prin simplul fapt ca el a vorbit despre ea in mare parte din carte. Romanul este despre personajul acesta feminin care totusi apare in majoritatea timpului doar in mintea eroului nostru. Ceea ce s-a intamplat de fapt a fost ca eroul a fost putin obsedat de Margo si asta s-a imprimat si in mintea cititorului care a patruns in actiune.

Romanul Paper Towns este despre o adolescenta, Margo si despre eroul romanului Quentin. Margo a avut un istoric al disparitiilor destul de lung. A plecat de mai multe ori de acasa si mereu lasa indicii. Dar toata povestea incepe de fapt de la un moment din copilaria ei. Ea s-a mutat pe aceeasi strada pe care locuieste si eroul nostru Quentin. Baiatul s-a indragostit de ea pe loc. Au devenit prieteni buni si ieseau foarte des la joaca impreuna. Momentul care a schimbat totul a fost cand au gasit cadavrul unui om ce s-a sinucis. Replica lui Margo a fost ca i s-au rupt toate legaturile(le numeste strings). A inteles din prima motivul sinuciderii, ceea ce a aratat ca este inteligenta.

Revenind in momentul prezentului din roman, ei s-au distantat cu timpul si nici macar nu se salutatu pe holurile scolii. Dar intr-o seara ea a intrat pe geamul lui si l-a chemat intr-o aventura in care ea a trebuit sa rezolve problemele ce le avea(probleme cu iubitul, cu prietenele false, cu oamenii care s-au jucat cu ea) si astfel transformarea lui Quentin a inceput. El a participat la toate nebuniile pe care le-a facut Margo si s-a distrat. Dar dupa acea seara Margo a disparut de pe fata pamantului si nu era de gasit. Nici un adult nu s-a sinchisit sa o caute, ea deja avand 18 ani. De aceea, Quentin incepe sa urmareasca indiciile ei pentru a o gasi. Finalul chiar a fost unul neasteptat.

Aventura prin care a trecut Quentin l-a schimbat. El mereu statea in zona lui e comfort, nu chiulea de la scoala, lua doar nota 10 si era printre cei mai silitori elevi. Avea doi prieteni foarte buni, Ben si Radar. Si a plecat cu acestia in cautarea lui Margo. Aventura l-a schimbat si i-a aratat ca viata nu este doar punctualitate si seriozitate. Uneori trebuie sa mai si iesi din zona de confort pentru a te bucura de ea. In carte aventura a fost diferita fata de cum o prezenta filmul si mai ales finalul. Finalul a fost foarte diferit de cel din carte, dar avea aceleasi concluzii. Producatorii filmului au stiut sa faca schimbarile necesare la scenariu pentru a scoate in evidenta tot ce era important.

Am ramas surprinsa cat de buna a fost cartea. M-a prins imediat. Mai ales inceputul. Inceputul a fost scris intr-un mod foarte interesant, cu o concluzie. Si ceea ce transmite aceasta carte poate insemna orice. Multe lucruri din roman pot fi interpretate diferit de fiecare persoana. John Green nu este Paulo Coelho ca sa ne puna pe ganduri atat de mult, dar tot transmite ceva destul de filozofic.

Imi place romanul si pentru ca se adreseaza la toate varstele. Nu este tipicul americanesc cu momente erotice si injuraturi peste masura. Dar nici pentru copiii mici. Este perfect pentru publicul larg.

Cel mai important aspect al romanului este unicitatea. Este atat de diferit de ceea ce am citit pana acum si ceea ce vad in jur. Nu prezinta clisee, ceea ce pentru mine inseamna mult. Mi-a placut ca nu stiam niciodata la ce sa ma astept si citeam sa vad ce o sa faca Quentin in continuare, sa vad ce indicii gaseste.

Un lucru interesant este conceptia lui Margo despre viata. Ea considera important prezentul. Nu vroia sa se gandeasca la cariera, familie si ceea ce cauta oamenii in general. Nu vroia sa fie o fata de hartie cum spunea ea. De aceea pleca in toate acele aventuri, pentru a trai viata. Vroia sa se bucure de fiecare clipa a vietii si nu concepea ideea de a se lua dupa turma. Nu avea un ideal anume, dar asta era Margo. 

In concluzie, mi-a placut acest roman din toate punctele de vedere. Si filmul facut dupa el a fost pe masura. De aceea il recomand pe John Green pentru ca este un autor foarte bun si merita titlul de bestseller.

Distant

M-am distantat de lume, de oameni. De frica de a nu ma atasa de cine nu trebuie am decis sa nu ma mai atasez de nimeni altcineva. Si asta a dus la distanta aceasta si la indiferenta mea.

Sunt indiferenta la zilele de nastere, adica oricum printre acele sute de oameni care iti lasa mesaj pe facebook mai tii minte toate acele nume? Nu sunt invitata la zile de nastere asa ca nici nu imi prea bat capul. Oricum 99% din prietenii de pe facebook sunt necunoscuti si am renuntat sa ma mai uit a cui zi de nastere este in fiecare zi.

Apoi mai ii treaba cu plecatul. Ma atasez de cineva, o persoana care imi devine prieten bun si apoi acea persoana pleaca... Minunat... Oricum am concluzionat ca oricate persoane ai langa tine, esti singur. Pentru ca vor fi momente in care vei fi disperat si... nici persoanele dragi nu iti sar in ajutor, pentru ca heiii, este simplu! De ce iti este atat de greu sa faci acel lucru, asa-i? Si pentru un timp esti dezamagit, apoi iti dai seama ca nici un om nu iti va da forta necesara sa mergi inainte. Daca esti crestin ai doua forte ce te tin pe picioare, daca nu, doar una, pe tine...

Si faptul ca am devenit indiferenta si mai singuratica decat in liceu m-a facut sa nu stiu sa lucrez in echipa prea bine. Prefer sa fac totul singura de multe ori.

Si uneori, la facultate parca e bine ca sunt singuratica. Lumea ma lasa in pace, ceea ce inseamna ca pot sa imi ocup timpul cum vreau fara sa fiu nevoita sa socializez. Dar cateodata am o mica fobie de a socializa. Ceva de genul Of, acum trebuie sa tin o conversatie cu persoana aceea, asa-i? Si inima imi bate puternic pentru ca nu am chef de conversatii si sper sa dureze putin. Sunt obisnuita sa nu socializez. La inceput m-am simtit trista de cate ori vedeam ca grupurile ies pe afara si isi faceau selfie. Acum, imi convine situatia mea. Macar nu ma opreste nimic din invatat, din programat si ceea ce imi place. Dar un aspect al singuratatii e faptul ca ma transforma pe mine. Ma face sa urasc multe chestii si am devenit cum nu as fi vrut sa devin. Critic in mintea mea lucruri si singurele chestii ce le apreciez e ceea ce nu tine de oameni, ci de natura. Si daca ma gandesc bine, cred ca fac bine sa nu prea suport oamenii pentru ca sunt critici si multi isi impun parerea de parca alegerea mea este a lor, de parca ceea ce fac eu trebuie sa se potriveasca cu ce ar face ei. Urasc asta. Dar este o persoana care nu imi va judeca alegerine indiferent de situatie... de cand am intalnit persoana asta, e cate ori intreb Acum ce fac? sau Ce aleg?  imi va spune Ce vrei. La inceput a fost ciudat, dar m-a ajutat pe mine sa ma indrept putin cate putin spre independenta si sa imi fac alegerile fara sa tin cont de impunerile altora. Cer pareri, dar cand vad ca parerea este rautacioasa, nu o iau in calcul. 

Unul din motivele pentru care prefer sa fiu asa e ca nu vreau sa fiu influentata. Sunt unele persoane care ma fac sa ma simt inferioara pentru simplul fapt ca arata MUULT mai bine decat mine, sau ca stiu muult mai bine decat mine un anumit subiect care pe mine ma pasioneaza. Si cand vad ca multe fete stiu sa se macheze perfect fara sa aiba imperfectiuni, ma urasc pe mine insumi ca oricat as incerca, tot nu imi iese perfect machiajul din cauza cosurilor! Sau pur si simplu sunt nervoasa pe mine ca nu am timp sa imi ard parul in fiecare dimineata si prefer sa dorm in loc sa ma trezesc cu o ora inainte pentru a ma aranja. Chiar admir persoanele care isi sacrifica somnul pentru a se aranja, serios. Dar eu am nervi pe mine ca nu pot sa imi fac timp pentru asta. De cate ori vad fete care sunt superaranjate zilnic ma simt aiurea pentru ca as vrea si eu sa arat flawless si totusi nu vreau sa imi pierd 2 ore pe zi pentru asta(chiar daca alte ore se pierd pe facebook).

Culmea e ca atunci cand ma machez ma simt inferioara pentru ca unde merg eu fetele nu se machiaza. De exemplu, la facultate rar vezi fete machiate. Este la moda sa fii naturala in facultatea mea.

Ideea e ca m-am distantat si am observat un lucru: asta a dus la faptul ca nu voi suferi. Evit atasarea, evit suferinta. Si stiu ca nu este o solutie, dar nu ies din zona de comfort. Stau bine unde stau, momentan.

Recenzie: Daneza, de David Ebershoff

Am auzit despre cartea aceasta ca fiind o operă, un best-seller și înainte de carte am auzit de fapt despre film. Cu siguranță s-au mai făcut recenzii pe baza acestui roman de succes. Chiar am citit câteva la un moment dat. De aceea, imediat ce am văzut cartea în librărie, am decis să o citesc și eu și în cele ce urmează îmi voi spune părerea și despre această carte.

Daneza, romanul scris de David Ebershoff, chiar este o carte bună. Este scrisă foarte bine și cred că acest lucru este esențial în a crea un viitor best-seller. Ceea ce a atras de fapt publicul a fost tematica romanului: primul bărbat din lume care a devenit femeie. Descrie transformarea lui Einar Wegener în Lili Elba.

Tematica romanului nu este una străină pentru oamenii din ziua de azi pentru că medicina este atât de avansată încât un bărbat poate deveni femeie pe deplin și viceversa fără să se observe că la naștere a fost de alt sex. În zilele noatre, transexualitatea, homosexualitatea și lucrurile de acest gen sunt încă un subiect tabu și știu că o să atrag comentarii negative la această postare, dar eu nu sunt de acord cu acești oameni. Însă în perioada despre care se scrie în roman, acele operații păreau imposibile. De aceea, romanul Daneza este un best-seller, pentru că vorbește despre ceva revoluționar în medicină. Mare parte din roman este ficțiune, dar sunt și momente ce s-au întâmplat în realitate.

Stilul lui David Ebershoff este unul foarte interesant. Este diferit de ceea ce am citit până acum, deși pare similar. Este diferit pentru că descrie într-un mod destul de original locurile în care au copilărit personajele, detaliile referitoare la personaje nu sunt extrem de detaliate cititorul aflând doar ceea ce trebuie să știe. Povestea, deși ficțiune, este una interesantă și prezintă ceea ce am observat eu: evoluția celei de-a doua personalități a lui Einar. După părerea mea, personajul și-a creat dintr-un motiv sau altul o altă personalitate, cea a lui Lili. Dintr-o joacă pe care a început-o Greta, soția lui, personalitatea Lili a început să ia amploare asupra corpului lui Einar și astfel nu a mai lăsat loc personalității de bază să conducă acel corp.

Unii ar spune că Einar s-a născut bărbat dar pe dinăuntru este femeie, așa cum a spus și personajul însuși, dar eu cred că Einar a avut personalitate multiplă. Nu sunt psiholog să înțeleg cum se ajunge la acest lucru, dar tot cred că asta s-a întâmplat. Și nu am spus că este ceva benefic ce s-a întâmplat. Îmi pare enorm de rău pentru biata Greta care și-a pierdut bărbatul din această cauză, dar ea a început totul. Și când a văzut că joaca lui Einar de a fi Lili devine serioasă, nu a știut cum să oprească totul. Eu consider că atunci când Einar a fost la psihiatrii aceia, ar fi putut să evite tot ce a urmat, dar i-a fost prea frică să scape de personalitatea lui Lili ce s-a născut în el pentru că aceasta l-a făcut pe Einar să creadă că are o viață prea mizerabilă pentru a o continua.

Alt lucru care mi-a plăcut a fost faptul că prezenta viața de artist în acei ani. În loc de poze, oamenii mergeau la pictori pentru a le face portretul, ceea ce mi se pare foarte interesant. Ni s-a prezentat și felul în care se îmbrăcau oamenii în acele vremuri, cum se comportau, peisajele minunate. Un alt lucru interesant este faptul că unele din picturile despre care s-a vorbit și au apărut și în film sunt reale. Cel mai interesant la această carte este faptul că s-a inspirat din realitate, că acest Einar chiar a existat și că a avut o nevastă pe nume Gerda. De obicei când se scrie o carte despre realitate, numele sunt schimbate, dar numele personajului principal a rămas același.

Cartea este bună și prezintă o informație sub formă de poveste. Acea informație este revoluționară și probabil că nu am fi fost aceiași dacă nu se întâmpla acel lucru. Poate mă înșel în legătură cu acest Einar, dar eu am scris o părere.

Ca și roman, este scris foarte bine cu un stil bine definit al autorului. Și este un roman perfect pentru studiul de stiluri din literatura universală. Ca și tematică, recomand romanul celor interesați de momente revoluționare în umanitate sau celor cărora le plac transformările sau tematicile psihologice.

Review "Vai, ce-am uitat!", de Caprice Crane

Am decis ca fiecare carte ce îmi ajunge în mâini să o citesc și să îi fac o recenzie. De aceea, în cele ce urmează, voi vorbi despre cartea lui Caprice Crane, Vai, ce-am uitat!. După ce am citit cartea, m-am interesat de autoare și după ce am citit despre dânsa, mi s-a confirmat motivul pentru care stilul de scriere este american, tipic filmelor.

Autoarea a lucrat la MTV, ceea ce i-a dat experiență în comedie tipic americană. Ca și titluri, aceasta alege expresii uzuale și moderne, care în același timp sunt simple și concise. Și coperțile sunt la fel de moderne: desene animate legate atât de titlul cărții, cât și de poveste în sine.

La această carte nu este nici un dubiu care este tema principală pentru că ne este prezentată direct prin titlu și coperți.

În filmele americane, limbajul este destul de obscen și uneori se aplică și la cărți, dar în Vai, ce-am uitat! volumul de insulte de acel gen este insesizabil odată ce intri în pielea personajului.  Cititorul află povestea din gândurile și trăirile personajului principal. Personajul se destăinuie în totalitate în cele mai mici detalii cititorului creând în același timp un mediu în care se petrece acțiunea pentru ca totul să se lege într-un final. Jordan, personajul principal a fost conturat foarte bine din punct de vedere psihic. Un efect creat de autoare a fost acela că cititorul devine mintea lui Jordan. Este o tehnica foarte interesantă pe care autoarea a dezvoltat-o.

La început, volumul detaliilor este destul de mare pentru unii cititori și prin simplul fapt că este creat mediul, cititorul se poate plictisi pentru că detaliile nu par să aibă vreo relevanță în poveste, dar cu fiecare pagină citită și până la final, se poate observa că mediul a fost definit în exces pentru a putea fi evocat de personaj când își amintește puțin câte puțin despre viața sa. Un exemplu de detaliu de acest gen este când Jordan vorbește la început despre conexiunea dintre ea și cerșetoarea de pe strada ei ale căror versuri le completează.

Motivul pentru care Jordan nu a fost descrisă fizic este pentru că tema romanului este pierderea memoriei. În prim plan se preface că își pierde memoria și își repară viața, apoi chiar își pierde memoria cu adevărat. Ca și cititor, simți că ai uitat ce s-a întâmplat anterior.

Cartea evită câteva din clișee, dar nu reușește să le evite pe toate, lucru ce atestă că romanul este tipic filmelor americane. Povestea nu are o învățătură de viață care să te pună pe gânduri la final, sau o poveste care să te lase cu o anumită stare, dar este potrivită pentru o lectură ușoară atunci când călătorești sau nu dorești să citești ceva mai greu.

Începe să îmi placă să călătoresc cu transportul în comun!

Începe să îmi placă să călătoresc cu transportul în comun!

De ceva vreme, datorită faptului că sunt mai leneşă, am început să călătoresc mai des cu transportul în comun(RATT). Asta pentru că văd oameni de diferite feluri, comportamente etc. Este foarte interesant cât de diferiţi suntem unii de alţii.

Am văzut de exemplu un cuplu de bătrâni foarte simpatic ieri. Şi discuţia lor a fost la fel de simpatică pentru că se vedea cât de mult ţinea ea la el. Poate credeam eu că la bătrâneţe nu prea mai discuţi de alte lucruri în afară de nepoţi, familie, treburi casnice etc, dar sufletele lor sunt tinere şi se pare că acest lucru, tinereţea, nu ţine de vârstă, ci de maturitate şi cât laşi din copilul din tine să dispară de-a lungul anilor.

Când eram mai mică şi chiar şi acum cred că să fii adult este plictisitor. Poate doar mi se pare dar cred că maturitatea seamănă cu monotonia pentru că lucrezi 8 ore, apoi trebuie şi să te îngrijeşti de locuinţa personală şi din ce discuţii au avut adulţii din jurul meu, totul este despre job.

Nu ştiu cât de matură sunt, dar ştiu că nu vreau să dispară copilul din mine. Vreau să pot să mă bucur de lucrurile mici din jur, de soare, de zădadă iarna, de tot ce e frumos dar oamenii uită să vadă pentru că mai nou am aflat că şi la volan se stă pe Facebook!

Eu sunt mai singuratică, ceea ce uneori e super, alteori e groaznic. Dar acest lucru mă ajută să văd mai bine ce este în jurul meu. Şi mă fereşte de influenţa oamenilor asupra mea. Totuşi, trebuie să recunosc, a apărut o frică în a avea încredere în oameni, în a-i lăsa să se apropie...

Oricum, îmi plac străinii. Ascund atâtea poveşti interesate în spatele lor şi fiecare are o viaţă diferită. Mai ales bătrânii. Îi admir pentru că au reuşit să ajungă atât de departe în lumea asta. Aş vrea să pot să mă inspir din vieţile lor pentru că probabil au trecut prin multe în viaţa asta. Şi totuşi, nu facem nimic să îi ajutăm. Ei merită mulţumire pentru tot ce au făcut. Au supravieţuit...

Review: Ingrid PRET-A-PORTER nr.01

Blog personal inseamna un site unde pot scrie despre ce doresc. De aceea, chiar vreau sa vorbesc despre o paleta de culori de care m-am indragostit.

Nu sunt make-up artist si nu prea cunosc termenii si expresiile folosite pentru a descrie un produs de makeup, dar in cuvintele mele imi voi spune opinia despre acest produs. 

Imi place sa ma machiez, sa ma joc cu culorile. Recent am achizitionat produse de make-up noi, printre care si paleta de culori Ingrid PRET-A-PORTER nr.01. Culorile sunt geniale si asa cum scrie pe pagina I.Gabriella - MakeUp & More, aceste farduri chiar tin. Am reusit sa combin doar cu aceste culori un machiaj pe care il ador. 

Cred ca acum stiu care ce farduri voi folosi destul de mult. Ador nuantele culorilor, cum arata pe pleoape si cat de frumos se imbina culorile.

Mai mult de atat nu stiu ce sa spun, doar ca, sunt geniale!

Creatiile mele au fost promovate!

Promovarea este un pas important spre a deveni cunoscut. De aceea, doamna profesoară Ana-Cristina Popescu îmi publică creațiile în revistele sau antologiile dânsei.

De această dată, doamna profesoară a publicat o revistă literară numită În bătaia peniței, titlu care mie una îmi place. Am răsfoit revista și apar în ea creații de-ale mele. Pentru a le accesa și pentru a citi și creațiile altor scriitori, cu un click aici poți citi revista. O recomand cu mare drag și sper sa îmi vină inspirația în curând și să mai scriu.

Ador să creez povești și tot ce e literatură. Și abia aștept ca noul meu roman să fie gata. În curând îl voi termina și vă voi ține la curent cu publicarea lui și tot ce ține de acest roman.

Va fi și un site unde mă voi prezenta eu și cărțile mele. Acolo voi publica tot ce ține de creațiile mele, lansări de carte, etc. Sunt multe de făcut, dar merită.

Pentru a fi la curent, da un like la pagina mea de autor. 

Când știi că ești fericit?

Fericirea, toți o căutăm. Dar știi când ai găsit-o?

Este atunci când nu mai aștepți să se întâmple un anumit lucru, când deja ai ceea ce îți trebuie să fii fericit. Pur și simplu te bucuri de fiecare zi din viața ta, chiar dacă poate mai apar probleme.

Știi că ai totul atunci când nu simți că viața trece pe lângă tine, când chiar te bucuri de ea, dar nu neapărat în modul acela cu distracție etc. ci pur și simplu ești fericit.

Sentimentul ăsta îl simți în inima ta și este minunat. Eu nu cred că îți trebuie ceva scump sau un obiect foarte modern ca să te bucuri de viață. Ai nevoie doar de persoanele potrivite alături, care să te facă să fii mai bun decât erai ieri, să te facă să lupți atunci când simți că nu mai poți, că îți este frică.

Ai nevoie de persoane care să te ambiționeze și când ai găsit acele persoane, păstrează-le.

Lumea mea

Am reușit încă odată să public. Din acest an, 2016, sunt scriitoare calificată.

Ca să fii scriitor cu normă întreagă se spune că trebuie să publici cel puțin două cărți, iar eu am reușit. Mi-am dat seama că pentru a reuși, trebuie să ai două lucruri: un vis și ambiție pentru a-l îndeplini. Totul este să nu te grăbești, ci să ai răbdare.

Știu că pare ciudat ce spun pentru unii, dar totul este mulțumită lui Dumnezeu. Mai am mult de muncă dar știu că ajungând până aici, mi-am dat seama că nu trebuie să mă opresc din scris. Șansele îți apar în cale și tot ce trebuie să faci este să le accepți. Nu este nevoie de reclamă negativă sau alt joc. Vreau să ajung cunoscută prin ceea ce scriu. Nu caut neapărat faima, dar să fii scriitor este o meserie care te definește. Este ceva ce nu poți ține în frâu, ceva ce nu alegi...

Uneori, lucrul pe care îl faci cel mai bine, dar care îți aduce fericire este destinul tău. Nu te poți opri pur și simplu din a face acest lucru. Este ca un blestem, în sens pozitiv.

Problema este că mulți consideră că meseria de scriitor este fără succes. Promit să arăt lumii că pot reuși, indiferent cât de mulți oameni îmi spun să îl păstrez doar ca hobby. Visul meu a prins aripi și pentru că asta fac cel mai bine, voi lupta să îmi fac un trai din meseria de scriitor.

În antologie sunt o parte din ceea ce am scris în liceu, sau chiar și în generală. De atunci am observat că stilul meu a evoluat, lucru care îmi place. Și într-o zi, voi scrie o operă de artă, pentru că TREBUIE!

Puteți citi operele mele inițiale în această carte, cu un click aici.

Nu știu...

Nu știu...
Nu știu ce să spun despre ce simt acum
Dacă mă bucur
Sau îmi doresc să dispar
Dacă am sentimente
Sau am murit deja...

Nu știu...
Nu știu ce să fac
Când nimic nu merge cum a fost plănuit
Și ai avut un moment în care totul s-a năruit

Știu...
Știu că sufletul îmi este rupt în bucăți
Și nu regret, dar mă doare
Și din nou mor

Și totuși nu știu...
Dacă îmi vezi privirea goală
Sau poți să îmi vezi sufletul sfâșiat
De oameni și de viața asta?


Dar știu...
că îl iubesc.

Să simți... nimic

Să simți... nimic. Ți s-a întâmplat să nu ai nici un sentiment în momente în care ar trebui să simți ceva?

Fără emoții... nimic. Privești nebunia de afară prefăcântu-te că îți pasă... dar chiar îți păsa?

Te uiți la un film la care majoritatea plâng când îl văd, dar tu nu ai nici măcar o lacrimă.

Poate este prea multă singurătate în suflet și ai inima înghețată. Aici te-a adus singurătatea, la indiferență și egoism. Acestea sunt singurele lucruri pe care le simți.

Poate că ți-a păsat prea mult de oameni în trecut și săgețile primite ți-au distrus o parte din tine.

Cine ești? Nu mai ești tu.

Dacă te uiti în trecut poți să răspunzi doar la întrebarea Cine erai? dar acum...

Cine ești? Sau cine vrei să pari?

Ce înseamnă să fii adult? Chiar este așa de minunat cum ne imaginăm?

Când ești copil, visezi să crești mare, lucru pe care îl regretăm mai târziu. Cu cât creștem mai mult, cu atât ne dorim să fim adulți.

Când eram mică, mă întrebam lucruri de genul Oare cum o să arăt la 18 ani? apoi la 18 ani când nu eram atât de uimitoare cum visam să fiu Oare cum o să fiu la 20 de ani? dar nici vârsta asta nu este cine știe ce. Fiind copii, avem pe cineva care să aibă grijă de noi, care să ne dea bani, care să ne ajute atunci când nu putem singuri. Cu înaintarea în vârstă devenim încet încet adulți și trebuie să ne descurcăm singuri pentru că deh, suntem adulți.

Amintindu-mi cu tristețe de acele vremuri fericite, mi-au dat lacrimile. Am închis ochii și i-am strâns. M-am teleportat mintal în trecut într-un moment în care nu simțam că viața trece pe lângă mine, într-un moment în care îmi trăiam viața și eram fericită. 

(Romanul Restaurantul lui Emily, Gabriela Dagmar Preda-în curs de scriere)

După vârsta de 20 de ani înveți să fii pe cont propriu, lucru care ne și bucură, dar ne și întristează. Și oamenii au așteptări de la tine să știi anumite lucruri, poate chiar dintr-o dată să le știi, pentru că deh, ai o vârstă.

Un lucru care îmi place la vârsta asta e că îmi creez stilul de viață, dar ce mă deranjează e că ceilalți îl judecă pe ascuns. Asta e altă problemă. Dar este interesant să ai 20 de ani. Încă încerc să îmi dau seama care e treaba și cum funcționează jocul ăsta de-a adultul. Dacă iau viața ca un joc, pot să nu îmi fac atâtea griji și să lupt pur și simplu să fiu în joc.

Totuși, nu vârsta e cea la care ar trebui să ne uităm. Sinceră să fiu, îmi place viața mea. Sunt oameni care au rămas lângă mine când majoritatea au ales să uite de mine. Poate că nu am un stil de viață atât de activ, dar știu că am oameni minunați alături și care mă fac să zâmbesc în fiecare zi. Sunt fericită.

Asta contează, nu?

Recenzia cartii "Mâine", scrisă de Guillaume Musso

Cartea Mâine scrisă de Guillaume Musso(din franceză Demain) este un roman polițist, aș spune eu. Se bazează pe descoperirea adevărului din spatele unui lucru fără explicație logică. Abordează în același timp tema familiei și a științei.

Acest roman începe cu un bărbat care cumpără un nou laptop. Acest lucru se întâmplă la aproape un an după decesul soției sale pe care a iubit-o enorm. Viața lui se schimbă după achiziționarea acestui laptop de la o vânzare în aer liber. Matthew descoperă în el poze, deși i s-a spus că a fost reinstalat windows-ul. Cu ajutorul lor descoperă e-mailul fostei proprietare cu care începe să vorbească. Totul este normal până când își dau întâlnire și descoperă că el trăiește în anul 2011, iar ea în 2010 și singurul mod prin care cei doi pot comunica este acel laptop. Acțiunea se bazează pe descoperirea misterului. Deși la început s-a pus accent pe viața lui Matthew, după un anumit număr de pagini Emily devine personaj principal și în același timp cea care va schimba viitorul.

Personajale sunt conturate în așa fel încât să arate drama fiecărui personaj în parte și evoluția lor odată cu avansarea acțiunii. Un lucru descris detaliat este locul acțiunii. De fiecare dată când se întâmplă ceva, acțiunea se petrece într-un loc precis, ca și cum ar exista în realitate. Acest lucru ajută cititorul să își imagineze totul. Apar multe nume de străzi care e posibil să existe în realitate. Momentan nu am căutat informații, dar faptul că locul acțiunii pare real este un element important și un efect foarte bun asupra cititorului.

Un alt lucru înteresant este chiar misterul. De-a lungul romanului apar diferite explicații asupra a ce se petrecea cu adevărat cu acel laptop, dar până la final nu rămânem decât cu un mister mai mare. Acest element este destul de interesant în transmiterea unei povești pentru că până și filmele despre știință în care predomină ca genii ateii arată mistere ce nu pot fi descoperite pentru că unele lucruri pur și simplu nu au explicație.

Cartea m-a ținut în priză două-trei zile pentru că m-a prins de la început. Și o carte care mă atrage de la primele pagini mă va face să o citesc în scurt timp.

Este o carte bună, dar nu m-a lăsat la final cu acel gând că aș fi vrut să fie continuată. Nici nu ar fi avut cum pentru că povestea s-a terminat cum trebuia să se termine și nu mai era nimic nou de prezentat. Probabil și eu ca cititor am devenit interesată de anumite tipuri de cărți.

În concluzie este o carte bună. O recomand pentru cei ce doresc o lectură ușoară.

Ce este iubirea?

Am tot citit carti de dragoste si toate descriau dragostea ca o atractie sexuala pe care nu o poti controla, ca si cum femeia ar sari imediat pe barbat sa faca dragoste cu el si viceversa.

Eu sunt de parere ca dragostea reprezinta mult mai mult decat ce se petrece in dormitor.

Iubirea este atunci cand te uiti in ochii persoanei iubite, o/il mangai pe obraz si stii ca nu iti mai trebuie nimic, ca ai totul.
Iubirea este atunci cand stati dimineata unul in bratele celuilalt.
Iubirea este atunci cand notiunea de timp nu mai are valoare pentru voi, pentru ca privesti ceea ce reprezinta lumea ta, fericirea ta si ceea ce te completeaza.
Iubirea este atunci cand va alergati in joaca si dintr-o data el te trage de mana si cazi in bratele lui dupa care te saruta.
Iubirea este cand il tii de mana si simti ca poti sa faci orice iti propui.
Iubirea este cand poti sa fii tu insuti fara sa iti pese de parerea altuia pentru ca stii ca el/ea te iubeste asa cum esti tu...
Iubirea e atunci cand persoana iubita isi doreste ceva si tu ai vrea sa ii oferi acel lucru(de exemplu, un obiect) oricat de scump ar fi...
Iubirea nu este ceva atat de vulgar cum este descris de multe ori, este ceva pur, este minunat.

Recenzie a romanului "Jurnalul proiectului 156 A"

În urmă cu ceva timp am fost invitată la o întâlnire a Ligii Scriitorilor, invitație pe care am acceptat-o. A fost prima dată când am fost la o întâlnire a ligii și sper ca vor urma și altele la care voi merge ca membru.

Acolo mi-am făcut prieteni noi și am vorbit cu oameni care au aceeași meserie pe care mi-o doresc și eu: scriitor. Odată ce a doua mea carte va fi tipărită voi putea spune că sunt scriitoare cu normă întreagă. Abia aștept acel moment. Cu acea ocazie, am primit în dar două cărți: un roman și o carte cu poeme de dragoste. Acestea sunt două din cele 6 cărți publicare de Maria Ieva. Am citit romanul și am să îmi spun părerea în cele ce urmează.

În primul rând este un roman de dragoste, lucru care mi-a plăcut. Este vorba despre o femeie pe nume Irina a cărei viață, în urma unei petreceri din timpul facultății a luat o întorsătură de 180 de grade.

În principiu, romanul prezintă traumele prin care a trecut această femeie, dar sunt trei personaje a căror viață este povestită. Este pus accent pe trăirile Irinei și ceea ce a învățat ea despre viață și dragoste în urma unei căsnicii eșuate. Toată acțiunea se petrece în intervalul de la terminarea proiectului 156 A și până când dosarul proiectului a fost finalizat în cele mai mici detalii. Pentru că Irina, Sergiu(fostul soț al Irinei) și Miruna(femeia de care este îndrăgostit Sergiu) au lucrat la proiect, revederea celor doi foști soți le-a readus aminte trecutul.

Mi-a plăcut faptul că personajele au povestit cititorului totul. Tot ce se petrece se povestește din perspectiva celor trei personaje. Sunt multe metafore, Irina analizându-și viața ca într-un final să înțeleagă adevărul. Viața ei este comparată în corelație cu elemente ale naturii și dragostea este explorată de mai multe personaje ale romanului.

Consider că un element important al cărților este ca ele să te facă să nu te poți opri din citit. Am citit cartea cu sufletul la gură și nu am putut să o las din mână.

Totuși, nu consider că este doar despre dragoste pentru că personajele se redescoperă. Deci într-un fel sau altul este și puțin psihologică.

Este exact genul de cărți pe care le citesc. În concluzie, mi-a plăcut. Este o carte bună și o felicit pe doamna Maria Ieva pentru că a scris atât de frumos despre dragoste.

Prima mea carte publicată

Sa devin scriitoare a fost visul meu de cand ma stiu. De anul acesta visul meu prinde contur pentru ca am publicat prima mea carte, Dansul stelelor. Este un roman despre dragoste, adolescență și viață.

In august a fost tiparita si pana sa ajunga Curierul am fost foarte agitata. Am asteptat acel telefon cu sufletul la gura. Si cand le-am primit am fost extrem de fericita si trebuie sa recunosc ca am sarit de fericire...

Am reusit sa fac primul pas. Mi-am publicat primul roman, lucru la care nu ma asteptam sa se intample la 20 de ani. Dar sunt fericita. Imediat dupa o luna am inceput sa scriu urmatorul roman care planuiesc sa fie in doua volume.


Dansul stelelor prezinta viata de adolescenta a lui Daisy. Daisy nu este o fata oarecare, ci are un talent mai special. Ea se muta la un alt liceu si nu doar viata ei se va schimba, dar si a celor din jurul ei. Isi face cu usurinta prieteni, insa o veche prietena ii face viata un calvar. Totul incepe cand Daisy se indragosteste de Alex. Si de atunci lucrurile se schimba destul de mult pentru personajele acestui roman. Romanul mai prezinta si o lectie de viata, un adevar ce probabil multi dintre noi nu vrem sa il acceptam si il ignoram.  Daisy reprezinta pentru mine mai mult decat un personaj. Este cea care va demonstra lumii ca visele pot deveni realitate.

In curand va aparea si in cateva librarii din Timisoara.

O zi buna sa aveti!

Grădina uitată, de Kate Morton

Acum două săptămâni am citit această care Grădina uitată scrisă de Kate Morton. M-a prins din primele pagini și am stat în unele nopți până târziu, până când mi-au obosit ochii, ca să citesc cartea asta.

Sursa: Google

Nu am vrut să o termin mai ales pentru că a descris un loc minunat care pentru mine seamănă cu raiul. În timp ce citeam, mereu aflam ceva șocant. Toată povestea se leagă de grădina aceasta ce a ajuns uitată după 100 de ani. Aș putea să spun atâtea, dar aș fi spoiler. Însă am să spun câteva aspecte care mi-au plăcut.

Cartea este emoționantă, captivantă și frumoasă. Am doar cuvinte de laudă la adresa acestei cărți și nu găsesc nimic neplăcut la ea. Descrierile au fost superbe și te-au tras în acea lume magică. De câte ori nu citeam cartea vroiam să intru din nou în acea grădină magică, vroiam să vorbesc cu Eliza, vroiam să îi fiu prietenă, pentru că alături de acest personaj conturat atât de frumos, lumea părea magică. Eliza a devenit eroina mea, modelul meu și aș vrea să fiu ca ea. Cine citește cartea o să vadă de ce. Personajele au fost numeroase și poveștile lor au fost uimitoare. S-a povestit despre vreo trei generații și totul s-a învârtit în jurul acestei Eliza. Nell, dar și Cassandra au dorit să afle povestea adevărată. Nell, bunica Cassandrei, a început cercetările și le-a notat într-un caiet pe care l-a lăsat nepoatei ei, Cassandra, ca să continue cercetările.

Am crezut că nu mă mai opresc din citit și muream de curiozitate să aflu cât mai mult din această poveste. Au fost momente triste, dar și fericite. Personajul cel mai viu, cel mai colorat al acestei cărți a fost Eliza care a făcut tot ce a putut ca să fie aproape de cei dragi, dar care au fost luați de lângă ea întotdeauna cu sau fără moartea acestora. Aspectul ei fizic, culoarea părului, mă face să îmi doresc să fiu ca ea nu doar la suflet, dar și la aspect.

Alt aspect plăcut a fost puritatea și lipsa perversității. Au fost momente în care s-a vorbit despre acest act al dragostei, însă nu a fost în modul în care se scrie în zilele noastre despre asta. Ceea ce a dovedit Kate este că o carte bună nu trebuie să conțină scene de sex pentru a fi un best-seller. Păcat că Cele 50 de umbre ale lui Grey a devenit mai cunoscută decât această carte. Nu am citi cartea aceea, dar din câte am auzit, nici nu vreau. Oricum, am auzit povestea cărții Cele 50 de umbre ale lui Grey  și pot să spun că mai potrivită pentru popularitate era Grădina uitată.

Scriitoarea este genială și a avut idei foarte ingenioase cât scria această carte. Nu doar ideile, dar și modul ei de a scrie este captivant. Nu știu dacă o să mai găsesc o carte atât de frumoasă. Simt că am terminat de citit cea mai bună carte din lume și că nu o să mai găsesc o carte la fel de bună...

Aștept acum filmul după cartea lui Kate pentru că vreau să văd această grădină minunată despre care s-a vorbit de-a lungul poveștii. Așadar, dacă vrei să citești o carte captivantă, cu descrieri romantice, cu emoții, cu peisaje minunate și mistere, recomand Grădina uitată de Kate Morton.

Avansare

În ultima perioadă mă simt din ce în ce mai pierdută cu ce o să fac cu viața mea; simt de multe ori că talentul meu nu e destul ca să ajung ceea ce îmi doresc dar de fiecare dată Dumnezeu îmi dă un imbold și mă ajută.

Am cam început să renunț la visul meu, dar profesoara mea de română din școala generală mă susține chiar de atunci în a-mi împlini visul și mă ajută trimițându-mi informații despre concursuri unde îmi pot etala talentul pe care unii spun că ar trebui să îl dezvolt. Așa că nu știu cum, Dumnezeu mi-a adus în cale oameni care să mă ajute să îmi găsesc drumul. Nu a trebuit să fac nimic mai mult decât să am răbdare și apoi El mi-a oferit șanse să evoluez. Și de la o vreme îmi spun De ce nu? Ce pierd dacă încerc? și iată că acește încercări dau roade.

Doar având răbdare și am reușit să apar în 2 culegeri de literatură, să public într-o revistă o poezie, mi s-a oferit șansa să fiu redactor pe un site și să scriu articole, ceea ce nu credeam că se va întâmpla vreodată, că acest lucru va rămâne doar un vis copilăresc și de atunci simt că ajung din ce în ce mai departe pe acest domeniu.

Nu știu cum de am făcut acest lucru. Faza e că eu a trebuit să îmi fac CV și am adăugat tot ce știu despre mine, chiar și articolele deși nu e relevant pentru domeniul facultății mele, dar oamenii dragi mi-au atras atenția că CV-ul este mai mult despre articolele mele decât despre electronică, așa că mi-am spus De ce nu? și am aplicat la un job de Blogger unde trebuie să scriu articole în engleză. Mi-am spus Care ar fi șansele să fiu printre cei 10 norocoși din 100 de oameni? și ieri era să sar de fericre prin autocar când am deschis mailul și am văzut că am fost acceptată. Sper să reușesc să avansez pe acest plan și acest job să mă ajute pe viitor.

Atâta timp cât cred în Dumnezeu, El îmi va oferi șanse și îmi va spune Nu renunța! Mergi pe drumul acesta! de câte ori simt nevoia să renunț. Am văzut că de câte ori sunt în dubii, El îmi dă un răspuns și mă ajută.

Tess D'urberville

Pentru că atunci când citesc o carte, vizionez și filmul, am decis să mă uit la filmul Tess, din 1979, făcut după cartea Tess D'Uberville. Dar am văzut și varianta mai nouă. Varianta mai nouă am văzut-o cu mult timp în urmă, dar pot face o comparație între cele două.

Sursa: Google Images

Ca și aspect, deși autenticul mă atrage, îmi place mai mult varianta nouă pentru că personajele arată mai bine și se transmit sentimentele. Această versiune se bazează pe transmiterea dramei trăită de Tess. Ceea ce se considera frumos în vremurile anilor 80 nu mai este considerat frumos acum.

Aspectul personajelor sunt apropiate de generația de azi și o fată mai bine ar visa la acel Angel din filmul făcut în 2008 decât acel Angel cu barbă și foarte maturizat din 1979. Totuși mi-a plăcut mai mult inocența lui Tess din filmul vechi, pentru că pe durata întregului film, deși a fost tot timpul măcinată și trecută prin greutăți inimaginabile, a fost chiar violată și nu a putut decât să trăiască rușinea de a naște un copil din flori și totuși, a avut fața aceea de fată cuminte și inocentă. Totuși, la această actriță am văzut răceală. Dragostea ei nu s-a văzut decât în scrisorile trimise și în vorbe, dar abia am văzut vreo emoție pe fața personajului. Nu știu eu actorie, dar nu am simțit nimic pe durata filmului, nici măcar o emoție. Am văzut aceeași expresie a feței tot timpul. Mie mi s-a părut distantă și era ciudat modul în care își arăta afecțiunea. Nu părea real deloc.

Ambele variante ale filmului au ceva special. Varianta veche are autenticitate deci putem vizualiza modul de viață al oamenilor din acele vremuri, iar varianta mai nouă este mai emoționantă.(Cel puțin pe mine m-a emoționat).

Povestea este de fapt despre însemnătatea unui nume. A arătat că având origini de familie foarte bune nu înseamnă și a avea aceleași bogății. Personajul principal este Tess care face sacrificii mari pentru familia ei și astfel trece prin lucruri prin care nu ar fi visat să treacă. Întâlnește dragostea, dar trecutul i-a distrus accesul la un viitor frumos și fericit. Naivitatea de care a dat dovadă i-a adus rușinea și i-a distrus viitorul. Și totuși, dacă aș analiza acest lucru, mama lui Tess a influențat-o mereu să facă tot ce poate pentru a ajuta familia. Eu cred că dacă mama ei nu ar fi insistat ca ea să meargă să cerșească bani de la neamurile  bogate, nu ar fi fost niciodată violată, dar nu știu dacă ar fi ajuns să întâlnească dragostea. Toata viața lui Tess s-a distrus din momentul în care a decis să accepte să meargă a aceste rude. Presupun ca acel moment este intriga.

În concluzie, filmul făcut în 1979 urmărește autenticitatea și se bazează pe stilul de viață. Însă dacă vrei să și plângi, uită-te la varianta făcută în 2008(Eu acum am revăzut un clip video despre relația dintre Tess și Angel și aproape că mi-au dat lacrimile amintindu-mi câte emoții s-au transmis). Cred că îmi place mai mult pentru că se apropie mai mult de prezent decât de acele timpuri.

Dar, cu toate acestea, cartea mi-a plăcut mai mult pentru că sentimentele sunt transmise direct la suflet, autenticitatea este păstrată atât în limbaj cât și în ceea ce a fost descris, și eu mi-am putut imagina acel Angel și acea Tess cum am dorit.

Schimbare de peisaj și fericirea în singurătate

Până atunci, aveam o lume cu un număr de oameni cunoscuți limitat. Îi știam pe majoritatea și știu și ei cine sunt. M-au acceptat și am fost un copil fericit. Eram un copil așa fericit încât de câte ori eram bucuroasă, dădeam îmbrățișări celor dragi. 

Dacă mă uit la mine, cea de acum un an, văd multă afecțiune oferită și puține cunoștiințe despre viață, dar un copil fericit... Am venit la facultate, un mediu nou, oameni noi. M-am descurcat cu toate obstacolele până acum, însă am trecut prin evenimente care m-au îndepărtat de mine însumi. De la copilul fericit am ajuns să parcurg drumul ce duce fix spre un adult plictisitor, ceea ce nu am vrut niciodată.

Dacă aura mea era în culori vii acum un an, acum este mai închisă. Am dat înapoi. Am încercat să fiu eu însumi și mi-am dat seama că nu am cu cine. Unii oameni nu mă suportă, ceea ce în liceu nu cred să se fi întâmplat. Dacă cineva nu mă suporta, stătea la mare distanță. Dar acum, pot vedea fete care nu știu din ce motiv, nu mă suportă. 

Mi-am cam închis inima lăsând acel eu să iasă la iveală doar când sunt cu persoanele dragi. Dar în rest, m-am schimbat. Am devenit rece, și dacă mă uit în oglindă văd un om diferit. Nu mă recunosc. Am schimbat atâtea obiceiuri timp de un an... 

Am văzut diferite tipuri de oameni și trebuie să recunosc că cel mai bine îmi este când sunt singură. Când mă duc singură la un eveniment, mă simt fericită și liniștită. Mă pot relaxa. Nu am nevoie de companie ca să pot admira un peisaj frumos, un muzeu, un festival etc. Dacă sunt cu cineva nu mă pot concentra pe minunile naturii din jurul meu. Acum un an îmi era frică de singurătate. Însă în acest moment, prefer să ma plimb singură, să vizitez singură.(cu excepția când sunt cu iubitul, pentru că dacă el e cu mine, asta mă va face si mai fericită: faptul că văd lumea cu el, că vizitez cu el.) 

Știi de ce sunt fericită singură? Am să îți spun secretul meu, dar dacă ești ateist, treaba ta. Ideea e că eu știu că Dumnezeu există și știu că e cu mine. De aceea, singură nu sunt și niciodată nu am fost. Acesta este secretul fericirii mele. Și sincer, mereu m-a ajutat, fără să cer ajutorul Său. M-a ajutat prin oameni, ceea ce îmi arată adevărul.