Atingerea este un lucru care activează toţi nervii şi creează senzaţii. Este darul pe care îl primim în această viaţă, alături de altele la fel de frumoase. O simplă atingere a mâinii partenerei/partenerului poate crea senzaţia de fluturaşi în stomac. Pe lângă acesta, mai sunt alte 4 simţuri principale, dar acum voi vorbi despre simţul atingerii.
Biologic vorbind, pielea transmite prin nervi informaţiile la creier. Dar pe lângă partea ştiinţifică, există şi o parte frumoasă a acestui simţ. Când eram la bunica mea, deoarece era ziua ei, am vrut să culeg ghiocei. Ador ghioceii mai ales pentru că sunt firavi, gingaşi şi micuţi. Pentru că m-am născut iarna, atunci când apăreau ghioceii, simt că sunt floarea care mă reprezintă. Aşa că m-am dus să culeg şi am văzut doar 5. I-am luat şi fără să îmi dau seama, m-am urzicat. Deşi pielea mă mânca, chiar acest lucru îmi arată că sunt în viaţă. Chiar dacă au fost acele urzici, pe mine nu m-a deranjat aşa de mult mâncărimea pentru că ştiu că am cules un frumos buchet din minunile naturii.
Alt exemplu, ca să arăt importanţa simţului tactil este chitara mea. Am cântat la început cu pana pentru că nu ştiam să ciupesc şi nici acum nu ştiu aşa de bine. Ceea ce ştiu e că atunci când cântam cu pana, nu simţeam ritmul, nu simţeam corzile. Într-un fel, iubeam băşicile pe care mi le făceam uneori pentru că ştiu că am făcut un lucru care îmi place mult: am cântat. De la o vreme, am început să cânt fără pană şi am cântat mult mai bine. Degetele mele au învăţat cum arată chitara şi pot cânta cu ochii închişi. Cu pana, nu reuşesc să disting corzile aşa de bine şi greşesc, dar fără ea, degetele mele simt fiecare coardă care vibrează după ce o ating. Simt că fiecare sunet creat este minunat şi sufletul meu se bucură. Se hrăneşte şi se bucură.
În iubire, simţul tactic creează fericire. Să ţii de mână persoana iubită te face să te simţi complet, fericit şi puternic. Săruturile, îmbrăţisările sunt alte acţiuni ce aduce fericire în suflet. Iar iubirea este cel mai frumos sentiment existent. Trăim ca să iubim şi să fim fericiţi. Iar când ţii în braţe persoana iubită te simţi cu adevărat viu şi trăieşti clipa.
Pe de altă parte, un aspect neatrăgător al acestui simţ este durerea. Durerea cauzată de tine însuţi, ca de exemplu, tăietura pe care intenţionat ai făcut-o pe piele nu doar că este un păcat, dar este şi un lucru care aduce durere în suflet. Durerea este aspectul neplăcut al simţului. Uneori însă, este ceva necesar. De exemplu, când vrei să înveţi ceva nou, cum ar fi mersul pe bicicletă. Dacă nu te juleşti căzând cu tot cu bicicleta, nu reuşeşti să înveţi. Asta se aplică la orice lucru nou, deşi există cazuri în care reuşeşti fără să te răneşti.
Ultimul exemplu este natura. Să stai în ploaie pentru câteva clipe şi să laşi picăturile să cadă peste tine este un sentiment plăcut. Să stai pe iarbă şi să o simţi în mâini creează sentimentul de fericire. Simţi că te conectezi cu natura.
Uneori trebuie să ne lăsam timp să si simţim, nu să trăim cu gândul la problemele zilnice ale vieţii, pentru că odată şi odată se vor rezolva. Ca să te eliberezi de stres trebuie să simţi viaţa, să simţi că trăieşti, să îţi iei puterea de la natura din jurul tău, de la vântul de afară, de la tot ce înseamnă natură, şi apoi vei şti că poţi să te confrunţi cu orice problemă.
Uneori trebuie să ne lăsam timp să si simţim, nu să trăim cu gândul la problemele zilnice ale vieţii, pentru că odată şi odată se vor rezolva. Ca să te eliberezi de stres trebuie să simţi viaţa, să simţi că trăieşti, să îţi iei puterea de la natura din jurul tău, de la vântul de afară, de la tot ce înseamnă natură, şi apoi vei şti că poţi să te confrunţi cu orice problemă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea