Judecata de acum

Am crezut că fiind Timişoara, oamenilor nu le pasă de tine, dar le pasă. Unii te judecă de la spate, alţii îţi spun în faţă. Credeam că pot rămâne aşa cum sunt, dar nu e aşa.

Lumea reală e rea. O să fii judecat, o să fii analizat din cap până în picioare. Poţi observa uşor cum oamenii se uita la tine şi îţi analizează ţinuta, mersul etc. Şi totuşi, uneori simt că intru la un interviu pentru un job. Mereu aflu ca nu e bine să fiu aşa, aşa. Oamenii au dreptate dar... e ciudat pentru mine. Ar trebui să schimb ceva? Se pare că da. Trebuie să te maturizezi şi să te schimbi, odată ce eşti pe cont propriu, într-un fel sau altul. La facultate, maturizarea e inevitabilă pe anumite planuri. Şi totuşi, fiecare cuvânt pe care îl spun, îl spun cu teama de a nu spune ceva în neregulă.

Însă, sunt momente în care pot să fiu în totalitate eu însumi, să nu ma mai ascund după o mască şi să fiu diferită. Sunt momente în care pot să îmi arăt fericirea, tristeţea. Şi mai ales, de când m-am împrietenit cu colegii, am momente de fericire. Lăsând examenele şi facultatea, am prieteni şi sunt fericită că am găsit persoane cu care să îmi petrec timpul, cu care să studiez, dar în mare parte, cu care să râd. Şi le mulţumesc!

Odată ce cunoşti o persoană, ajungi să cunoşti alte n persoane şi tot aşa. Apoi, te vei putea înţelege cu anumite persoane, cu altele nu. Nu toţi te plac, asta am învăţat de mult, dar acum observ chestia asta şi o trăiesc. Deşi mă întreb de ce, am decis că mai bine sunt eu însumi şi cine mă place aşa cum sunt, e bine, cine nu, treaba sa.

E adevărat, la facultate îţi găseşti prieteni buni, poate pe viaţă. Poţi să spui că eşti prieten pe viaţă cu cineva, dar nu poţi cu oricine. Nu oricine merită prietenia ta. Acum spui BFFE! şi apoi se întâmplă ceva şi bang! Afli că nu îţi este prieten/ă. Şi acum, sper să am aceşti prieteni de acum, pe viaţă! Se ştiu ei.

Ca de obicei, am trecut de la un subiect la altul. Mă întorc la studiu. Am mult de învăţat şi în curând vine sesiunea. Baftă tuturor!