Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

miercuri, 6 mai 2015

Cea mai aiurită perioadă a vieții este cea din liceu

Citisem pe un site, dacă îmi amintesc bine, despre faptul că cea mai aiurită perioadă a vieții este cea din liceu. Îi dau dreptate. Dacă mă gândesc acum la perioada liceului, nu prea îmi place cum eram. Nu spun că eram un dezastru dar am luat decizii greșite uneori.

Am să spun azi de ce perioada liceului e cea mai aiurea. Mulți adulți spun ca era mișto când aveau ei 16-17 ani, că nu aveai griji că nu știu ce. Un vis. Mulți vor să revină la perioada asta. Eu sunt de altă părere.

Nu vreau să mă întorc la perioada aia și să o retrăiesc. Fără griji? Nu mai știi când te îngrijorai din cele mai neînsemnate chestii? Liceul e perioada de tranziție, de descoperire a sinelui și nu cred că erai un adolescent fericit când ți se dădea jet de persoana care îți place după ce ți-a făcut speranțe. Nu cred că te simțeai atât de bine când ai fi vrut să fii acceptat și poate ai și ajuns să faci unele chestii doar ca să fii acceptat. Lupta cu sinele interior se dădea în fiecare zi pentru că nu știi cum să te ascunzi ca ceilalți să nu îți observe defectele ca apoi să facă mișto de tine.

Sunt momente fericite, dar și aiurite. Uneori ești aproape de depresie pentru că nu știi cine ești și devii cine nu ar trebui să fii. Și chiar observ că mulți adolescenți își distrug viața inconștient. Multe fete consideră că e ok să fie nimfomane si să cedeze doar pentru că nu își pot stăpâni hormonii. În al doilea rând, dacă toți fumeaza, de ce să nu fumezi și tu? Nu conteaza că e foarte aiurea nu doar pentru sănătatea ta dar și pentru mirosul tău. Fumul de țigară face părul să miroasă urât, îți îngălbenește dinții, miroase îngrozitor, însă dacă toți fumeaza, de ce nu și tu? Ce ești tu mai special? De ce trebuie tu să ai voință când alții nu au? Nu trebuie să fii diferit, trebuie să fii ca ceilalți ca să fii acceptat în grup. Asta e deviza din ziua de azi... Sau nu e așa. Nu de asta s-au apucat de fumat mulți tineri? Dacă nu, atunci de ce nu ai voință să nu faci asta? De ce nu aveți grijă de voi și de sănătatea voastră? De ce faceți lucruri periculoase doar ca să atrageți atenția sau să fiți la modă? Diavolul ne ispitește pentru că știe că nu avem voință să rezistăm și noi cedăm. Și apoi ne dăm seama că nu mai putem scăpa de viciu. Recunosc, am și eu vicii, și cel mai distrugător e Facebook-ul...

Am ceva cu generația asta și cele care vin pentru că lumea asta se distruge. Normalul devine anormal și asta nu îmi place. Mi-e frică pentru viitor și chiar recent am auzit ceva ce m-a facut să am o părere și mai aiurea despre generația asta distrusă. Dar nu e vina lor, e vina la ce se promoveaza... Dar asta e altă discuție.

După liceu, îți cam dai seama cine ești și înveți că trebuie să accepți că ești așa cum ești sau să încerci să schimbi defectele. Ești mai stabil emoțional, consider eu. Ai alte preocupări și chiar înveți să fii responsabil. Și atunci, problemele ce le aveai în liceu sunt mici pe lângă ce probleme apar în viața de adult.

Nu te lăsa ispitit, ci caută să ai voință să reziști...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasa si tu un comentariu si spune-ti parerea

 
 
Blogger Templates