Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

joi, 12 mai 2011

Singurătate vs Suflet



„Eşti singur numai atunci când nu mai ai să-ţi spui nimic”

(Tudor Muşatescu, Scrieri 2)

Singurătate vs Suflet

Singurătatea este o stare de spirit care ne distruge sufletul pas cu pas, te întristează tot mai mult, dar tu de fapt nu eşti singur pentru că ai atâtea să-ţi spui, atâtea sfaturi, ai atâtea frumuseţi de văzut încât n-ar trebui să te simţi singur, aşa cum spunea şi Tudor Muşatescu „Eşti singur numai atunci când nu mai ai să-ţi spui nimic”.

Această stare de spirit apare în diverse momente ale vieţii. Unele momente ale vieţii îţi pot crea această iluzie încât să simţi că poţi avea încredere doar în tine însuţi, iar în restul, nu ai cum să ştii. Ai senzaţia că toţi sunt împotriva ta, iar această iluzie îţi ascunde unele aspecte frumoase ale vieţii, cum ar fi că, de fapt, nu eşti singur. Ai atâţia oameni dispuşi să te ajute, să-ţi fie prieteni, să te asculte şi să-ţi poată alunga această iluzie care sfarmă sufletul tău. Dar chiar fără ajutorul altora, sufletul tău se regenerează, iar în învălmăşeala de gânduri există o portiţă de scăpare, o încurajare, ceva care te va face să fii imun la iluzia singurătăţii, pentru că sufletul, deşi uneori pare slab, devine puternic.

Sufletul omenesc deţine multe secrete şi o întreagă bibliotecă de stări, ce provin din diferite momente ale vieţii, care ajută mai mult sau mai puţin la conturarea viitorului. Unele stări, sau amintiri, le ascundem în suflet, dar vor ieşi la iveală la un moment dat. Dacă singurătatea ar fi ploaia, iar fericirea ar fi soarele, observăm că uneori singurătatea este necesară. De exemplu, când eşti supărat, să fii lăsat singur este mai util decât să încerce cineva să te ajute,dar cum spuneam, sufletul omenesc se regenerează, iar motivul supărării rămâne doar o amintire.

În concluzie, dacă te gândeşti bine, niciodată nu ai fost sau vei fi singur pentru ca mereu vei găsi o cale spre lumină.

3 MAI 2011.

Un comentariu:

  1. Hmmm .... Frumos , dar nu cred ca atunci cand ejti suparat trebuie sa stai singur ... o persoana suparata avand starea aceasta automat nu ia deciziile asa cum le ia o persoana cu o stare normala , de exemplu o persoana singura si care sufera la cv stiu eu intrun caz extrem ar lua decizia sa se sinucida ... in schimb daca ar fi fost cineva langa ea lucrurile ar fi fost altfel acea persoana ar fi ajutato sa se ridice. ;)

    RăspundețiȘtergere

Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea

 
 
Blogger Templates