Ascultă liniştea

Tot timpul când mă uitam în jur, vedeam diferite modele de machiaj, haine... Văd cum totul se schimbă în jurul meu şi probabil mă schimb şi eu. Am simţit că vreau să încerc şi eu să fiu ca altele, să mă machez într-un anumit mod, să fiu altcineva.

Am decis să îmi pun o mască pentru a-mi ascunde defectele. Aşa că am luat trusa de machiaj şi am început să acopăr fiecare coş care chiar dacă este, abia de se vede, am folosit o tehnică a machiajului care să îmi facă ochii mai mari, deşi îi am destul de ok şi când am terminat nu mă mai vedeam pe mine. Vedeam o străină captivă într-o lume coruptă în care la televizor tot ce vezi sunt doar scandaluri create de vedete, unde ca să fii acceptat într-un grup, trebuie să fii ca cei din grup.

Am decis să rămân cu acest machiaj şi cu fiecare minut ce trecea, mă simţeam din ce în ce mai înstrăinată de mine însumi. După aceea am vrut să îmi dau cât mai repede acel machiaj jos pentru că aceea nu sunt eu, ci altcineva. La alte fete acel tip de machiaj se potriveste şi probabil le caratcerizează. Pe mine nu mă caracterizează, dar simt continuu sentimentul acela de frică de a fi eu însumi. Şi simt cum uşor uşor devin ceea ce nu vreau să fiu. Trebuie să mă opresc, să fiu eu însumi.

Sunt într-un război cu mine însumi între a încerca să fiu cum spun alţii, şi să fiu mai matură, şi între a fi eu însumi, zâmbitoare, drăgăstoasă şi prietenoasă. Aleg a doua variantă. Dar tot simt cum o parte din mine vrea să iasă la suprafaţă şi să rişte totul pentru un vis. Mă simt prizonieră într-o lume limitată de necesităţile umane. Simt că vreau să creez şi să arăt că lumea e mai mult decât ce se vede. Suntem orbiţi de viaţa cotidiană, zilnică şi nu mai suntem capabili să vedem frumuseţea soarelui ce apune în fiecare zi, cum lumina aceea portocalie se împrăştie în jur. Sunt puţine momentele în care las totul şi mă bucur de tot ce e în jurul meu şi acelea sunt atunci când sunt cu familia sau cu iubitul. Atunci când observi fiecare lucru din jur poţi să ştii că trăieşti clipa la maxim.

Atunci când priveşti culorile naturii, lumina soarelui şi asculţi ce este în jurul tău, timpul devine inexistent, problemele sunt date la o parte, nu mai ai vârstă şi îţi hrăneşti sufletul cu minunile pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ pentru a arăta o parte din Rai. Frumuseţea naturii îţi dă speranţa că în lumea asta în care vedetele şi poveştile lor au luat cu asalt televiziunea, în care eşti concentrat pe chat-ul de pe site-urile de socializare, în care atunci când ieşi afară, ieşi cu un scop şi chiar şi atunci, nu vrei să vezi frumuseţea din jur. Vreau să spun că uneori ar trebui să mai şi observăm ce este în jur, pentru că nu ai de unde să ştii când aceste locuri frumoase vor şi înlocuite cu o parcare sau ceva construit de oameni.

Aş vrea să povestesc un moment special din viaţa mea care m-a marcat. Eram cu prietenul meu lângă un lac. Stăteam la el în braţe. M-am uitat la el şi i-am spus:

- Închide ochii şi spune-mi ce auzi.

A stat puţin şi a început să îmi spună tot ce aude: vântul, păsările... A fost unul din cele mai frumoase momente. Atunci, chiar dacă îi dădeam indicaţii, simţeam că sunt vie, că trăiesc, că timpul a devenit inexistent şi tot ce ştiam era că eram cu el într-un loc minunat, că mă relaxez, că îmi hrănesc sufletul cu minunile lumii. În acel moment simţeam o fericire de nedescris.

Acum, îţi spun ţie, tu, cel care citeşti. Îţi spun să te duci într-un loc frumos, liniştit, să închizi ochii şi să asculţi. Vreau să reţii tot ce auzi şi vezi din acel loc şi vreau să îmi spui într-un comentariu ce ai simţit în acel moment, ce ai auzit şi ce ai văzut.